Sunt într-o perioadă în care îmi încarc bateriile cu tot soiul de activități extrem de dragi. În tumultul cotidian nu-mi rămâne timp și pentru asta ci doar veșnice amânări care mă mâhnesc profund.
Dar acum e vacanță și-mi pot permite acest răsfăț.
Drept pentru care am mai meșterit un semn de carte. De data asta unul cusut cu modele românești. Mi-era așa de dor să mai cos ceva iar vizita la Brașov a fost brâncă de care aveam nevoie.
Pentru a face acest semn de carte aveți nevoie de următoarele materiale:
ață roșie și etamină
o coală de carton
o folie de plastic pentru a realiza o fereastră
bandă dublu adezivă
un fir de mărțișor
Am cusut modelul ales pe o bucată de etamină. După ce l-am terminat am mai atașat un fir de mărțișor în vârful lui.
Apoi am confecționat o teacă, adică un postament în care să culcușesc acest model și peste care să pun o folie de protecție.
Am lipit marginile cu bandă dublu adezivă și am fixat pânza în interior. Peste ea am pus folia de plastic. Am considerat că așa voi proceda cusătura și semnul de carte va fi mai trainic. 🙂
L-am rugat pe Luca să-mi facă un filmuleț de prezentare, adică să filmeze etapele pe care le-am parcurs și iată ce a ieșit. Orice are un început, iar perfecționarea va veni pe parcurs, nu-i așa?
Semnul nostru de carte este la loc sigur. Mi-ar dori să poată vorbi căci așa știu că la anul, pe vreme asta, multe va avea de povestit.
Și dacă tot eram în focul creației am mai făcut un semn de carte, tot cu model cusut dar căruia i-am pus un ciucuraș confecționat de mine. În acest ciucuraș este și o fărâmă din sufletul Gianinei, știe ea unde-i pus. 🙂
Am urmat aceleași etape adică am cusut pe etamină un model popular românesc. Am luat modelul dintr-o cărțulie care se numește „Puncte și cusături românești” apărută la editura Ceres.
După ce am terminat de cusut, am confecționat o teacă, la fel ca la cel dinainte, doar că de data asta a fost din carton de culoare roșie. Nu a lipsit fereastra din plastic, pentru protecție.
Ați încercat să confecționați așa ceva?
2 gânduri despre “Idei pentru mămici – Modele românești pe un semn de carte”
Felicitări! Mulțumim pentru idei și pentru modele!
Mulțumesc frumos, doamna Violeta! Drag!