Uite că am avut bucuria, marea bucurie să pot vedea compunerile cu care i-am provocat pe Spiriduși, atunci când am lucrat împreună atelierul cu Copiii lumii.
Am pregătit niște foi pe care am lipit secvențe cu imagini, în fiecare dintre ele arătând activitatea unui copil dintr-o anumită țară. Au fost patru: în prima era vorba despre un copil din Kenya; în cea de-a doua de o fetiță din Italia; în a treia un băiat din Japonia iar în cea de-a patra o fetiță din Mexic.
Mai multe detalii puteți afla dacă aruncați o privire pe articolul de mai jos.
Pentru că timpul nu ne-a permis, a rămas ca aceste compuneri să fie făcute acasă, ceea ce s-a și întâmplat, copiii având un week-end întreg în a le rezolva.
Astăzi, întâlnindu-mă cu doamna Ana, am intrat și în posesia lor.
Și m-am uitat la fiecare în parte citindu-le, la cum au lucrat copiii și ce au înțeles din ceea ce am vorbit atunci când ne-am întâlnit.
Și Luca a fost curios, așa înțelegând și el mult mai multe din modul în care se petrec lucrurile, pentru că atunci când ai lucrările în față realizezi ce important este să respecți anumite aspecte pe care trebuie să le și aplici.
Trebuie să recunosc că m-am uitat la aceste lucrări din postura unui părinte, observând cu multă ușurință cum anume se desfășoară lucrul acasă. Pentru că oricât trâmbițăm noi, părinții, tagma din care fac și eu parte, fără muncă individuală nu se poate. E adevărat că imaginile îi atrag pe copii, dar una e să privești si să povestești, cu toate că mulți întâmpină greutăți și aici, la povestit, și alta este să te apuci și să redactezi o compunere. Elaborarea ei presupune repectarea unui șir de elemente: a avea o introducere, un cuprins și o încheiere, a forma propoziții mai ample/complicate în care să nu se repete cuvintele încât să devină deranjant atunci când le citești și nu în ultimul rând ceea ce scrii să aibă o înșiruire logică.
Am rugat copiii să caute informații despre țările din care proveneau protagoniștii imaginilor și să le insereze în lucrările lor, Trebuie să reamintesc că am specificat cum se numesc copiii din imagini și țările din care provin pentru a putea afla informațiile necesare și pentru ca ei să știe unde să caute. Ei bine, mulți din ei nu au notat acest lucru, și așa a apărut „El locuiește într-un sat în apropiere de satul Beijing”, „Ea este Amara și locuiește în India mai exact în Sri Lanka ” și altele.
Se observă cu ochiul liber cine citește, pentru că vocabularul este mai bogat iar propozițiile curg altfel. Se mai vede și cum, în cazul unor copiii, propozițiile sunt scurte, neexistând o legătură între ele. E mult de muncă dacă se dorește ca înainte de intrarea în ciclul gimnazial noțiunile de bază să fie fixate aici referindu-mă la cuvintele care necesită folosirea cratimei, litere lipsă, cuvinte scrise greșit pentru că așa sunt percepute și învățate.
Părinții ar trebui să înțeleagă și să intervină în acest sens, dar cu adevărat nu doar declarativ și să nu mai lase toată greutatea pe umerii învățătorului pentru că acesta, în ciuda străduinței, nu are timpul necesar pentru a aloca fiecărui școlar atenția cuvenită. El doar trasează niște linii, predă după o metodologie folosind practici pedagogice, dar fixarea și sedimentarea trebuie să aibă loc acasă.
Mă bucur grozav că am putut vedea finalitatea muncii mele, așa cum mă bucur că doamna învățătoare a dat curs demersului meu, în ideea de a atrage copiii spre studiu individual, pentru că această căutare, a informațiilor, se poate face foarte ușor chiar dacă nu ai atlasele necesare ori mai știu eu ce cărți, deoarece aproape toți copiii au smartphone-uri de pe care pot accesa orice informație doresc.
Dar e nevoie de multă muncă, determinare și mai ales constanță.
Vă doresc spor la învățat de bună voie, nu impus, dacă se poate!
