Îmi place să schimb materialele și tehnicile, pentru că fiecare nouă textură aduce o altă experiență. Copiii observă că lucrurile nu se simt la fel, nu miros la fel, nu se așază la fel pe hârtie și nu cer aceleași gesturi. Iar în spatele unei activități care pare, la prima vedere, doar „de făcut ceva”, se întâmplă mult mai multe.
Am început cu o partidă de decupat
De data aceasta, tema noastră a fost mijloacele de transport, așa că am început, firesc, cu ele. Am avut imagini pe care copiii le-au decupat, iar activitatea a fost un bun exercițiu pentru mâinile mici: să urmărească un contur, să coordoneze mișcarea foarfecelui cu ceea ce văd și să învețe să aibă răbdare cu un gest care nu iese întotdeauna din prima.
Am continuat cu niște fișe în care copiii au fost provocați să privească mai multe mijloace de transport și să aleagă dintre ele pe cel pe care îl consideră mai rapid.
Nu m-a interesat doar răspunsul. M-a interesat și felul în care ajung la el: ce observă, ce compară, ce criterii își construiesc singuri. Pentru un copil, „mai rapid” nu este întotdeauna doar o noțiune pe care o bifezi pe o fișă. Poate însemna „are roți mai multe”, „merge pe șine”, „zboară”, „are motor” sau pur și simplu „așa cred eu”.
După această alegere, fiecare copil a avut ocazia să-și imagineze și să-și construiască propriul mijloc de transport. Și aici începe partea frumoasă: atunci când nu mai există un singur răspuns corect.
O poveste cu un șoricar care știe să se ascundă foarte bine
Am avut, bineînțeles, și poveste.
Am ales „Unde este șoricarul Oscar?”, pentru că Oscar se ascunde într-un tren, iar fiecare vagon are propria lui tematică. A fost o alegere care s-a potrivit foarte bine cu ziua noastră și cu tema mijloacelor de transport.
Copiii au avut de căutat imagini și, mai ales, de căutat pe Oscar. Iar Oscar s-a dovedit foarte priceput la ascuns.
Mi-a plăcut să-i văd cum se uită, cum caută, cum reiau cu privirea un loc pe lângă care tocmai trecuseră. E genul de activitate în care povestea devine joc de observație, iar atenția este exersată fără să simți că „faci un exercițiu”.
Și trebuie să spun că șoricarul Oscar a făcut toți banii.
Cartea a sosit în căsuța mea abia ieri și uite așa citesc și eu cărți noi pentru copii. Uneori, meseria asta vine și cu astfel de mici bucurii: descoperi o poveste după ce ai devenit adult și te bucuri de ea împreună cu niște copii care o văd pentru prima dată.
O carte veche, câteva mașinuțe și niște versuri
Înainte să ajungem la Oscar, am citit copiilor o altă carte, una pe care o am de când Luca era mic.
Este o carte în versuri, ușurică și simpatică, despre niște mașinuțe care merg la spălătorie. A stat la noi mai bine de 15 ani și, la început, avea în interior 12 mașinuțe.
Acum au mai rămas doar patru.
Dar, după mai bine de 15 ani, eu zic că și patru sunt ceva.
Copiii au colorat în timp ce eu le-am citit versurile. Îmi place această combinație, pentru că mâinile pot avea o ocupație liniștită, în timp ce urechea ascultă. Nu toate activitățile trebuie să ceară privirea, mâna și vocea în același timp. Uneori e bine să lăsăm loc și pentru ascultare.
Am ieșit afară să „spionăm” mijloacele de transport
După gustarea de dimineață, am ieșit cu o provocare foarte simplă: să găsim mijloacele de transport din jurul nostru și să le numărăm.
De fapt, le-am spus să le „spioneze”.
Și poate că un cuvânt precum acesta schimbă puțin perspectiva. Dintr-o dată, nu mai ești un copil care trebuie să observe niște mașini. Devii un mic detectiv.
