Privind spectacolul crengilor împodobite cu flori, mi-a venit din nou să spun că niciodată primăvara n-a fost mai frumoasă. Și imediat mi-am dat seama că spun asta în fiecare an. Dar poate tocmai aici stă adevărul: în fiecare primăvară renașterea lumii are ceva nou, ceva care te surprinde, ceva care te face să crezi că acum este mai splendidă ca oricând.
Niciun alt anotimp nu are atâta forță, atâta vitalitate, atâta putere de a transforma totul într-un timp atât de scurt. Iarna pare nemișcată, vara își așază roadele, toamna culege și liniștește. Dar primăvara izbucnește. Ridică seva din rădăcini, împinge mugurii spre lumină, îmbracă pomii în flori și pune în mișcare fiecare vietate.
Prietena mea Ana spunea astăzi cât de minunat ar fi ca, în aceste câteva zile în care pomii sunt în floarea lor deplină, să nu plouă încă. Să aibă timp albinele să-și facă treaba, să se petreacă polenizarea, iar abia apoi să vină ploaia, blândă și roditoare. Mi s-a părut un gând frumos și înțelept.
Am ieșit la plimbare printr-o zonă mai liniștită a orașului, mai puțin populată de oameni, dar bogată în copaci. Acolo, departe de grabă și zgomot, am putut admira în voie tot ceea ce natura oferea în tăcere privitorilor.
Florile de piersic aveau un roz cald, catifelat, imposibil de privit fără încântare. E un roz care parcă vindecă. Un roz blând, viu, delicat, așezat pe ramuri ca o promisiune.
Am văzut apoi cireși încărcați de flori, atât de plini încât păreau ninsori albe rămase peste noapte în copaci. Milioane de flori pe câte o creangă. Desigur, nu toate se vor transforma în rod, dar dacă măcar o parte dintre ele vor deveni fructe, tot va fi un miracol împlinit.
Am văzut peri, pruni, zarzări, mălini – și câți alții! Fiecare cu frumusețea lui, fiecare cu forma lui de a înflori, fiecare cu felul propriu de a participa la această sărbătoare a vieții.
La un moment dat, am zărit doi copaci peste care cădea o lumină verzuie, iar frunzele lor tinere păreau aproape transparente. Era o strălucire atât de proaspătă și de fragilă, încât aveai impresia că privești începutul lumii.
Mă uimește mereu câtă emoție poate aduce o simplă ramură înflorită. Se spune că nu încetezi să te miri atâta timp cât în sufletul tău trăiește un copil. Copiii se minunează de toate, iar dacă eu încă mă bucur de flori, de zumzetul gâzelor harnice, de lumina nouă a frunzelor, atunci probabil că în mine nu trăiește un singur copil, ci mai mulți.
Ieșiți afară zilele acestea. Mergeți printre pomii înfloriți, prin livezi, pe străzi liniștite, prin parcuri sau pe marginea drumurilor unde natura își face nestingherită lucrarea. Nimic nu poate egala spectacolul pe care îl oferă acum lumea. Primăvara nu doar înflorește copacii. Înflorește și omul.
