Azi am avut de dus ceva Anei, bunei și adorabilei mele prietene și cum nu am vrut doar să intru, să las ce aveam de lăsat și să plec, m-am gândit să petrec câteva clipe alături de copiii ei. Unde mai pui că sunt în clasa a IV-a și poți aborda subiecte interesante îmbrăcate mai elaborat, cu un vocabular mai bogat și cu un bagaj de informații ce trebuie exploatat.
Copiii erau la limba română iar subiectul de discuție extrem de ofertant: Fram, ursul polar, iar eu am plonjat în trecut, atunci când citeam copiilor mei această minunată poveste.
Ce poate fi mai indicat acum, pe așa caniculă, decât să intri în lumea lui Fram, ursul polar?
Însă eu aveam în plan altceva și după ce am vorbit preț de câteva minute despre Fram, am trecut la ce doream și anume, Ochii Monei și Frunza Mondrian pentru că toamna e pe trecute și ar fi fost păcat să o lăsăm așa, neexploatată.
Ei, altfel s-a desfășurat întâlnire față de cea de la grădiniță, copiii intrând în jocul meu înarmați cu alte unelte. O plăcere!
Am adus în atenția lor un filmuleț pe care l-am analizat împreună.
Piet Mondrian’s Artistic Evolution
Cu bucurie am împărtașit ceea ce am aflat și eu, mai ales detaliile care contează atât de mult în economia dialogului.
Piet Mondrian (născut la 7 martie 1872, Amersfoort, Olanda – mort la 1 februarie 1944, New York, New York, SUA) a fost un pictor care a fost un lider important în dezvoltarea artei abstracte moderne și un exponent major al abstractului olandez. mișcare de artă cunoscută sub numele de De Stijl („Stilul”). În picturile sale mature, Mondrian a folosit cele mai simple combinații de linii drepte, unghiuri drepte, culori primare și negru, alb și gri. Lucrările rezultate posedă o puritate formală extremă care întruchipează credința spirituală a artistului într-un cosmos armonios.
Pieter a fost al doilea copil al lui Pieter Cornelis Mondriaan, Sr., care a fost desenator amator și director al unei școli primare calviniste din Amersfoort. Băiatul a crescut într-un mediu stabil, dar creativ; tatăl său făcea parte din cercul ortodox protestant care s-a format în jurul politicianului calvinist conservator Abraham Kuyper, iar unchiul său, Frits Mondriaan, aparținea școlii de pictori peisagistici de la Haga. Atât unchiul, cât și tatăl i-au dat îndrumare și instruire când, la vârsta de 14 ani, a început să studieze desenul.
Mondrian era hotărât să devină pictor, dar la insistențele familiei sale a obținut mai întâi o diplomă în educație; până în 1892 a fost calificat să predea desen în școlile secundare. În același an, în loc să caute un post didactic, a luat lecții de pictură de la un pictor într-un orășel nu departe de Winterswijk, unde locuia familia sa, apoi s-a mutat la Amsterdam pentru a se înscrie la Rijksacademie. A devenit membru al societății de artă Kunstliefde („Iubitorii de artă”) din Utrecht, unde primele sale picturi au fost expuse în 1893, iar în anul următor s-a alăturat celor două societăți locale de artiști din Amsterdam. În această perioadă a continuat să urmeze cursurile serale la academia de desen, impresionându-și profesorii cu autodisciplina și efortul său. În 1897 a expus a doua oară.
Până la începutul secolului, picturile lui Mondrian au urmat tendințele predominante ale artei în Țările de Jos: peisaje și subiecte de natură moartă alese din pajiștile și polderele din jurul Amsterdamului, pe care le-a înfățișat folosind nuanțe discrete și efecte de lumină pitorească. În 1903 a vizitat un prieten în Brabant (Belgia), unde frumusețea calmă și liniile curate ale peisajului s-au dovedit a fi o influență importantă asupra lui. Când a rămas în Brabant în anul următor, a trăit o perioadă de descoperire personală și artistică; când s-a întors la Amsterdam în 1905, arta sa se schimbase vizibil. Peisajele pe care a început să le picteze din împrejurimile Amsterdamului, în principal ale râului Gein, arată un cadru ritmic pronunțat și înclină mai mult spre structura compozițională decât spre valorile pitorești tradiționale ale luminii și umbrei. Această viziune a armoniei și a ritmului, realizată prin linie și culoare, s-a dezvoltat în anii următori spre abstracție, dar în această perioadă pictura sa a rămas mai mult sau mai puțin în limitele tradiționale ale artei olandeze contemporane.
Influenţa postimpresioniştilor şi luminiştilor
În 1907, Amsterdam a sponsorizat Expoziția cvadrienală, prezentând pictori precum Kees van Dongen, Otto van Rees și Jan Sluijters, care erau postimpresionişti care foloseau culorile pure în moduri îndrăznețe, non-literale. Munca lor a fost puternic influențată de expresia puternică și utilizarea culorii în arta postimpresionistului Vincent van Gogh, a cărui lucrare fusese prezentată într-o mare expoziție la Amsterdam în 1905. O astfel de utilizare îndrăzneață a culorii a fost reflectată în Norul Roșu al lui Mondrian, o schiță executată rapid din 1907. În momentul în care a pictat Woods lângă Oele în 1908, noi valori au început să apară în opera sa, inclusiv o mișcare liniară care amintea oarecum de pictorul norvegian Edvard Munch și o schemă de culori – bazată pe nuanțe de galben, portocaliu, albastru, violet și roșu – care sugera paleta pictorilor expresioniști germani contemporani. Cu această pictură viguroasă de dimensiuni considerabile, Mondrian s-a desprins de tradiția națională a picturii olandeze.
