La mijlocul anilor ’90 nu se vorbea de dinozauri în grădinițe. Eu descoperisem enciclopediile Larousse și făceam activități cu primul meu născut de care-mi aduc aminte cu infinită plăcere. Și acum le am și le folosesc la întâlnirile cu cei mici.
O altă carte pe care am folosit-o mult a fost „Bronto, un dinozaur neastâmpărat” de Valentin Nicolau. O găsiți la Editura Nemi.
„De ce oare, atunci când ești mic, aproape tot ce faci pare prea puțin important în ochii adulților? Fără rost sunt jocurile, întrebările prea multe îi enervează imediat… La tot pasul auzi: „nu ai voie!“ sau „nu face asta!“, sau „nu pe acolo!“. Părinții ăștia!…
Așa gândește Bronto, micuțul dinozaur, plictisit să se tot joace singur în pădure, fără prietenii săi atât de dragi, Diplo, Stega, Tyrano și Tricer.”
Povestea asta are un lipici fantastic pentru că de fiecare dată când o citesc aud/regăsesc tot soiul de întrebări, mirări, dar mai ales asemănări.
La capitolul meștereală, pe lângă dinozaurii cu perluțe/ștrasuri am avut câțiva 3D care au prins formă sub ochii noștri.
Despre cuvinte și litere nu are rost să mai pomenesc așa cum cred că v-ați dat seama că ștrasurile și perluțele s-au cerut numărate/socotite.
Fericită printre niște dinozauri atât de prietenoși!
