Am început cu o poveste în limba engleză
Pentru început am ales o poveste în limba engleză, „Ten out of Bed”, o poveste foarte potrivită pentru copii tocmai datorită structurii ei repetitive. Cuvintele sunt simple, ușor de înțeles și, mai ales, se repetă. Iar repetitivitatea aceasta le oferă copiilor siguranță: după primele secvențe, încep să anticipeze ce urmează și să intre, fără să-și dea seama, în ritmul limbii engleze.
Mi-a plăcut mult și construcția poveștii. Sunt zece personaje, care apar pe rând, iar apoi, unul câte unul, adorm. Are ceva din farmecul acela al poveștilor în care numărătoarea devine parte din acțiune și în care copiii pot urmări foarte ușor firul întâmplărilor.
După poveste, am intrat în tema zilei: mijloacele de transport.
Fișe, culori, foarfeci și multă concentrare
Cei mici au avut fișe pe care le-au lucrat cu multă plăcere. Au colorat, au decupat, au lipit și au avut de asociat denumirile cu imaginile potrivite.
Pentru că unele denumiri erau încă noi pentru ei, le-am citit eu, iar copiii au făcut legăturile prin trasarea liniilor între cuvânt și imagine. A fost o activitate simplă, dar foarte utilă: au lucrat în același timp cu imaginea, cu sunetul cuvântului și cu sensul lui.
Cei mari au primit o provocare puțin diferită: ce poți pune într-un camion?
Și aici au apărut răspunsuri care spun multe despre felul în care gândesc copiii.
Samy a pus fructe, Iris a pus colete, iar Teo a pus mașini. Fiecare a găsit o variantă logică, pornind de la ceea ce știe el despre lumea din jur.
Apoi au avut de decupat imagini și de așezat fiecare mijloc de transport în locul potrivit: terestru, acvatic sau aerian. Au fost activități în care am exersat nu doar vocabularul, ci și clasificarea, atenția și motricitatea fină.
Iar fetițele au primit și o provocare în plus: să scrie propoziții. Fiecare a scris câte trei propoziții, ceea ce mi s-a părut un exercițiu foarte frumos de trecere de la cuvânt la idee și apoi de la idee la propoziție.
A venit rândul puzzle-urilor
Apoi am schimbat complet ritmul și am trecut la puzzle-uri.
Am avut cinci puzzle-uri mici, de câte 20 de piese, și unul mare. Darius s-a ocupat de cel mare, iar băiețeii au lucrat la cele mici. Am pornit și cronometrul, ceea ce a adus, evident, și puțină emoție competitivă în încăpere.
Fabian a fost primul care și-a terminat puzzle-ul și a fost atât de fericit! Bucuria lui că reușise să-l termine primul a fost molipsitoare.
Dar, dincolo de această mică „competiție”, secvența puzzle-urilor mi-a arătat și altceva. Am descoperit copii care pur și simplu nu îndrăgesc puzzle-urile. Unii nu au vrut să le facă, alții au cerut ajutor, iar unii au avut nevoie de mai mult timp pentru a se prinde de mecanism.
Și atunci am făcut schimb de puzzle-uri.
A fost o secvență tare faină, tocmai pentru că fiecare copil a putut încerca altceva. M-am bucurat că am avut inspirația să le aduc. Uneori, o activitate care pare simplă la început ne arată foarte multe despre copii: despre răbdarea lor, despre felul în care caută soluții, despre cum reacționează când ceva nu le iese din prima și despre bucuria aceea autentică atunci când, în sfârșit, ultima piesă își găsește locul.
O poveste despre utilaje și o nouă lume de construit
După gustare — care, să fim serioși, la noi nu prea mai este gustare, ci masă în adevăratul sens al cuvântului — ne-am întors la povești.
De data aceasta am citit din seria „Povești în trambulină”, povestea „Ziua buldozerului”. Unii dintre copii o știau deja, ceea ce a făcut lectura și mai interesantă.
La final, împreună cu Iris, am numărat utilajele care apar în poveste și am ajuns la opt. Personajul principal este, evident, buldozerul, dar în jurul lui apar și celelalte utilaje, fiecare cu rolul său.
Am lăsat și o secvență din poveste mai jos, pentru că mi s-a părut că merită împărtășită.
Trei foi, o șosea și o mulțime de posibilități
Ultima activitate a fost una dintre preferatele mele.
Am avut un material pliat care se desfăcea în trei părți. Practic, trei foi A4 legate între ele, care, odată deschise, formau o imagine mare: un drum, case, copaci, copii, puțină apă și, bineînțeles, cerul.
În interior se afla și o folie cu abțibilduri, iar copiii au primit sarcina de a construi, cu ajutorul lor, propria lume a mijloacelor de transport.
Și aici s-au văzut cel mai bine diferențele dintre ei.
Unii au fost foarte meticuloși. Au așezat fiecare mijloc de transport cu grijă, într-un loc care li s-a părut potrivit, au construit ordonat și au fost atenți la fiecare detaliu.
Alții au fost mai inventivi și au început să creeze adevărate povești.
Alex, de exemplu, a făcut chiar și un accident pe șoseaua lui.
Și mi-a plăcut atât de mult! Nu pentru accident în sine, evident, ci pentru imaginația din spatele lui. Noi le-am oferit o șosea și niște abțibilduri, iar el a transformat totul într-o mică întâmplare. Asta îmi place enorm la lucrul cu copiii: niciodată nu știi exact unde îi va duce imaginația.
Și un copil nou printre noi
Astăzi am avut și un băiețel nou, care nu mai participase niciodată la atelierele noastre.
A lucrat alături de ceilalți, s-a prins de activități, a intrat în ritmul grupului și, la final, a plecat foarte încântat, mai ales pentru că toate materialele pe care le lucrase au plecat împreună cu el acasă.
Cred că nu există confirmare mai frumoasă că un atelier a fost bine primit decât bucuria unui copil care pleacă mulțumit.
O zi mohorâtă afară, dar solară înăuntru
A fost o zi destul de solicitantă. Și poate că oboseala s-a simțit și mai mult pentru că vremea s-a schimbat atât de brusc.
Ieri aveam 30 de grade. Astăzi am avut doar 18. Cerul a fost plin de nori, mohorât, iar ploaia și-a făcut și ea simțită prezența.
Din când în când, când se deschidea ușa locului de joacă, parcă intra și câte un fir din mohoreala de afară.
Dar noi am reușit să rămânem solari.
Am avut povești, râsete, foarfeci, lipici, puzzle-uri, abțibilduri, mici competiții, idei neașteptate și copii care ne-au demonstrat încă o dată cât de diferit pot vedea aceeași lume.
Iar dacă ar fi să păstrez un singur lucru din ziua de astăzi, cred că aș păstra tocmai imaginea aceasta: o șosea plină de mijloace de transport, construită de copii, fiecare după mintea și imaginația lui.
Pentru că, până la urmă, despre asta sunt atelierele noastre: nu doar despre ceea ce învățăm, ci și despre lumile pe care copiii le construiesc atunci când le oferim puțin spațiu pentru a imagina.