Perioada cubistă la Paris a lui Piet Mondrian
Concomitent cu influența spirituală a teosofiei a fost expunerea lui Mondrian la noi idei vizuale. Artiștii olandezi au fost din ce în ce mai conștienți de opera radicală a lui Paul Cézanne și a pictorilor cubiști. Avangarda olandeză a început să solicite noi standarde în arta lor națională care să încorporeze astfel de tendințe și să treacă dincolo de pictura tradițională de peisaj. Activ în cercurile avangardiste, Mondrian a fost foarte influențat de aceste idei. În 1911 a văzut pentru prima dată lucrările cubiste timpurii ale lui Pablo Picasso și Georges Braque. A fost profund impresionat, atât de mult încât la începutul anului 1912 s-a mutat la Paris, unde s-a stabilit în cartierul Montparnasse.
Aproape imediat, el a început să adapteze preceptele cubismului pentru uzul său propriu, așa cum se evidențiază în două versiuni ale lui Still Life with Gingerpot, realizate în lunile de iarnă 1911-1912. În prima versiune, obiectele sunt redate ca forme recunoscute din viața de zi cu zi; în al doilea, el a transformat aceleași obiecte în structuri compoziționale, ducându-și impulsul către abstractizare mai departe decât a făcut-o până acum. Perioada cubistă a lui Mondrian a durat între 1912 și 1917. Compozițiile sale de copaci, fațade arhitecturale și schele din această perioadă sunt dovada îndemnului său de a reduce formele individuale la o formulă generală. Mondrian s-a menținut oarecum în limitele cubismului utilizând paleta limitată de culori a cubiștilor de ocru, maro și gri, pentru a nu distrage atenția de la formă și pictând blocuri mari de culoare. El a observat, de asemenea, schema de compoziție cubistă, în care sunt folosite diviziunile geometrice și pictura gravitează spre un focar central, lăsând colțurile pânzei aproape neatinse; rezultatul acestei scheme a fost seria sa de compoziții ovale. Dar, în încercarea de a reduce și mai mult elementele compoziției sale, Mondrian a evitat liniile curbe și accentele diagonale și a folosit din ce în ce mai mult doar linii verticale și orizontale. El a depășit tendința cubismului analitic de a împărți obiectele individuale în părțile lor componente, luptă în schimb pentru o viziune a realității care a depășit înfățișarea obiectului individual: din 1913, stilul său și-a început evoluția către abstracția totală.
În vara anului 1914, Mondrian s-a întors în Olanda pentru a-și vizita tatăl, care era grav bolnav, iar izbucnirea Primului Război Mondial l-a împiedicat să se întoarcă la Paris. S-a stabilit la Laren, unde a făcut cunoştinţă cu M.H.J. Schoenmaekers, un filozof teosofic ale cărui lucrări asupra semnificației simbolice a liniilor și asupra construcției matematice a universului au avut o influență decisivă asupra viziunii lui Mondrian despre pictură. În munca sa, artistul s-a îndreptat mult timp spre a vedea pânza ca un loc de trezire spirituală pentru privitor; aceasta a atins scopul teosofiei de a produce o stare de conștiință sporită în timpul experienței vieții de zi cu zi. Cu ideile lui Schoenmaekers, el avea acum un set distinct de reguli grafice, strâns legate de propriul său vocabular formal în curs de dezvoltare, prin care putea atinge acest obiectiv de a îmbina arta și viața. Aceste descoperiri au împins stilul său cubist la limitele sale extreme, în special în pictura sa a bisericii din Domburg și într-o nouă temă, surprinsă într-o serie de lucrări cunoscute sub numele de Pier și Ocean. Versiunea finală a acestei teme, finalizată în 1917 și prezentată la Rijksmuseum Kröller-Müller, marchează etapa finală a stilului său cubist: o pictură ovală compusă din fragmente de linii negre verticale și orizontale pe un fundal alb.
Dezvoltarea consecventă a artei lui Mondrian către abstracția completă a fost o ispravă remarcabilă în istoria artei moderne, iar opera sa a prefigurat ascensiunea artei abstracte în anii 1940 și 50. Dar arta sa depășește doar considerațiile estetice: căutarea sa de armonie prin pictura sa are o semnificație etică. Înrădăcinat într-o tradiție puritană strictă a calvinismului olandez și inspirat de credințele sale teosofice, el s-a străduit continuu pentru puritate de-a lungul lungii sale cariere, o puritate explicată cel mai bine prin înțelesul dublu al cuvântului olandez schoon, care înseamnă atât „curat”, cât și „frumos. ” Mondrian a ales limbajul strict și rigid al liniei drepte și al culorii pure pentru a produce în primul rând o puritate extremă, iar la un alt nivel, o utopie de o claritate și forță superbe. Când, în 1920, Mondrian a dedicat Le Néo-plasticisme „bărbaților viitori”, dedicația sa a implicat că arta poate fi un ghid pentru umanitate, că poate trece dincolo de înfățișarea faptelor casual, arbitrare ale apariției cotidiene și să înlocuiască în locul ei un nou, viziune armonioasă asupra vieții.
Mai sunt multe de aflat însă o puteți face, la fel cum am făcut și eu, citind continuarea aici.
Nu am avut timpul necesar pentru a vedea cum anume arată frunza Mondrian văzută e copiii Anei. Însă aștept ca în zilele ce urmează această necunoscută să dispară. Vă arăt și vouă dacă doriți.
Mulțumesc, Ana! Ești o minune de om.
