machetedidactice.com

Ce-mi vine în minte astăzi, de Crăciun

Tot soiul de chestii se perindă prin mintea mea.
Dacă aud colindători, plonjez pe tobogan pe vremea când eram de școală primară și mergeam cu uratul doar la rude și cunoscuții apropiați. Nu o pot uita pe doamna Vasilica, cea care era casieră la policlinică și care mereu, dar mereu ne dădea bani noi. Simt și acum textura acelor bancnote cu toate că nu știam eu însemnătatea și valoarea lor, dar îmi plăceau pentru culoare și cum foșăiau. E clar că foarte tare dacă nu i-am uitat nici după patruzeci și ceva de ani.

Aroma oricărei portocale cojită este pentru mine mașina timpului, pentru că mă duce în diferite etape ale copilăriei mele. Acolo mai zăresc un brad de plastic (era ceva nemaipomenit pe vremea aia) care ședea pe televizor, o instalație de pom cu beculețe micuțe învelite în catifea. Și aveam doar globuri de sticlă pe care le iubeam nespus și de care aveam o grijă sporită pentru că se spărgeau foarte repede. Nu am avut niciodată vată în brad și nici bomboane de pom, ele existau, dar nu spânzurate.

Moșul venea mereu seara, în ajun de Crăciun, niciodată în dimineața zilei de 25 decembrie. La ora 18:00 noi eram scoși din casă, mergând să colindăm bunicii, fratele meu mai mare revenind acasă înaintea noastră pentru a putea pune cadourile sub brad.

Ani la rând am primit cadouri acasă, dar și la vecinii noștri cu care petreceam seara. Și ei aveau doi copii, de vârsta noastră și ne bucuram împreună de această sărbătoare. Ce primeam? Creioane colorate și carioci, cărți de colorat, albume din cele în care se pun fotografii, în care foaia de carton alternează cu una de pergament.  Și acum mai avem unul în care sunt atașate fotografiile, dar atunci desenam în ele.

Mai primeam jucării chinezești, cărți pop-up, cuburi cu povești, dar și jucării meșterite aici adică pătuț și dulăpior pentru păpuși, acestea fiind utilate cu tot ce era necesar. Am aflat, peste ani, că de asta se ocupa bunica mea, cea care era extrem de iscusită la croitorie. Așa, patul avea așternuturi și păpușile o întreagă garderobă.

Crăciunul era momentul în care tatăl meu cânta la brad. Aud și acum, după atâția ani, glasul lui și îi văd fața luminată de instalația din brad. De câte ori cânta era foarte emoționat iar eu privindu-l mă minunam că un bărbat așa de chipeș și puternic putea trăi asemenea senzații. Mi-e cumplit de dor de el, nu doar acum de sărbători, dar mai ales acum.

În 2017, tata a hotărât să nu mai aștepte Crăciunul și nu am înțeles nici acum de ce a plecat tocmai atunci, fiind sărbătoarea pe care o iubea nespus. Însă am acceptat situația și mi-am cuibărit în suflet amintiri care să mă facă să pot merge mai departe așa cum și-ar fi dorit el.

Ziua în care tata…

   

A venit Moșul și anul acesta. Am primit daruri minunate iar atmosfera a fost una de veselie, bucurie, căldură și multă seninătate. Luca a fost încântat de toată starea și a trăit-o din plin. Răzvan a spus că e bine și pentru el, deci nu-mi mai puteam dori nimic special.

Mă uit pe geam. Ninge. Ninge mărunt și tare și de la ora cinci când am fost eu afară și până acum zăpada s-a așternut mai temeinic.

Era atât de mare nevoie de o curățenie, de alb și rece pentru a înțelege și simți cât mai bine această stare. Și cine a priceput-o se poate socoti un om fericit.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: