machetedidactice.com

Nebunie cu și despre pești

Săptămâna mijlocului de februarie ne-o petrecem în apă, la propriu și la figurat pentru că de ieri plouă într-un. Bine, drept este că Fluturașii cercetează ce se petrece în apele mărilor și oceanelor, însă cum apa care curge aici tot în mări și oceane ajunge avem cumva un punct comun.

Pentru că sunt adepta pașilor bătătoriți, am decis ca să aduc din nou pe micuțul pește alb în atenția prichindeilor. De ce? De curiozitate, de plăcere, din interes, din dorința. Anul trecut s-au întâlnit pentru prima dată cu el pentru ca acum (cei care și-au reamintit de el) să mai completăm cu noi informații.
Ce crezi: plutesc sau mă scufund? * „Little white fish”

La Grupa Fluturașilor am ales ca lectura să fie în engleză, eu am citit și ei au tradus, acesta fiind un lucru foarte frumos și inedit pentru copii punând accent pe culori, având posibilitatea de a le repeta cu fiecare pagină cu care înaintam în poveste. Au evoluat foarte mult de anul trecut se vede cu ochiul liber și asta bucură pe toată lumea deopotrivă, copii, părinți, educatori. Ori ce poate fi mai incitant pentru un prichindel decât să descopere că în limbi diferite cuvintele se bat la fel din palme, ori că poți găsi corespondențe care au o aură aparte, cea a cunoașterii. Drept este că propozițiile sunt foarte scurte, câteva cuvinte, dar și așa am considerat a fi un mare progres.

De această dată am avut o secvență în care am discutat despre Arborele genealogic, totul pornind de la asemănarea puiului de pește cu mama sa. Nu aveți idee cum văd unii copii acest lucru și ce încântați/mirați/fascinați sunt atunci când văd ce multă lume din familie stă în spatele lor.

Dup asta am refăcut experimentul Sink or float adică Mă scufund sau plutesc iar acum, anul acesta copiii au explicat diferit mai în amănunt și în cunoștință de cauză.

Atunci când vasul era gol, toate obiectele puse în el stătea la fund pentru ca în momentul în care s-a pus apă lucrurile să se schimbe. În cazul unor obiecte cum ar fi lingurile unii dintre copii au știu a spune ce se petrece dacă sunt dintr-un material ori altul. Dacă lingura este de lemn ea plutește iar dacă este de metal se scufundă.

Dacă aceste experimente sunt făcute în tihnă, cei mici primind informațiile necesare și fiind lăsați a participa efectiv au un impact foarte mare asupra lor, cercetând, observând, analizând și concluzionând, dar dacă totul este pe fugă se pierde esențialul. Știu voci care afirmă că nu mai repetă unele dintre experimente pentru că cei mici le știu ori as-i complet eronat. La fiecare repetare copilul observă mai multe, pricepe mai în amănunt, consolidează cunoștințele anterioare deci este de preferat a se reveni beneficiile fiind palpabile.

O fișă a concluzionat etapa practică majoritatea copiilor arătând a au înțeles ce anume au făcut. Fișa este de pe teacherspayteachers și poate fi descărcată de oricine dorește fiind free.

SinkorFloatExperimentwithcutandpasteapplication-1

Un alt experiment pe care l-am propus celor mici a fost acela când am provocat copiii să transforme laptele obișnuit într-un colț de mare plin de culori, exact așa cum a găsit micul peștișor atunci când și-a căutat mama. Înainte de a-l duce în fața lor l-am realizat eu acasă și iată ce am observat, încercând mai multe variante.
Laptele este un amestec de apă, grăsimi, vitamine și minerale. Când se adaugă detergent de vase (săpun) în lapte, acesta ajută la separarea apei și a grăsimii din lapte. Când săpunul conectează grăsimea și apa, moleculele de grăsime pot fi transportate de moleculele de apă.

Pe măsură ce moleculele de săpun se conectează la moleculele de grăsime, moleculele de colorant alimentar sunt împinse peste tot, rezultând o explozie de culoare! Pe măsură ce majoritatea moleculelor de săpun se atașează de moleculele de grăsime și săpunul se răspândește în lapte, explozia de culoare va încetini și în cele din urmă se va opri. Adăugați mai mult săpun și vedeți dacă există mai multe molecule de grăsime care nu s-au atașat de săpun – dacă mai există molecule de grăsime neatașate, explozia de culoare va începe din nou.

Acest experiment funcționează cel mai bine cu lapte integral 3%, deoarece conține mai multă grăsime.

Am avut nevoie de:
– o farfurie întinsă
– câțiva mililitri de lapte cât să acopere fundul farfuriei
– dischetă de bumbac
– pipetă
– colorant alimentar ori cerneală
– detergent de vase (eu am folosit Fairy pentru că am încercat unul bio și nu a ieșit)
– bețișoare de urechi

Mai bine de 15 minute m-am jucat și am încercat bucurându-mă de fiecare model și formă cu gândul la cei mici și fețele lor atât de minunate atunci când se întâlnesc cu mirarea.

Cu copiii am optat pentru varianta în care au pus peștișorul făcut din dischetă în mijlocul farfuriei, cerneala cu care era impregnat ieșind în lapte. Odată detergentul ajuns în contact cu pelicula de colorant de pe suprafața laptelui forma o magie în adevăratul sens al cuvântului.

 

Finalul a aparținut tot unui experiment acela în care un pește balon a străbătut în viteză grupa de abia au avut timp Fluturașii să-l observe. Merită repetat pentru că de data aceasta nu ne-a mai rămas timp.

Așa n-aș fi plecat mai cu seamă când am auzit un glăscior:

– Doamna, nu rămâi cu noi la somn?

Și zău aș fi rămas că la cum ploua afară un pui de somn ar fi fost mai mult decât binevenit. Data viitoare!

Lasă un răspuns