Ultima zi din săptămână a fost dedicată volumului „Dar Motan înoată”, o poveste care vorbește, cu multă delicatețe, despre frică și despre felul în care aceasta poate fi înțeleasă, nu alungată cu forța.
De această dată, îl întâlnim pe Toto, stăpânul lui Dar Motan, un copil care se teme de apă atât de tare încât evită chiar și baia. Iar Dar Motan face ceea ce știe el mai bine: caută soluții, pune întrebări și încearcă să transforme o frică într-o aventură.
Este genul acela de poveste care nu predică și nu moralizează. Se așază firesc lângă copil și îl invită să descopere singur că fiecare teamă poate avea o ieșire.
Farmecul discret al cărților Cristinei Andone
Mă gândesc adesea că poveștile Cristinei Andone au ceva greu de explicat în câteva cuvinte. Farmecul lor începe chiar din nume.
Nuti. Zahar. Nor. Toto. Mamalu. Tatalu. Mitanța. Neducesa.
Nu sunt simple nume. Sunt cârlige care rămân în memoria copilului și îl fac să se întoarcă la poveste.
Apoi vin întâmplările acelea atât de firești, pe care numai un om care a trăit cu adevărat copilăria alături de copii le poate surprinde. Se simte experiența de mamă în fiecare pagină. Jocurile, emoțiile, micile conflicte, bucuriile aparent neînsemnate capătă valoare.
Și mai există acel dichis aparte. În cărțile Cristinei apar mereu librării, flori, dulciuri, obiecte frumoase, colțuri calde de lume. Toate construiesc o atmosferă în care îți face plăcere să rămâi.
Mi-a plăcut foarte mult și apariția Neducesei, unul dintre acele personaje care dau savoare întregii povești.
Cred însă că adevărata frumusețe apare atunci când adultul are răbdare să intre cu adevărat în poveste. Copilul poate înțelege singur multe lucruri, dar atunci când un adult îi explică un cuvânt, îl întreabă ce observă într-o ilustrație sau îl provoacă să lege o întâmplare de alta, lectura capătă profunzime.
La Rainbow Land am văzut din nou cât de atenți sunt copiii atunci când li se oferă timpul necesar. Au descoperit singuri un Dracula desenat într-un castel, au observat detalii pe care un adult grăbit le-ar fi trecut cu vederea și au făcut conexiuni între imagine și text. Acolo se produce, de fapt, magia lecturii.
O carte pentru mai multe vârste
Îmi place să spun că Dar Motan, nu este o carte pentru o anumită categorie de vârstă.
Poate fi citită unui copil de patru ani. Poate fi înțeleasă altfel de un copil de șapte ani.
Poate fi analizată de unul de zece ani.
Și, poate cel mai important, poate fi savurată de părinți, dacă își oferă răgazul de a sta lângă copil și de a citi fără grabă.
Din păcate, tocmai timpul este cel care lipsește cel mai des.
O amintire care îmi revine mereu
Sunt alături de poveștile Cristinei Andone încă din primele lor apariții.
Și de fiecare dată îmi amintesc de doamna de la Inmedio, locul din care cumpăram cândva colecția de cărți despre marii compozitori.
— Cine mai cumpără, doamnă, cărțile astea? Nu le ia nimeni…
Îmi amintesc perfect întrebarea.
Dar eu aveam deja experiența unor cărți asemănătoare pe care le cumpărasem lui Răzvan, la sfârșitul anilor ’90. Volume despre Mozart și Beethoven, venite din străinătate, însoțite de CD-uri. Astăzi nici nu mai avem unde asculta acele CD-uri, însă poveștile și muzica lor și-au făcut treaba atunci când trebuia.
Le-au făcut bine băieților mei.
Le-au făcut bine copiilor cu care am lucrat.
Și continuă să le facă bine și celor pe care îi întâlnesc astăzi.
De aceea continui să cred că o carte bună este una dintre cele mai bune investiții pe care un părinte le poate face.
Da, cărțile sunt scumpe.
Dar binele pe care îl pot face nu poate fi măsurat în bani.
Consolidarea – partea invizibilă a învățării
Am citit o mare parte din poveste cu Alexandru în brațe.
Între pagini nu a fost doar lectură.
Au fost întrebări.
Au fost răspunsuri.
Au fost dialoguri.
Ne-am întors la volumele citite în zilele precedente și am făcut legături între ele. Am vorbit din nou despre Dar Motan știe, despre Dar Motan visează, despre personajele care reveneau și despre întâmplările pe care copiii și le aminteau.
Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai importante etape ale unei activități.
Consolidarea.
Copiii nu învață doar atunci când primesc informații noi. Învață cu adevărat atunci când le așază peste ceea ce cunosc deja.
Când compară.
Când își amintesc.
Când spun singuri:
— Asta era și în cealaltă poveste!
Atunci se construiește înțelegerea.
Nu prin cantitate, ci prin legături.
Modelajul – atunci când un pește devine orice își imaginează copilul
După lectură am trecut la modelaj.
Planul meu era simplu.
Aveam lut roz și albastru și urma să modelăm pești.
Numai că planurile adulților și imaginația copiilor nu merg întotdeauna în aceeași direcție.
Din mâinile lor au început să apară bile, fețe, copaci, forme misterioase și tot felul de personaje.
Și era perfect.
Pentru că modelajul nu înseamnă să obții obiecte identice, ci să lași imaginația să lucreze.
Lutul nu a fost deloc prietenos. Era tare și dificil de modelat. Cu puțină apă devenea mult mai maleabil, însă asta însemna și mai multă atenție, mai multă organizare și, bineînțeles, mai mult de strâns la final.
Nu mă plâng.
Face parte din meserie.
Cine lucrează cu mulți copii știe că după o activitate frumoasă urmează aproape întotdeauna o sală care trebuie readusă la ordine.
Și asta este tot parte din poveste.
Fișele – exerciții care fixează ceea ce am învățat
Am continuat cu fișele de lucru.
Am terminat cărticica dedicată pisicilor.
Am avut exerciții de completare, de asociere și de observare.
Pentru cei mai mici am pregătit și o sesiune de decupat, excelentă pentru dezvoltarea motricității fine și a atenției.
Și aici consolidarea și-a făcut din nou loc.
Fiecare exercițiu îi ajuta pe copii să revină la personaje, la întâmplări și la vocabularul întâlnit în poveste.
Nu era doar o fișă.
Era încă un pas prin aceeași poveste.
Gustarea – un moment la fel de important
A venit apoi gustarea.
Poate părea un detaliu, dar nu este.
Copiii au nevoie să înțeleagă ritmul unei zile și să respecte aceste momente.
Gustarea este gustare.
Există copii care și-ar dori mai mult, iar aici părinții pot ține cont de nevoile fiecăruia și pot pregăti, atunci când este cazul, ceva suplimentar.
Surpriza zilei a fost pepenele.
Sau harbuzul, cum îi spunem noi.
Dulce, rece și aromat.
L-au mâncat cu poftă aproape toți copiii și a fost unul dintre acele momente simple care aduc multă bucurie.
Un altfel de lectură – când Dar Motan a urcat pe perete
A urmat unul dintre momentele preferate ale copiilor.
Am pornit retroproiectorul.
Dintr-odată, Dar Motan nu mai era doar într-o carte.
Era pe întregul perete.
Povestea a căpătat o altă dimensiune.
Am numărat pești.
Am numărat flori.
Am căutat personaje.
Am pus întrebări.
Copiii au răspuns.
S-au apropiat.
Au observat detalii.
Au făcut presupuneri.
Lectura s-a transformat într-un joc colectiv.
Și aici se vede cât de greu este, de fapt, să citești bine unei grupe de copii mici.
O poveste de puțin peste zece minute poate părea scurtă pentru un adult.
Dar să ții atenția unui copil de trei sau patru ani atât timp, fără să-l pierzi, cere aproape talent de magician.
Culoare, mișcare și final de săptămână
După lectură, au urmat planșele de colorat pentru copiii care și-au dorit să continue activitatea în ritmul lor.
Iar la final am încheiat exact cum se cuvine după o zi plină.
Cu dans.
Cu mișcare.
Cu un mic aerobic.
Cu râsete.
Cu energie.
Și cu sentimentul că fiecare copil pleacă acasă puțin mai bogat decât a venit.
O concluzie care deschide alte drumuri
Privind acum în urmă, îmi dau seama că săptămâna aceasta a fost cu adevărat spectaculoasă.
Am citit.
Am discutat.
Am consolidat.
Am modelat.
Am decupat.
Am colorat.
Am dansat.
Am învățat unii de la alții.
Iar în timp ce aștern toate aceste rânduri, mă gândesc tot mai serios că n-ar trebui să mă opresc aici.
Poate că este momentul să duc până la capăt întreaga serie Dar Motan.
Iar după aceea să pășim în alte lumi create de Cristina Andone. Mă atrage în mod special Cartea bunătății, o carte care oferă nenumărate posibilități de lucru, de la regiuni și tradiții până la empatie, dialog și jocuri de rol.
Cine știe?
Poate că, fără să-mi propun de la început, vara aceasta se transformă într-o adevărată vară Cristina Andone la Rainbow Land.
Iar dacă se va întâmpla așa, cred că atât eu, cât și copiii, vom avea numai de câștigat.
