Există săptămâni care trec repede și există săptămâni care rămân cu tine mult timp după ce s-au încheiat. Cea dedicată Africii, la Rainbow Land, face parte din a doua categorie. A fost o călătorie imaginară, construită din povești, jocuri, experimente, materiale atent alese și nenumărate întrebări. În fiecare zi am adăugat câte o piesă acestui puzzle, iar astăzi a venit momentul să privim imaginea întreagă.
Jurnalul nostru – Ultima zi în Africa
Ultima întâlnire a săptămânii ne-a întâmpinat cu un contrast neașteptat. Afară erau doar 14 grade, un frig neobișnuit pentru mijlocul verii. Îmbrăcată prea subțire, am plecat acasă cu o durere serioasă de spate, dar dacă mă întrebați acum ce îmi amintesc din această zi, răspunsul nu este frigul, ci bucuria copiilor.
Astăzi nu am fost la fel de mulți ca în zilele trecute, însă cei care au venit au adus aceeași energie frumoasă care ne-a însoțit întreaga săptămână. Iris, Samia, Alex, Ana și Casiana au fost, din nou, companioni de nădejde în aventura noastră africană. Le sunt recunoscătoare părinților lor pentru încrederea pe care mi-o oferă și pentru că îmi dau șansa să mă joc, să descopăr și să învăț alături de copiii lor.
Am început dimineața cu un proiect care a impresionat pe toată lumea: realizarea unui covor african.
Materialul, intitulat Kwanzaa, l-am cumpărat de pe internet și nu regret nicio clipă alegerea făcută. Covorul era alcătuit din cincisprezece coli A4, fiecare având propriul model geometric inspirat din motivele africane. Luate separat, păreau simple desene. Așezate însă una lângă alta, s-au transformat într-o compoziție spectaculoasă.
Fiecare copil și-a găsit locul în această lucrare colectivă. Unii au colorat mai mult, alții mai puțin, dar fiecare și-a lăsat amprenta asupra rezultatului final. A fost o lecție frumoasă despre colaborare și despre faptul că un lucru mare se construiește din contribuții mici.
Iată cum arată această lucrare care merită păstrată și în imagini, nu doar în amintire.
După această activitate am făcut o recapitulare a întregii săptămâni.
Cu ajutorul posterelor inspirate din povestea lui Kirikou, ne-am întors la toate descoperirile făcute împreună. Am recunoscut forme geometrice și culori, am identificat animalele specifice continentului african și am refăcut firul poveștii.
Cine a fost personajul principal?
Bineînțeles, curajosul Kirikou.
Cine a fost personajul negativ?
Vrăjitoarea Karaba, cea care nu suporta plânsul copiilor și trimitea statuile să-i reducă la tăcere.
Am discutat despre motivele pentru care copiii plângeau, despre deșert, despre nisip, despre curaj și despre bunătate. Am despărțit cuvinte în silabe, am numărat oameni și animale, am observat detalii și am răspuns la întrebări. Fără să simtă că sunt evaluați, copiii au demonstrat cât de multe au reținut din tot ceea ce am construit împreună în aceste zile.
A urmat apoi o activitate creativă dedicată fetițelor, care au început să realizeze colane inspirate din motive africane.
Nu toate au fost terminate până la sfârșitul întâlnirii, însă am auzit una dintre cele mai frumoase replici pe care le poate spune un copil:
„Doamna, pot să continui și acasă?”
Este întrebarea care îmi confirmă, de fiecare dată, că activitatea și-a atins scopul. Atunci când un copil își dorește să continue ceea ce a început împreună cu noi, înseamnă că a lucrat cu plăcere și din proprie inițiativă.
Momentul cel mai special al zilei a fost însă altul.
Anul trecut, în timpul vizitei mele în Israel, am păstrat o bucată de scoarță desprinsă natural de pe un palmier. Am luat-o acasă fără să știu exact când îi va veni rândul să fie folosită. De atunci s-a uscat încet și s-a transformat într-un material surprinzător, asemănător papirusului. În unele locuri fibrele ieșiseră la suprafață, iar textura ei îi făcea pe copii să o atingă cu uimire.
Astăzi i-a venit, în sfârșit, momentul.
Am tăiat bucăți mici din această scoarță, iar fiecare copil a primit câte una. Au scris, au desenat și au descoperit că uneori natura poate deveni cea mai frumoasă coală de hârtie.
Iris a scris un mesaj plin de sensibilitate.
Samia a desenat un peisaj de deșert.
Iar eu nu am rezistat tentației de a-i scrie câteva cuvinte prietenei mele din Israel, cea datorită căreia această bucată de palmier a ajuns, aproape un an mai târziu, în mâinile unor copii curioși din Rainbow Land. I-am trimis imediat fotografia și mesajul, iar gândul a făcut o călătorie la fel de frumoasă precum cea pe care noi am făcut-o imaginar prin Africa.
În jurnalul nostru de astăzi am adunat…
un covor african realizat împreună, piesă cu piesă;
o recapitulare a tuturor descoperirilor făcute în această săptămână;
exerciții de limbaj, matematică și observare integrate firesc în povestea lui Kirikou;
colane inspirate din cultura africană;
o experiență senzorială inedită – scrisul și desenul pe scoarță de palmier;
multe întrebări, multe zâmbete și încă o dovadă că joaca este cel mai frumos drum către învățare.
O săptămână care rămâne în suflet
Africa nu este un subiect ușor pentru copiii mici. Este un continent îndepărtat, cu peisaje, oameni, animale și tradiții pe care cei mai mulți dintre ei nu le-au întâlnit niciodată în realitate. În lumea lor nu există, încă, repere suficiente pentru astfel de comparații.
Tocmai de aceea am încercat să transform fiecare informație într-o poveste, fiecare noțiune într-o experiență și fiecare activitate într-o punte către înțelegere. Nu am urmărit să memoreze date sau denumiri, ci să descopere o lume diferită cu respect, curiozitate și bucurie.
Cred că am reușit.
Iar dacă peste ani își vor aminti măcar de Kirikou, de covorul african sau de bucata aceea de palmier pe care au scris pentru prima dată, înseamnă că această săptămână și-a găsit locul în memoria lor.
De săptămâna viitoare pornim într-o cu totul altă aventură. Ne întoarcem acasă, în lumea poveștilor românești, alături de minunata carte a Victoriei Pătrașcu, „Ziua în care a fugit somnul”. Ne așteaptă doi frați năzdrăvani, plante medicinale, experiențe senzoriale și o mulțime de materiale care abia așteaptă să prindă viață în mâinile copiilor.
Dar până atunci, închidem cu recunoștință jurnalul african.
A fost o săptămână plină de culoare, de povești, de întrebări, de descoperiri și de emoții. O săptămână care ne-a purtat departe fără să părăsim Rainbow Land și care ne-a arătat, încă o dată, că cele mai frumoase călătorii sunt cele făcute cu imaginația, cu inima deschisă și cu bucuria de a învăța împreună.
