Istoria Românilor pentru copii de școală primară – Mai concentrat de atât nu se poate * Ziua 4 – Comunismul copilăriei mele

Și am ajuns în ziua în care puteam să vorbesc mai bine ca-n celelalte, mai cu patos și în cunoștință de cauză pentru că toată copilăria și adolescența mea s-a petrecut în comunism, dar din fericire nu unul crud, sălbatic, de nesuportat.

Planul arăta cam așa:

Atunci când trăiești atâtea întâmplări nu ai cum să nu le poți reda, cu alt patos și simțire, poveștile căpătând o aură aparte. Unde mai pui că cei mici sunt așa de dornici de discuții cu oameni care au trecut prin atâtea, fără a avea nici un merit și nici o contribuție, doar existând în același timp.

– Doamna, câți ani aveați atunci când a pășit primul om pe Lună? Dar în 1977, atunci când a fost cutremurul de pe 4 martie?
– Doamna, ce cântece cântați atunci când erați în școala primară? Ne cântați și nouă, vă rugăm!
– Doamna, cum vă pedepsea la școală doamna învățătoare? Vă punea în genunchi pe coji de nucă? Vă bătea cu rigla la palmă?
– Doamna, cum ați reușit să supraviețuiți fără McDonalds? Trebuie că a fost groaznic! (mi-am adus aminte că și Răzvan, când avea 5 ani, tot asta m-a întrebat cu o durere în priviri)

Cam așa a fost toată ziua în care comunismul a ocupat primul loc în discuții. Nu apucam să spun o propoziție că întrebările săreau de parcă aveau montate arcuri. Despre sclipirile din ochi și gesturile copiilor ce-aș mai putea aminti? Au trecut zile bune și nu am uitat nici un amănunt!

Cartea „Zidul * Cum am crescut în spatele cortinei de fier” de Peter Sis a fost ceea ce trebuia și știam asta de când am adus-o în atenția fiilor mei

„Zidul * Cum am crescut în spatele cortinei de fier” de Peter Sis

   

sau când Luca a avut de făcut un proiect pentru școală, alături de alți colegi. M-am bucurat că am putut să le aduc informații despre acea epocă, una nu prea îndepărtată de ei dacă te gândești că părinții și bunicii au trăit, unii dintre ei aproape toată viața, în acest regim.

Regimuri totalitare – proiect educație civică clasa a VII-a

Ilustrațiile sunt într-un mare fel și oferă un postament vizual de mare efect care reprezintă o pondere foarte mare în activitatea alături de copii mai mici.
Puteam omite materialele de la twinkl? Evident că nu! Știu, mă repet, dar sunt de un real folos fără a exagera cu nimic atunci când spun asta. Și o tot spun de ceva vreme încoace. 🙂 Școlarii au putut citi ceea ce scrie pe cartolinele pe care le-am printat, laminat și decupat iar de aici s-a trecut la „îmbrăcarea” subiectului.

Povestea Revoluției în direct a fost un moment în care cei mici au stat cu gurile căscate, la propriu. Întrebările lor au fost de toate felurile, de la „Doamna, te împușca în cap!” la „De unde a venit Gavroche de România și dacă știți ceva despre el?”

Și știam, pentru că poți uita așa ceva?

Florin Vieru, adică „Gavroche“, avea 14 ani în 1989 şi venea din comuna Dobroeşti. El era cel de-al nouălea copil al văduvei Vieru. În dimineaţa aceea scăpase de îndatorirea lui principală, aceea de a sta la coadă la pâine, şi bătea mingea în stradă cu tovarăşii săi de joacă. „Veneau oamenii din Bucureşti şi se adunau în faţa Primăriei din Dobroeşti. Au început să strige «Jos comunismul!». “Atunci ne-am lipit şi noi de ei şi am intrat în primărie unde am distrus tot ce era legat de comunism”, îşi aminteşte „Gavroche”. (continuarea aici)

Steagul României Socialiste a fost atracția zilei, ca să nu mai pomenesc de ce s-a întâmplat după ce a devenit steagul României Libere.

Pionierii, Șoimii Patriei și cântecele lor s-au auzit în această zi iar copiii au fredonat și ei.

Nu am dorit a omite jocurile copilăriei din comunism, atunci când timpul petrecut afară ne ocupa aproape toată ziua, când aveam de învățat de la cum să ne descurcăm cu șireturile, nasturii, împărțitul frunzelor, la cum să gestionăm certurile, împăcările și formatul echipelor de joc.

Nu știau jocurile noastre și am descris câteva dintre ele, am și exemplificat chiar, numai că ei nu sunt nici pe departe atât de încântați de cum eram noi. Multe noțiuni nu reușesc să le priceapă, nu pot procesa anumite informații. Nu pot înțelege noțiunea de „nu este” ori „nu ai voie!”. Programele de la televizor, mai bine spus lipsa lor, lipsa anumitor alimente de bază și nu doar a lor, interdicția de a ieși în afara țării nu le pot înțelege. Ei, copiii libertății care un-doi sar în avion și pleacă în concedii exotice ori vizitează muzee pe care noi le-am văzut doar pe hârtie (și cei care le-au văzut au fost fericiți) nu pricep nimic din toate astea, dar va veni o vreme când, în urma acumulării informațiilor și a maturizării, vor înțelege. Ori poate că nu!

Craftul zilei a fost unul în care motivele populare românești să fie redate cu ajutorul unor piese de mozaic, acestea fiind din lemn. Am achiziționat o pungă mare cu 1000 de piese de la edituradiana.ro , am oferit și niște modele și un postament din carton pentru  putea fi montate iar copiii au trecut la treabă. Ce le-am mai plăcut!

Finalul a aparținut recapitulării, așa cum am procedat în zilele din urmă. S-au auzit și informațiile de astăzi, dar și cele din zilele precedente.

Nu vreau să închei înainte de a invita să povestiți copiilor, nepoților, frânturi din copilăria voastră. Sunt așa de încântați și doriți de astfel de istorioare. Și sunt convinsă că dintr-o viață de om, aveți ce alege pentru a fi împărtășit. Spor la povești frumoase și adevărate!

Zidul care mulți ani a împărțit Berlinul și întreaga Europă a rămas din fericire doar o amintire. Dar unele amintiri trebuie păstrate. Ca o mărturie despre trecut. Ca un avertisment pentru viitor. Deși un zid a căzut, multe rămân încă în picioare și altele apar. În toată lumea.

Ziduri, fără de care viața noastră ar putea fi mai liberă și mai fericită…

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: