După o zi în care nu am fost prezentă, reîntâlnirea cu copiii de la Rainbow Land a avut o bucurie aparte. Îmbrățișări, întrebări, povești spuse pe nerăsuflate și sentimentul acela că totul își reintră în ritmul firesc.
Întâlnirea noastră a început într-un mod pe care nici eu nu îl planificasem. Duminică, atunci când îmi pregăteam materialele pentru această săptămână, nu am mai găsit nicăieri exemplarul meu din „Ziua în care a fugit somnul”. Convinsă că l-am rătăcit, am comandat imediat un alt exemplar. Numai că, între timp, cartea „pierdută” și-a făcut apariția, iar coletul a sosit cu o ediție diferită.
Așa am ajuns să avem în fața copiilor două versiuni ale aceleiași povești.
Exemplarul pe care îl aveam deja este ediția publicată de Nemi, ilustrată de Irina Dobrescu, în timp ce noua carte este ediția apărută la Univers, cu ilustrații semnate de Ágnes Keszeg. Deși textul este, în esență, același, diferențele se observă imediat. Unele pasaje au fost reformulate, așezarea în pagină este diferită, iar ilustrațiile schimbă complet atmosfera poveștii.
Copiii au fost cei care au remarcat primii toate aceste lucruri. Iris și Elisa, care citesc deja bine, au început să compare pagină cu pagină. Au observat că anumite fragmente nu sunt identice, că personajele arată diferit și că aceeași scenă transmite emoții diferite în cele două ediții.
Mi-a plăcut în mod special felul în care au discutat despre bunică. Au fost foarte sinceri. Au spus că niciuna dintre variante nu li se pare frumoasă. Într-o ediție, bunica li s-a părut „prea năsoasă”, iar în cealaltă au spus că are un coc care le amintește de Oblio. M-au făcut să zâmbesc observațiile lor, dar dincolo de umor, ceea ce m-a bucurat cu adevărat a fost faptul că priveau cu atenție, argumentau și își susțineau punctul de vedere.
La fel de frumoasă li s-a părut și diferența dintre felul în care este ilustrată incantația bunicii pentru chemarea somnului. În ediția Nemi, cuvintele par să se ridice odată cu aburii ceaiului pregătit de bunică, transformând pagina într-o imagine aproape magică. În cealaltă ediție, momentul este tratat diferit. Nu este mai bun sau mai rău, ci pur și simplu o altă interpretare artistică. Este fascinant cum aceeași poveste poate căpăta personalități atât de diferite, în funcție de viziunea ilustratorului și de opțiunile editoriale făcute la momentul apariției fiecărei ediții.
După această incursiune în lumea cărților, am simțit nevoia de puțină mișcare. Am scos jaloanele și le-am transformat într-un joc plin de energie. Copiii au alergat, au ocolit, au schimbat direcția și au râs cu poftă. Era exact pauza activă de care aveam nevoie înainte de activitățile de la masă.
A urmat o activitate matematică inspirată din natură. Am adunat frunze de salcâm, iar în mijlocul unor flori desenate era trecută câte o cifră. Sarcina copiilor era să lipească sau să așeze exact atâtea frunze câte indica numărul. Mi-a plăcut să observ că fiecare a lucrat în ritmul lui. Ioan, care încă nu a împlinit trei ani, a reușit să potrivească numerele unu și doi, în timp ce cei mai mari au rezolvat cu ușurință toate provocările și chiar au găsit propriile modalități de organizare.
După gustarea consistentă, atât de necesară într-o zi atât de activă, a venit unul dintre momentele preferate ale copiilor.
Ne-am urcat cu toții… în autobuz.
Un autobuz imaginar, desigur, dar în care fiecare și-a găsit locul. Am pornit la drum, am virat la stânga, la dreapta, am oprit în stații, am accelerat și am frânat, iar sala s-a umplut de râsete. Uneori, cele mai simple jocuri sunt și cele care aduc cea mai multă bucurie.
Ultima activitate a fost inspirată, firesc, de tema săptămânii: somnul și alternanța dintre zi și noapte.
Le-am oferit copiilor o casă împărțită în două. O jumătate aparținea zilei, cealaltă nopții. Au colorat, au desenat, au adăugat soare, stele, lună și tot ceea ce au considerat că face parte din fiecare moment al zilei.
Apoi a venit surpriza.
Peste desenul lor am așezat o folie transparentă laminată, pe care au început să deseneze din nou. Dintr-odată au apărut perdele la ferestre, o pisică, nori, ploaie, fulgi de nea și multe alte detalii. Suprapunerea celor două imagini a creat un efect minunat, aproape ca într-o poveste animată.
Am ales această tehnică și dintr-un motiv personal. Mi-a amintit de vremurile în care Luca era copil și era fascinat de desenele realizate pe folii transparente. Mi-a fost drag să readuc această idee și să văd că și generația de astăzi o primește cu aceeași încântare.
A fost o zi plină, echilibrată și frumoasă. În sala de la Rainbow Land a fost răcoare și numai bine de lucrat, în timp ce afară soarele își arăta din plin puterea. Noi, însă, ne-am construit propria lume, una în care cărțile se compară, ilustrațiile nasc conversații, frunzele devin instrumente de numărat, iar o simplă folie transparentă poate transforma un desen într-o mică poveste.
Iar dacă astăzi am învățat ceva de la copii, atunci acel lucru este că merită să privim cu adevărat o ilustrație. Pentru că, uneori, o imagine spune la fel de multe despre o carte precum o fac cuvintele.