Cu cei mici am făcut activitatea pe rând. Asta înseamnă, inevitabil, că există un zgomot de fond, dar nu cred că acesta este un lucru rău. Nu putem face întotdeauna totul cu toți copiii deodată. Au vârste și abilități diferite, ritmuri diferite și, foarte important, lucrurile sunt așezate diferit în mintea fiecăruia.
Pentru unii, număratul și identificarea se leagă repede. Pentru alții, este nevoie de timp, de repetiție și de un adult care să stea alături de ei și să parcurgă pașii împreună.
Și e în regulă așa.
Borsete, creioane cerate și o altfel de experiență tactilă
Am avut apoi o activitate pe care copiii au îndrăgit-o: am dat culoare unor borsete din material, folosind de data aceasta creioane cerate.
Mi se pare important să nu rămânem mereu la aceeași hârtie și la aceleași instrumente.
Când treci de la o coală obișnuită la material textil, experiența se schimbă. Creionul nu se comportă la fel. Suprafața nu se simte la fel. Culoarea nu se așază la fel. Copilul observă diferența, chiar dacă nu o formulează în termeni tehnici.
De altfel, asta au și făcut: au remarcat că materialul și creioanele cerate miros altfel, au altă textură și se întind altfel pe suprafață.
Pentru mine, asemenea observații sunt foarte valoroase.
Atunci când le oferim copiilor materiale diferite, le oferim, de fapt, mai multe feluri de a cunoaște lumea. Nu doar prin ceea ce văd, ci și prin ceea ce simt în mâini, prin presiune, mișcare, rezistență, miros și sunet.
Și, pentru că o zi fără mișcare nu ar fi fost completă, am dansat „Statuile”
Am avut și dans.
Am dansat „Statuile”, un joc de mișcare pe care cei mici îl îndrăgesc foarte tare. Muzica îi pune în mișcare, iar oprirea îi provoacă să-și controleze corpul, să fie atenți și să transforme mișcarea într-o oprire bruscă.
Și, dacă tot eram acolo, am sărit și eu.
Nu doar copiii au nevoie să se miște. A fost și pentru mine un prilej de a mai adăuga niște mișcare într-o zi în care, oricum, mă mișc destul de mult.
Îmi place să intru în jocurile lor. Uneori cred că este una dintre cele mai simple forme de apropiere: să nu le ceri doar lor să facă, ci să faci și tu împreună cu ei.
O zi cu nori, trenuri, mașinuțe și multă joacă
Cam așa a fost ziua noastră despre mijloacele de transport.
Afară, între timp, cerul a fost plin de nori pe la prânz, apoi norii s-au mai risipit și s-a încălzit. Iar noi am mers mai departe cu trenul nostru imaginar, cu mașinuțele, cu desenele, cu numărătorile, cu poveștile și cu dansul.
Mâine urmează o provocare nouă: vom face niște planșe cu nisip.
Mă bag în niște lucruri care mă solicită foarte tare. Dar, dacă nu le abordez, parcă nici eu nu mă simt bine. Așa că o să încerc să gestionez natura astfel încât să fie bine pentru toată lumea și să ne bucurăm de experiență.
Pentru că, până la urmă, asta caut în aceste ateliere: nu doar să umplem câteva ore cu activități, ci să le ofer copiilor experiențe cât mai diferite.
Să decupeze. Să coloreze. Să compare. Să numere. Să caute. Să asculte. Să simtă. Să danseze. Să inventeze.
Să descopere că o foaie nu este doar o foaie, că un creion nu se comportă la fel pe toate suprafețele, că o poveste poate deveni joc și că un mijloc de transport poate fi orice își imaginează un copil că ar putea să-l ducă undeva.
A fost frumos astăzi. Chiar a fost frumos. Ne-am jucat frumos. A fost provocator.
Iar Oscar… Oscar s-a ascuns atât de bine în trenul acela, încât mă bucur tare că am cumpărat cartea.
Și mă bucur că, după atâția ani, încă mai citesc cărți noi pentru copii.
