Nu știu cum este vremea la voi, dar aici este ceva de vis. Mi-aduc aminte că și anul trecut am avut parte de o toamnă la fel de minunată și că și atunci, tot așa ne-am bucurat și minunat.
În toată bucuria asta este și o parte tristă, asta pentru că aici, la noi în cartier, nu prea sunt copii care să iasă pe afară. De fapt sunt, dar ei nu ies din varii motive. Fără să vreau mă tot întorc în copilăria mea, atunci când grămezile de frunze reprezentau cele mai confortabile saltele, iar aromele toamnei ne căptușeau plămânii până la venirea lui Moș Crăciun.
Ieri, pentru că situația se prezenta la fel, adică pustiu afară fără nici un partener de joacă, am ieșit și am făcut curat: am adunat frunzele căzute, am tăiat florile care erau atinse de brumă, am greblat și toaletat trandafirii și arbuștii. Nu am dat foc grămezilor de frunze din teama de a nu strica ceva. Le-am dus la ghena de gunoi, pentru a fi luate de cei care se ocupă cu asta.
Pentru astăzi am organizat ah-hoc un fall treasure hunt, asta pentru că nu puteam rata o așa zi. Am căutat pe internet și am găsit pe pinterest formularele de care aveam nevoie. În anii trecuți am făcut eu asemenea formulare, atunci când am organizat activități asemănătoare, dar în anotimpuri diferite. Adevărul este că după o perioadă în care Luca a fost bolnav, o așa ieșire era mai mult decât indicată dar și așteptată. Și trebuie să recunosc că mai mult de mine decât de el.
Am plecat spre Nada Florilor, acea Nadă a Florilor descrisă atât de frumos de Mihail Sadoveanu. Odinioară, acolo era un loc de agrement extrem de frecventat de localnici, și nu doar de ei, însă acum totul este în construcție: se reamenajează locul de agrement. Însă acest lucru a făcut ca pădurea de mesteceni ce este acolo să aibă de suferit. Acești mesteceni au fost plantați de-a lungul timpului de tinerele cupluri proaspăt căsătorite. Circula și o vorbă:
Un mesteacăn, doi mesteceni, o pădure de mesteceni.
Pe lângă acești mesteceni mai sunt și alți copaci și, ca la marginea oricărui iaz, multe sălcii. E frumos aici în orice perioadă a anului, foarte frumos!
Așadar am avut un ambient numai bun pentru a cerceta. Și am căutat flori și gâze, frunze roșii, galbene, arămii, portocalii sau verzi. Am găsit și un loc în care soarele nu ajunsese încă, iar acolo am putut observa bruma căzută dimineață, dar și o mică pojghiță de gheață care ne-a reamintit că iarna stă pitită. Poate după vreun mesteacăn?!
Am găsit atât de multe frunze, un covor, de care era păcat să nu ne bucurăm și tactil, nu numai olfactiv. Așa că Luca le-a adunat grămadă și a sărit în ele. Nu doar o dată.
Așa aș fi sărit și eu…
Am găsit cuiburi de păsări, părăsite acum. Cuiburi în copac, la propriu, dar și printre crengi. Ce pot face păsările este pur și simplu artă.
Am avut de căutat diferite lucruri, și cu mici excepții, le-am găsit.
Am găsit și multe lucruri care nu erau specificate în formularele noastre. Unul după altul le-am bifat aproape pe toate, spre satisfacția copilului dar și a mea.
Așadar, lipsa unor colegi de joacă a făcut posibilă încă o activitate în formula consacrată: mamă-copil. Mai trebuie să completez ceva? Nu, imaginile spun totul!
Poate doar să vă îndemnăm să experimentați.
