machetedidactice.com

Școlărel de clasa a V-a – Aplicație practică la Educație Tehnologică

Educația Tehnologică de clasa a V-a este o materie în care termenii întâlniți nu prea te îmbie la multe. Nu pricep de ce trebuie un copil de-a V-a să învețe despre infrastructuri și planșee, elemente de limbaj grafic necesare atunci când se confecționează planurile de locuințe, apometre sau tot soiul de rețele de apă. Cred că ar fi fost mult mai interesant dacă se făceau activități practice în adevăratul sens al cuvântului. Se pot confecționa așa de multe lucruri care mai apoi, atunci când voi fi adulți și părinți, vor constitui un mare avantaj în a le stăpâni. Dar este foarte, foarte multă teorie care nepusă în practică e sortită uitării.

img_4289-jpg3010

La fiecare final de capitol există câte un test de evaluare iar pe alocuri copiii sunt îndemnați să facă și câte o aplicație practică.
La capitolul III, cel pe care tocmai l-au terminat, acolo unde au învățat despre școală, aplicația practică sună așa:
Realizați un produs decorativ pentru cabinetul de educație tehnologică respectând etapele din fișa de lucru (aplicația se poate realiza individual sau pe echipe).

20170130_134403

Apoi este prezentată o fișă de lucru pe care copilul s-o urmărească în executarea pașilor necesari.
Iată cum este prezentată această fișă:

1. Denumirea produsului: Tablou decorativ din materiale textile.
2. Materiale folosite: deșeuri textile (fire textile, țesături, tricoturi), hârtie albă sau colorată, lipici.
3. Caracterizarea produsului: produs decorativ
4. Etapele de lucru:
alegerea modelului ;
imprimarea pe hârtie a modelului;
pregătirea materialelor necesare;
aplicarea materialelor textile pe model;
finisarea.
5. Controlul de calitate: profesorul verifică modul de realizare a produsului.
6. Prezentarea produsului: decorarea cabinetului sau a sălii de clasă.
7. Reclama produsului: poate fi sub formă de text și desen.
8. Stabilirea costului produsului.

Mie una nu mi-a fost prea clar ce am de făcut după explicațiile date și din această pricină am procedat așa cum am știut.

Luca a ales ursulețul din carte și a trecut la treabă. Pentru acest craft a avut nevoie de următoarele materiale:
fetru de culoare maro, bej, negru și roșu
carton alb și verde
ochi mobili
hârtie decorativă cu frunze
lipici
foarfece
Prima dată s-a tăiat un cerc din fetru maro cu diametrul de 20 de centimetri, cel care urma să fie capul. Acesta a fost lipit pe un dreptunghi de carton alb.

20170130_092046

Au urmat două cercuri, tot din fetru maro, cu diametrul de 9 centimetri ce urmau să fie folosite pe post de urechi.

20170130_092115

Pe ele s-au aplicat alte două cercuri, de data asta de culoare bej, diametrul lor fiind de 5 centimetri.

20170130_092311

Pentru bot a tăiat un cerc cu diametrul de 9 centimetri, din fetru bej, pe care a aplicat un năsuc din fetru negru cu diametru de 2,5 centimetri și o guriță.

20170130_092506

Două cercuri de 3 centimetri din fetru bej au fost tăiate pentru ochi. Pe ele s-au atașat ochișorii mobili.

20170130_092852

A urmat apoi un papion din fetru de culoare roșie.

20170130_092911

După ce a fost terminat ursulețul care este puțin diferit de imaginea prezentată în manual, el a fost decupat de pe carton. Tot ce a mai rămas de făcut a fost rama pe care să fie montat. Aceasta a fost confecționată dintr-o foaie de carton verde pe care a fost aplicat un chenar din hârtie decorativă.

                                        20170130_141725

20170130_142117

Odată terminată și rama nu a mai trebuit decât să fie fixat ursulețul ceea ce a și făcut.

20170130_142412

Acesta este rezultatul aplicației practice. Sunt convinsă că mulți copii ar îndrăgi să-l confecționeze pentru că nu este așa de greu. Evident că se poate completa întreg tabloul pentru a fi mai complex. Dar Luca a fost încântat de rezultat și a considerat că este suficient.

Dacă încercați și voi, nu ne arătați și nouă rezultatul? Îl puteți modificat și confecționa din alt tip de materiale. Spor la lucru!

 

Lasă un răspuns

%d