De dimineață am avut o mică surpriză: am fost mai mulți decât mă așteptam. Pentru câteva clipe mi-am făcut toate calculele în minte. Vor ajunge materialele? Cum vom organiza activitățile? Va funcționa tot ce am pregătit?
Și apoi mi-am amintit ceva ce încerc să nu uit niciodată: copiii au darul de a așeza lucrurile atunci când noi, adulții, le oferim încredere și spațiu. Exact asta s-a întâmplat. Totul s-a legat firesc și ziua a curs atât de frumos, încât la final am avut sentimentul că a fost exact așa cum trebuia să fie.
Cartea zilei a fost „Dar Motan călătorește”, o poveste pe care o recomand din toată inima. O carte delicată, sensibilă și plină de sensuri.
Un gând din carte mi-a rămas în minte și cred că va rămâne acolo mult timp:
„De ce călătorești? Ca să găsești ceea ce deja știi că ai.”
Mi se pare că nu vorbește doar despre drumuri și locuri noi. Vorbește despre copii, despre noi, despre curaj și despre felul în care, uneori, avem nevoie să pornim la drum doar ca să descoperim ceea ce purtam deja în suflet.
O poveste care i-a ținut aproape
Ce m-a bucurat foarte mult a fost liniștea cu care au ascultat.
Nu liniștea aceea impusă, ci liniștea care apare atunci când o poveste te prinde cu adevărat.
Am simțit că lectura începe să devină un obicei drag pentru ei. Cele trei cărți citite până acum și cea de astăzi au construit încet o relație între copii și povești. Nu mai ascultă doar pentru că este „momentul de lectură”, ci pentru că vor să afle ce urmează.
Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai frumoase câștiguri.
Ce luăm cu noi când plecăm?
Am vorbit apoi despre călătorii.
Unde au fost? Cu cine? Ce le place cel mai mult atunci când pleacă de acasă?
Iar apoi am privit cu atenție ce pune Dar în rucsac.
O lanternă.
— La ce îi folosește?
„Ca să vadă!”, au răspuns imediat.
Și, bineînțeles, cineva a observat că pisicile văd foarte bine și în întuneric. Îmi plac enorm astfel de intervenții. Îmi arată că sunt atenți, că gândesc și că nu acceptă pur și simplu informația, ci o compară cu ceea ce știu deja.
Dar și-a pus în bagaj și o jucărie de pluș.
Iar aici conversația a devenit una dintre cele mai frumoase ale zilei.
Alin ni l-a prezentat pe Pingu.
Sammy ne-a povestit despre Foxy și Madry.
Iris are și ea o jucărie fără de care nu pleacă nicăieri.
Cassie și-ar lua întotdeauna plușul preferat.
Iar Baiu… ne-a surprins pe toți spunând că el și-ar lua pasta de dinți. Mi s-a părut atât de autentic și atât de amuzant! Exact așa sunt copiii. Fiecare vede lumea prin propriile nevoi și propriile experiențe.
Și atunci am vorbit despre jucăria de atașament. Copiii știu că am și eu o asemenea jucărie: Fericirea.🦊
Noi, adulții, vedem uneori doar un pluș.
Copiii văd un prieten.
Un sprijin.
O bucățică de acasă.
Jucăria de atașament îi ajută să gestioneze schimbările, să suporte mai ușor despărțirea de părinți, să adoarmă într-un loc necunoscut sau pur și simplu să simtă că nu sunt singuri. Nu este un moft și nici un răsfăț. Este o ancoră emoțională, iar pentru mulți copii această ancoră face diferența dintre nesiguranță și liniște.
Cred că adulții uită uneori cât de importante sunt aceste obiecte mici pentru inimile copiilor.
Aceeași activitate, nevoi diferite
Au urmat fișele de lucru.
Recunosc, au fost ceva mai dificile decât în zilele precedente.
Dar tocmai aici se vede adevărata provocare atunci când lucrezi cu copii de vârste diferite.
Un copil rezolvă foarte repede și cere încă o provocare.
Altul are nevoie de timp.
Altul are nevoie să îi explici încă o dată.
Altul are nevoie doar să îi spui: „Știu că poți.”
Diferențierea nu este un cuvânt frumos din cărțile de pedagogie. Este realitatea fiecărei zile petrecute alături de copii.
Înseamnă să observi.
Să adaptezi.
Să schimbi din mers.
Să nu compari.
Să înțelegi că succesul nu arată la fel pentru toți.
Și cred că aceasta este una dintre cele mai mari responsabilități ale unui educator.
La final, am reușit să parcurgem toate materialele pregătite, iar satisfacția a fost cu atât mai mare.
O pauză bine-meritată
După atâta concentrare, gustarea a fost primită cu mult entuziasm.
Au povestit, au râs și și-au încărcat bateriile pentru partea a doua a zilei.
O pisică plină de culoare
La activitatea practică am realizat una dintre cele mai frumoase lucrări de până acum.
Mai întâi, copiii au lipit fâșii colorate de hârtie pe o coală albă.
Peste ele au așezat silueta unei pisici decupate.
Pare simplu.
Dar rezultatul…
O minunăție.
Nicio lucrare nu semăna cu alta.
Fiecare pisică avea personalitatea ei, exact ca autorul ei.
Și cred că acesta este farmecul activităților creative: nu produsul final contează cel mai mult, ci drumul până la el.
Ca la cinematograf
Un alt moment drag mie a fost lectura altfel.
De fiecare dată mă uit la fețele lor și îmi dau seama când povestea îi cucerește.
Astăzi a fost una dintre acele zile.
Era atât de multă atenție, încât aveam impresia că suntem într-o sală de cinema. Nimeni nu voia să piardă nici măcar un detaliu.
Sunt clipe care nu se pot măsura în fișe completate sau obiective atinse.
Sunt clipe care construiesc iubirea pentru lectură. Și nu doar pentru ea. O secvență super frumoasă a fost aceea când am invitat copiii să numere șoriceii și clopoțeii. S-au auzit numere diferite însă exercițiul a fost super incitant.
Ne-am mișcat, am râs și am încheiat ziua frumos
Înainte de plecare am făcut și puțină gimnastică.
După momentele de concentrare, corpul avea nevoie de mișcare.
Am râs, ne-am întins, ne-am jucat și am încheiat ziua exact cum îmi place: cu copii veseli și obraji îmbujorați.
Gândul pe care îl iau cu mine
În fiecare zi petrecută la Rainbow Land îmi este tot mai clar că educația nu înseamnă doar activități frumoase sau materiale bine pregătite.
Înseamnă să fii prezent.
Să observi.
Să îl vezi pe fiecare copil exact așa cum este.
Să înțelegi că într-o grupă există copii care au nevoie de provocări și copii care au nevoie de mai mult timp, copii care își găsesc curajul într-o poveste și copii care îl găsesc ținând strâns în brațe un ursuleț de pluș.
Iar dacă la finalul zilei fiecare pleacă acasă simțindu-se văzut, ascultat și valoros, atunci cred că am făcut mult mai mult decât o activitate de lectură.
Am construit încă o amintire frumoasă.
Și, poate, încă o cărămidă la temelia unui viitor cititor.
