Machete didactice – Când zilele au picățele

Săptămâna trecută am primit un mail de la o doamnă care mă întreba dacă nu pot să-i confecționez mai multe buline. Îmi spunea câte, dimensiunile lor și culorile necesare.
Am mai făcut buline dar nu așa de multe și nu din materialul solicitat. Doamna menționa că vrea neapărat ca ele să fie din polistiren de 1 centimetru. Pentru cunoscători, polistiren expandat din cel cu care lucrez eu, nu există la asemenea grosime, drept pentru care a trebuit să achiziționez polistiren extrudat de 1 centimetru. Am achiziționat un set de 10 bucăți pe care am dat 50 de lei. Da, țin să menționez acest lucru pentru că nu de puține ori aud:

Vaaai! Dar vrei atâta pe o machetă când o placă de polistiren costă câțiva lei?

Uite că nu-i așa și în ceea ce mă privește am considerat, întotdeauna, această formulare ca fiind disprețuitoare. Eu nu am prostit pe nimeni și nici nu am fraierit. Am oferit, întotdeauna, toate detaliile necesare pentru a fi în cunoștință de cauză. Mai trebuie să mai adaug că pentru a confecționa o machetă nu este nevoie doar de polistiren? Nu, nu cred că este necesar!

348953

Cu ocazia asta am aflat că acest polistiren, extrudat, înghite mai multă vopsea, necesită mai multă atenție și se taie mai greu. Am mai făcut câteva machete din acest material dar eu nu-l consider așa de prietenos în ceea ce privește manufactura. Unde mai pui că dacă-l înțepi rămâne urmă, deci nu-i prea bun pentru aviziere.

Doamna avea nevoie de aceste buline la amenajarea unui spațiu de joacă și totul a trebuit făcut pe repede-nainte, asta pentru că timpul rămas până la deschidere era foarte scurt.

20170118_155029

Pentru ca suprafața să fie acoperită integral a trebuit să le vopsesc de două ori și e adevărat că au ieșit foarte frumos. Nu am folosit pensulă, pentru că ar fi rămas urme ci am optat pentru un trafalet mai micuț, special confecționat pentru așa ceva.

20170118_155430 20170118_155849 20170118_155700

Important este că le-am terminat în timp util, cei de acolo le-au putut monta , iar la inaugurare totul a fost în bună ordine.
O provocare căreia i-am dat curs cu plăcere și curiozitate și mă bucur că a ieșit așa cum a trebuit.
Doamna mi-a promis și niște fotografii dar ele nu au ajuns până acum. Dar eu le aștept! 🙂

Lasă un răspuns