Machete didactice – Apicultor, albine, faguri, stupi… într-un cuvânt, sănătate!

LEGENDA ALBINEI
( culeasă de George Coşbuc)

Era odată o femeie şi avea doi copii: un băiat şi o fată. Copiii au plecat amândoi în lume, să-şi caute de lucru, pentru că mama lor n-avea putere să-i ţie.Băiatul a intrat învăţăcel la un ţesător de pânză, iar fata căra pietre pentru zidarii care făceau case.
După câtăva vreme, mama lor s-a îmbolnăvit de moarte şi a rugat pe un om din satul său să ducă veste copiilor.Omul, după mult umblet prin lume, a găsit pe băiat şi pe fată. Băiatul era tocmai la războiul de ţesut. Şi când i-a spus omul de ce a venit, băiatul răspunse:
– Eu ce să-i fac? Las să moară, că e bătrână şi i-a sosit ceasul. Eu nu pot să plec, că am prea mult de lucru ! Şi a rămas băiatul tot la război, şi a ţesut mai departe şi n-a plecat.
Pe fată a găsit-o omul suind schelele cu pietre în poala hainei. Şi când i-a spus omul de ce a venit, fata a lăsat pietrele jos şi a început să plângă, şi a plecat într-un suflet spre casă.
Mumă-sa, când a văzut-o, s-a ridicat din pat şi de multă bucurie i s-a limpezit sufletul; dar s-a făcut neagră de supărare când i-a spus că băiatul n-a vrut să vie. A luat capul fetei între mâini, a sărutat-o pe frunte şi a zis:
– Măcar că el a uitat de mine tocmai în ceasul morţii mele, eu vă iubesc deopotrivă pe amândoi. Il iubesc şi îl iert. Şi dacă a făcut cu asta vreun păcat, să-1 judece Dumnezeu, că e drept şi puternic, şi judecata lui e fără greşeală. Aşa a zis biata mamă, apoi şi-a lăsat capul pe căpătâi şi a închis ochii şi-a murit.
Şi, în clipa aceea, fata s-a făcut Albină, iar băiatul Păianjen.
Şi de atunci Păianjenul trăieşte singur, veşnic singur, fără fraţi şi fără surori, şi fără părinţi. El fuge de lumină şi veşnic îşi ţese pânza prin locuri întunecoase, şi e posomorât şi supărat, iar oamenii îl urgisesc şi, oriunde îl află, îi strică pânza şi pe el îl fugăresc şi îl omoară.
Iar Albina, de atunci e veselă şi toată ziua zboară de pe o floare pe alta şi trăieşte cu părinţii ei şi cu fraţii şi cu surorile la un loc. Oamenii o iubesc şi o văd cu drag căci ea cu toţi împărtăşeşte ce adună şi tuturor le dă din mierea ei, iar casa ei e fagurul cel galben ca soarele, şi din ceara albinelor fac creştinii lumânările pe care le aprind în ceasul morţii şi le pun să lumineze sub icoana Maicii Domnului.

 

Conform DEX- ului :

ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pen­tru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară;

APICULTÓR, -OÁRE, apicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar, prisăcar, stupar.

FÁGURE, faguri, s. m. Strat de ceară format din celule mici hexagonale, produs de albinele lucrătoare, în stup, pentru a-și depune mierea și ouăle.

STUP, stupi, s. m. Adăpost natural sau special confecționat pentru albine, unde acestea trăiesc în familii, formează fagurii și depun mierea; p. ext. adăpostul împreună cu albinele și cu fagurii; știubei.

MIÉRE s. f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor.

P.S. Imaginile de mai sus reprezintă machete didactice confecționate de mine pentru această tema.

6 gânduri despre „Machete didactice – Apicultor, albine, faguri, stupi… într-un cuvânt, sănătate!

    • Machete didactice Autor articolRăspunde

      Va multumesc frumos! In primul rand pentru vizita si apoi pentru cuvintele de apreciere. Va mai astept in casuta mea, cu mare drag!

  1. Pingback: O noua lectie despre albine | Caiet pentru şcoala de...acasă

Lasă un răspuns