Activităţi educative copii – Îmi voi aminti de iarnă mereu, dar într-un mod inedit

Imagine

Iarna nu este anotimpul meu preferat. Am tot spus asta şi-mi vine să repet, iar şi iar. Nu îmi place frigul şi apăraia, nu-mi plac bolile ce vin odată cu frigurile. Însă sunt muuulte lucruri pe care le ador la acest anotimp, care nu-mi este prieten, ci amic. Sunt multe evenimente ce se leaga strict de această perioadă a anului şi dacă ar fi să pun la socoteală chiar şi numai Crăciunul ar fi arhisuficient. Ador să împodobesc bradul cu băieţii mei, aşa cum îmi fac curaj şi construiesc alaturi de ei un om de zăpadă sau să chiui la săniuş. Poate lipsa exerciţiului din copilărie, când nu prea ne lăsa la săniuş de teama accidentelor să fie una dintre pricini. Dar poate nici nu are aşa mare importantă de ce nu-mi place. Însă, de două zile ninge! Şi mă bucur foarte mult. Cred că este prima ninsoare pe care am aşteptat-o atât de mult şi cu atâta nerabdare. Eram sătulă de atâta mizerie, de străzile veşnic negre, de năuceala naturii care nu mai înţelegea ce anume se petrece şi de ce trebuie să „de-a firul” fără să fie cazul şi nici momentul. Am văzut atâţia copaci care au crezut că anul acesta au ratat startul, încât mi-a părut sincer rău că nu ştiu să le vorbesc pe limba lor şi să le spun că totu-i o mare cacealma.

ImagineImagine

Dar a nins! Mi-am adus aminte de versurile lui Păunescu şi-ale lui Sorescu şi-ale lui Stănescu….. Şi de ele îmi era dor, tare dor! Mi-am adus aminte de muzica lui Alifantis, aşa ca un răsfăţ. Înainte să ningă au fost două zile pline de chiciură. Am asistat la cea mai frumoasă lecţie de măiestrie artistică, în care natura ne-a oferit gratis, mie şi lui Luca, o demonstrație de cum se fac broderiile. Am privit şi ascultat cu urechile ciulite, dar sunt convinsă că va fi nevoie de multă practică până să putem intra într-o competiţie. Vă invit să priviţi dantela cea mai specială şi cea mai preţioasă. Unde mai pui, că-i aşa de preţioasă, că dacă nu ştii cum s-o atingi, dispare!

Imagine ImagineImagineImagine

Imagine

ImagineImagine

De ce spun că-mi voi aminti de iarnă mereu, într-un mod inedit? Pentru că tot într-o iarnă, Luca a scris prima lui compunere. Folosesc cuvântul compunere cu îngăduinţa încurajării unui proaspăt învăţăcel, aflat la început de drum. Această compunere are o semnificaţie aparte deoarece atunci când a fost scrisă, Luca încă nu ajunsese să desluşească la şcoală toate literele alfabetului. Şi al doilea motiv ar fi acela, că totul a venit din proprie iniţiativă. Astăzi, acum, totul este curat. Şi în casă dar şi afară. Ne bucurăm de această curăţenie şi vă invităm să vă bucuraţi alături de noi, de lucruri şi privelişti normale, de întâmplări tihnite şi lipsite de senzaţional.

DSC_3877DSC_3878 DSC_3881

DSC_3875DSC_3880 DSC_3883

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: