machetedidactice.com

Un Calendar de Advent fără nici o trimitere la Moș Crăciun și brad împodobit

Atunci când auzi de Calendar de Advent nu ai cum să nu te întrebi: Ce este Adventul?
Adventul este timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului. De Avent se deschid căsuțele târgurilor de Crăciun, iar atmosfera feerică se umple de arome de vin fiert și turte dulci, de glasuri vesele. Probabil că tot din Advent începe și Moș Crăciun să-și pregătească renii și sania, iar poșta lui nu mai face față scrisorilor.

Cuvântul Advent provine din latinul „adventus”, care înseamnă „venire”. Corespondentul său în Biserica Ortodoxă ar fi, numai într-o anumită măsură, perioada postului, deși cele două diferă atât prin durată, cât și prin felul în care sunt celebrate.

Adventul începe în a patra duminică înainte de 25 decembrie, așa că data diferă de la an la an, între 27 noiembrie și 3 decembrie. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului, iar în mijlocul familiilor este o tradiție aprinderea câte unei lumânări din coronița de Advent.

Tradiția calendarului de Advent

Calendarul de Advent este expresia nerăbdării și a pregătirii în așteptarea sărbătorilor, numărând la propriu, zi cu zi, până în Ajunul Crăciunului. Înainte de a fi o alergătură după cadouri, în Advent fiecare zi ar trebui să ne îmbogățească sufletește, să ne bucure și să ne introducă treptat în atmosfera Crăciunului.

Deși Adventul ca perioadă de pregătire spirituală este celebrat în biserică încă din secolele V-VI, se pare că tradiția calendarului de Advent este relativ recentă. Ea ar veni de la germanii luterani, care în secolul XIX numărau zilele până la Crăciun prin diferite metode: de la simpla însemnare cu creta pe ușă, la aprinderea unei lumânări în fiecare zi.

Există o legendă care spune că un preot de la un orfelinat era întrebat zilnic de copiii nerăbdători cât mai este până la Crăciun. Văzând curiozitatea lor, preotul a avut ideea să le înșire 24 de lumânări și să le aprindă în fiecare zi câte una. Așa copiii știau sigur când vine Moșul.

Primul calendar de Advent asa cum îl știm astăzi a fost confecționat în 1851, iar primul tipărit a apărut în 1902, în Hamburg. Gerharg Lang a tipărit la München, în 1908, un calendar de Advent cu imagini și mesaje biblice, care a devenit rapid foarte popular.

Calendarele pe care le vedem peste tot în magazine sunt convențional numerotate de la 1 la 24 decembrie, indiferent de data când începe Adventul în anul respectiv. În zilele noastre, aceste calendare au devenit nelipsite distracții, în forme diverse și cât mai originale. Știm cu toții că nu doar copii sunt cei care își stăpânesc cu greu curiozitatea de a desface toate ușițele deodată, pentru a descoperi ce surpriză se ascunde în spatele lor: o bucățică de ciocolată, un cadou mic, o jucărie sau un mesaj.

Anul acesta am avut de făcut un calendar pentru cineva care nu-l așteaptă pe Moș Crăciun și nici nu face brad în casă. O provocare ce mi-a dat mult de gândit deoarece e greu de imaginat (cel puțin în ceea ce mă privește) cum e în această perioadă fără simbolurile pe care noi le considerăm de mare însemnătate. Evident că se poate și fără ele și depinde mult de cum ai fost crescut, ce anume ți-a fost transmis și cum reușești să te raportezi la tot comercialul care îmbracă activitatea asta.
Puțină lume merge pe pantă religioasă, numai pe pantă religioasă, majoritatea copiilor având în casă brad împodobit și făcând activități în așteptarea Moșului.
E de apreciat atitudinea și determinarea lor și ea trebuie respectată.
În calendarul pe care l-am meșterit nu au existat nicio cartolină care să-l înfățișeze pe Moș ori bradul, așa folosind doar însemne pentru iarnă, urări și elemente legate de nașterea mântuitorului.

Pe o ramă în care era montat un strat de plută am așezat o hârtie care să vină în contrast cu cartolinele pe care le-am ales a le pune. Acestea fiind de aceeași culoare cu pluta, a fost neapărat necesară manevra cu schimbatul fondului.

În interiorul fiecărei figurine am lipit buline cu cifrele de la 1 la 24.

adventskalenderzahlen-zum-ausdrucken-6

Am confecționat 24 de cartoline cu provocări pentru fiecare zi a lunii decembrie, ultima fiind pe 24. Le găsiți în Pdf-ul de mai jos, poate vă ajută la elaborarea altor enunțuri și vă inspiră.

Cartoline calendar advent fără Moș și brad

Pe marginea ramei am montat o beteală argintie și o ghirlandă luminoasă.

Sunt încântată de rezultat pentru că ceea ce am realizat este simplu și elegant. Sper ca activitățile propuse să strârnească un viu interes, mai ales că în familie sunt trei copii. Decembrie cu tihnă și căldură, sănătate și senin!

Lasă un răspuns