Anul trecut, tot pe la vremea asta, veneam de mână cu o șoricică vesela și drăguță, pe nume Crizantema, la Fluturași care atunci erau în grupa mijlocie. Cum a fost atunci puteți citi mai jos.
„Crizantema” de Kevin Henkes, o poveste despre identitate și abilitățile de relaționare
Am revenit acum dornică să continui povestea, dar să văd ce și cum își mai amintesc pentru că e foarte interesantă dinamica dialogurilor atunci când povestea nu e la prima citire. În prima fază putini au fost cei care și-au reamintit de Crizantema și peripețiile ei însă pe măsură ce se adunau detaliile numărul celor care participau la discuție a sporit. Pentru că nu am apucat nici anul acesta să am cartea tipărită, am căutat un filmuleț pe YouTube, i-am tăiat sonorul pentru că era în engleză și am citit eu povestea pe care am tradus-o. Ecranul mare cu imaginea lui generoasă a captat copiii așa cuvintele care s-au auzit rostite înainte căpătând forme și culori.
Însă până am ajuns la această etapă am trecut prin cea în care am vorbit despre florile de toamnă explicând care sunt părțile componente, de ce au nevoie pentru a crește, ce culori și forme au. Atunci când copilul poate pune mâna, explicațiile se așază diferit în mintea lui, toate simțurile contribuind la asta.
Când lucrezi cu un grup atât de mare de copii fiecare dorește a participa ori asta cere timp și răbdare. Nu din partea adulților (care oricum au) ci a celor mici care după ce vin și arată își pierd interesul.
Unii verbalizează mai greu, alții au dobândit o ușurință în exprimare. Unii sunt mai timizi și rușinoși, alții mai dezinhibați. Unii de la scăunel spun știu tot, vorbesc mereu pentru ca atunci când vin în față la panou să muțească instantaneu. Pentru fiecare e nevoie de timp, răbdare, repetare iar și iar și iar. E o plăcere și o provocare deopotrivă de ambele părți.
Însă provocarea zilei a fost aceea în care preșcolarii au avut de încercuit într-o fișă literele din care sunt compuse numele lor. Marea majoritate știe să-și scrie numele cu litere mari de tipar, deci nu ar fi fost așa de greu însă pe fișă literele erau mici de tipar (trebuie să recunosc că dintr-o scăpare a mea). Dar nu ne-am dat bătute și alături de doamna Irina am încercat să rezolvăm fișa. Pentru asta am scris pe tabla literele de tipar, toate literele mari de tipar lângă care le-am pus pe cele mici.
Ca totul să fie și mai clar am făcut și o demonstrație în care literele care alcătuiesc numele meu și al Irinei au fost încercuite.
Am repetat, cu voce tare, toate literele alfabetului de mai multe ori iar apoi au trecut la treabă. A fost nemaipomenit, cei mai mulți copii înțelegând cerința, rezolvând-o corect grafic.
Fericită că am mai dus la bun sfârșit o întâlnire atât de interesantă mă gândesc deja la cea care va urma. Spor la jucat și învățat!
