Sunt zile în care toamna nu vine cu frig și ploi, ci cu lumină blândă, cu aer înmiresmat, cu mirosuri și culori care se așază încet peste tot. Diminețile sunt încă reci, serile își cer deja hainele mai groase, dar între ele se strecoară uneori câte o zi caldă și minunată, numai bună pentru joacă, descoperire și învățare.
Așa a fost ziua noastră la Rainbow Land.
O zi în care am privit spre lumea insectelor, acea lume mică, fascinantă și atât de prezentă în jurul nostru, care se pregătește acum, cu ghilimelele de rigoare, să intre într-un fel de „hibernare”. Frigul le adună, le face mai puțin vizibile și, pentru o vreme, nu le vom mai vedea zburând, bâzâind, înțepând sau, uneori, enervându-ne.
Dar înainte să dispară din peisaj, am vrut să le mai privim o dată cu atenție.
O călătorie în lumea insectelor
Am început cu povești și cărți.
Am adus cu mine câteva cărticele care ne-au ajutat să intrăm în lumea lor: „Ești o furnică?”, „Ești un greiere?”, „Ești o albină?”.
Fiecare poveste pornea de la o întrebare simplă și foarte frumoasă:
Dacă tu ai fi o furnică – sau un greiere, sau o albină –, mama ta ar arăta așa.
Și, dintr-odată, în fața copiilor apărea insecta în toată splendoarea ei. Cu formele, culorile, picioarele, aripile și particularitățile ei.
Am privit, am observat, am comparat și am discutat.
Apoi ne-am reamintit câteva lucruri despre ciclul de viață al insectelor. Am răsfoit cărticelele pe care le aveam la îndemână. Copiii mai mari au putut să citească singuri, iar cei mici au descoperit informațiile prin imagini, cu ajutorul nostru.
A fost, de fapt, o recapitulare făcută firesc, prin curiozitate și conversație.
După ce am descoperit insectele prin povești și imagini, am trecut la o altă etapă.
Am pregătit o planșă cu mai multe provocări: adevărat sau fals, ghicitori, „Știați că?”, „Eu spun una, tu spui multe”.
Am luat fiecare cartonaș pe rând și am lăsat copiii să răspundă, să se gândească, să argumenteze, să se bucure atunci când știau răspunsul și să descopere atunci când nu îl știau.
La „Eu spun una, tu spui multe” am exersat formele de singular și plural, iar apoi ne-am jucat cu alintarea cuvintelor.
Și uite așa, aproape fără să ne dăm seama, am trecut de la biologie la dezvoltarea limbajului.
Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri din activitățile cu copiii: faptul că o singură temă poate deschide atât de multe uși.
O insectă poate deveni prilej pentru o poveste, o întrebare, o informație științifică, un exercițiu de limbaj sau o simplă bucurie de a descoperi ceva nou.
Mai jos, în materialele pe care le atașez, veți putea vedea și câteva dintre ghicitorile noastre.
După atâtea informații, a venit timpul să punem mâinile la treabă.
Le-am oferit copiilor o planșă pe care era imprimat ciclul de viață al fluturelui și le-am propus să o coloreze.
Cei care au vrut să meargă mai departe au putut să transforme imaginile în mici figurine 3D.
Am folosit clay, iar experiența tactilă a fost una foarte plăcută. A fost un material care ne-a ajutat să modelăm, să lipim, să construim fără să ne luptăm cu el.
Iar rezultatele au fost tare frumoase.
Planșele colorate au prins viață, fiecare în felul ei, pentru că fiecare copil a adus ceva personal în lucrare.
Nicio zi de învățare nu poate fi numai despre concentrare.
Așa că ne-am mai jucat, am ronțăit câte un dulce mic, mic, mic și am continuat apoi cu alte provocări.
Am avut exerciții grafice, pentru exersarea mișcărilor și a controlului mâinii.
Am rezolvat labirinturi, urmărind drumuri și căutând soluții.
Am lucrat fișe după model și am continuat șiruri, observând cu atenție ceea ce se repetă și ceea ce urmează.
Au fost momente de concentrare, de încercare, de reușită și, bineînțeles, și acele mici pauze în care mai ai nevoie să te ridici, să respiri, să te uiți în jur și să te întorci apoi la lucru cu altă poftă.
La finalul zilei ne-am întors la toamnă.
Pentru craftul zilei am pregătit un pom de toamnă, dar nu unul obișnuit.
Pe masă ne așteptau pipete, colorant, ulei, dischete și șervețele.
Copiii au colorat șervețelele cu ajutorul pipetelor și al coloranților. Am folosit galben și roșu, iar atunci când cele două culori s-au întâlnit, au apărut și portocaliile acelea frumoase, arămii și ruginii, atât de specifice toamnei.
Am pregătit foaia iar deasupra am așezat folia protectoare pe care am uns-o cu ulei, dar înainte de asta, copiii au lipit coroana copacului.
Apoi a început partea cu adevărat spectaculoasă.
Cu pipetele, au pus mici buline de culoare – galbene, roșii, apoi portocalii – iar acestea au început să se unească și să creeze nuanțe noi.
După aceea, cu ajutorul dischetelor, culorile au alunecat pe suprafață și s-au îndreptat către copac.
Și aici a apărut magia.
Culoarea a început să se deplaseze, să se răspândească, să ajungă acolo unde trebuia, iar șervețelul părea că are propriile lui nervuri, ca și cum pomul ar fi început să transporte culorile toamnei prin ramurile sale.
A fost multă mirare. Multă bucurie.
Și, mai ales, multă uimire.
Acea uimire pe care o vezi în ochii copiilor atunci când ceva ce ai explicat în cuvinte începe să se întâmple chiar sub ochii lor.
Nu mai este doar o informație. Devine experiență. Devine culoare. Devine joc.
Devine „Uite! Uite ce se întâmplă!”.
Și poate că tocmai aici stă una dintre cele mai frumoase părți ale învățării.
Am încheiat ziua cu mâinile ocupate, cu lucrări colorate, cu informații noi și cu multe mici descoperiri.
Nu știu încă ce vom face săptămâna viitoare.
Și, pentru moment, nici nu simt nevoia să știu.
Vreau să las ziua aceasta să se așeze.
Să se așeze bucuria copiilor, felul în care au primit activitățile, întrebările lor, uimirea din timpul experimentului, culorile pomului de toamnă și toate acele lucruri mici care nu se văd întotdeauna într-o fotografie, dar care rămân undeva înăuntru.
Săptămâna viitoare vom vedea.
Poate ne va aștepta o altă poveste. O altă întrebare. Un alt experiment.
Sau poate o altă lume pe care încă nu am descoperit-o.
Deocamdată, rămânem cu toamna aceasta caldă și frumoasă și cu lumea mică a insectelor, pe care am privit-o astăzi cu ochi mari și curioși.
Și cu sentimentul acela simplu că am învățat ceva împreună și ne-am bucurat făcând-o.
