machetedidactice.com

Cât valorezi în ochii băncii tale?

Probabil că unii mai bogați, care au tranzacții zilnice, consistente, mai valorează ceva, dar noi, clienți obișnuiți, nu valorăm nimic.
Zero barat!

De unde a început toată povestea asta și cum am ajuns la concluzia de mai sus: la începutul lunii februarie, pe 5 ori 6 februarie, nu mai țin minte cu exactitate, primeam un telefon de la fiul meu din Marea Britanie, în care eram înștiințată că tocmai îi fusese blocată o suma de bani, 1000 lire, sumă destinată efectuării unor plăți.
Totul s-a petrecut la bancomatul din incinta unei bănci, adică nu la un bancomat de pe stradă ori din vreun market. După ce a introdus cardul pentru a scoate banii, ceva s-a întâmplat, cardul blocându-se în bancomat. A așteptat preț de câteva minute bune, timp în care nu s-a întâmplat nimic, după care a anulat tranzacția. Cardul a ieșit, dar banii nu.
A intrat imediat în bancă pentru a spune pățania însă nu a reușit să rezolve nimic, pentru că cea de la ghișeu l-a informat să ia legătura cu banca la care era deschis contul. A verificat contul și a descoperit că în ciuda faptului că tranzacția figura ca fiind făcută, banii erau „spânzurați” undeva între cont și bancomat, figurând că nu au fost eliberați. A dorit să scoată de la ghișeu o sumă cash, dar a fost înștiințat că se poate doar de la bancomat.
Și de aici a intrat în sarabanda nebunilor. La telefonul la care ești sfătuit să suni dacă ai probleme legate de card se răspunde extrem, extrem de greu. Tot ești pasat de la un operator la altul până când nu mai răspunde nimeni.
În primă fază i s-a comunicat că este așa cum i-a spus și cea de la banca engleză, dar că nu se poate face nimic, pentru că de acum există un litigiu între banca românească și cea engleză, și până ce nu se rezolvă acest litigiu nu se poate interveni. A sunat de nenumărate ori, cât despre timpul petrecut în așteptare pentru a răspunde cineva, la celălalt capăt al firului, nu mai pomenesc.
Păi vin și întreb: tu, student într-o țară străină, fără posibilitatea de a te împrumuta de la unul ori altul, cum te descurci în atare situații?
Chiar banca nu putea vira imediat banii în contul păgubitului, urmând ca ea să rezolve litigiul existent?
Cu ce este vinovat clientul că a existat o problemă de conexiune între bancomat și cont, așa proprietarul contului fiind păgubit, temporar, de suma respectivă.
Am fost și eu aici, la noi în oraș, unde a fost deschis contul, dar la fel mi s-a transmis că nu există altă cale decât să așteptăm.
A fost cineva și la București, dar tot așa, la un momentat, între birouri, s-a pierdut legătura.
Oricum, vreau să vă spun că abia astăzi, după aproape două luni, banii au fost virați în cont.
Cum ar fi fost dacă eu, client, nu aș fi achitat o datorie la bancă preț de două luni?
Câte telefoane aș fi primit?
Câte mesaje ar fi bipăit?
Câtă penalizare aș fi suportat?
Tot ești îndrumat să renunți ca cash, dar ce te faci în atare situații? Dacă ești plecat în concediu și banii îi ai pe card? Cine te ajută să ajungi înapoi acasă?
Doamna de aici de la bancă m-a învățat că fac două carduri, diferite, pentru același cont, dar mi-a specificat și faptul că la banca lor, Transilvania, acest lucru nu este posibil.
Pentru că banca de care vorbesc este Banca Transilvania.
Mi-aș fi dorit să mă întâlnesc cu Zânul lor, pentru a-i lua bagheta și a le bate obrazul. Și nu o singură dată!
Mi-e lehamite de toată fușăreala asta și de toată prosteala de care avem parte noi, cei mulți și mărunți.
Așa cum mi-e lehamite și de țara asta în care nu se mai întrevede nici o speranță, în nici un domeniu. Totul merge din rău în mai rău iar de unul singur nu poți rezolva nimic.
Măcar de-ar avea copiii ăștia parte de ceva mai bun.

sursa foto: dorusupeala.ro

Lasă un răspuns