A doua zi Luca a dorit să schimbe regulile de abordare ale Calendarului nostru. Poate veți crede că l-am oprit, însă nu s-a întâmplat acest lucru. Eu consider că atâta vreme cât se dorește a face ceva înafara orelor de curs și a temelor, nu pot opri elanul și nici cheful lui.
De această dată a dorit să extragă la întâmplare o cartolină, din coșulețul lor, li pentru că întâia dată i-a căzut tot o partitură nouă, la descifrat, a spus că nu o stăpânește pe cea de ieri și a mai amânat-o, alegând alt bilet. A căzut numărul 13, iar cerința suna așa:
Pentru că cele mai noi achiziții nu au ajuns la el, a dat fuga la sectorul cu cărți de sezon și… greu a fost de ales.
S-a oprit la „Dum-Dum și pățaniile lor” de Alice Uță.
Iată și prezentarea pe care o fac cei de la editură, acestei cărți:
O dată cu apropierea Crăciunului copiii au ocazia să îi cunoască pe Dum-Dum într-o carte plină de farmec. „Povestea de Crăciun” e depănată de Alice Uţă iar ilustraţiile pline de culoare sunt realizate de Cristina Virschi.
Dum-Dum sunt nedespărţiţi, frate şi soră, şi în preajma Craciunului ne invită să ne reamintim toate tradiţiile iernii. Alături de familie şi prieteni, în jurul bradului, cei doi fraţi şi o dată cu ei toţi cititorii, ascultă atât în proză dar şi în versuri, poveştile despre Moş Crăciun, află despre Maria şi pruncul Iisus şi, mai ales prin intermediul unei întâmplări inedite, înţeleg spiritul purificator al Crăciunului ce ne îndeamnă la sinceritate şi la iertare.
Povestea de Crăciun este debutul în literatura pentru copii a autoarei Alice Uţă care are însă în pregătire o altă carte ce va continua istorisirea păţaniilor celor doi năzdrăvani Dum-Dum.
Este o carte ce are 130 de pagini, în format mare, cu ilustrații foarte frumoase , tipărită pe o foaie cerată, delicată la atingere dar cu scrisul cam mic. Pe alocuri povestea este în versuri ceea ce face mai plăcută și mai ușoară citirea ei.
Dum-Dum și pățaniile lor – fragment video
Despre pățaniile celor doi frați, Dana și Dan, veți putea afla și savura citind această minunată carte. Spor la citit!