machetedidactice.com

În drum spre Cișmigiu am trecut pe la Ateneu

Privind în urmă la ziua de astăzi am reușit să facem multe având în vedere canicula care s-a lățit peste București, fierbând asfaltul, opărind nasurile învelind trupurile cu valuri de sudoare una mai diferită la miros ca alta.

Însă ziua a început cu un răsărit dătător de stare bună, portocaliurile în toate nuanțele posibile ocupându-se de aceasta.

Cu un soare ce s-a tot pitit după nori ori că ei nu l-au lăsat să se desfășoare, n-am de unde ști doar presupune.

Trecut era de ora zece când am plecat spre Muzeul de Geologie, cel pe care Luca-și dorea a-l vizita. Și eu eram curioasă mai ales că nu mai fusesem niciodată. Prețul biletelor mai mult decât accesibil – 10 lei elevul, 15 lei adultul nu ar trebui să reprezinte o bariera pentru niciun doritor. Muzeul de pe șoseaua Kiseleff este într-o clădire minunată, cu săli înalte, împodobite cu elemente arhitecturale deosebite.

Clădirea impunătoare, declarată monument de arhitectură, a fost construită în stil neo-brâncovenesc după proiectul renumitului arhitect Victor Ștefănescu la începutul secolului XX și a fost destinată inițial găzduirii Institutului Geologic.

Muzeul găzduiește în sălile uriașe un patrimoniu cultural-științific inestimabil reprezentat prin remarcabile colecții mineralogice, petrografice și paleontologice recunoscute pe plan național și internațional. În splendidele săli ale acestui Palat al Științelor Geologice sunt prezentate atât specialiștilor, cât și publicului avid de cunoaștere, o colecție impresionantă de “flori de mină”, dar și cea mai completă colecție de roci și fosile din România.

Multe dintre exponate sunt spectaculoase peste care merită să te apleci a le afla misterul.

Nu o dată l-am auzit pe tânăr spunând că ar fi minunat de venit cu profesorul, altfel pricepând elevii cum stau lucrurile. Ce m-a mirat la acest muzeu a fost starea în care m-a transpus una de când eram eu elevă asta pentru că multe dintre hărțile și explicațiile de acolo erau de pe vremea când mergeam eu la școală. Știți despre ce vorbesc, nu? Despre hărțile făcute de mână, desenele și planșele realizate cu instrumente de scris care acum nu mai există, scrisul caligrafic chiar și abordarea fiind una veche.

Mi-am notat mai multe idei pentru atelierele pe care le voi avea alături de copii și pe care abia le aștept.

În grădina muzeului erau niște dinozauri mari și frumoși, apropiați de ce se afla la Râșnov însă fiind destinați celor mici nu am mai zăbovit. Dintr-una din sălile muzeului am putut zări pe fereastră o imagine ca din filme bucurându-mă că nu e reală.

Mai ceva ca-n filme.

După ce am ieșit ne-am îndreptat spre Parcul Cișmigiu, acolo având punctul de întâlnire și am hotărât să mergem pe jos distanță nefiind atât de mare. Mie îmi place să merg pe jos pentru că așa se simte pulsul orașului și așa am făcut mai ales că și lui Luca îi place acest exercițiu. Iar în drumul nostru a apărut Ateneul. Am crezut că nu putem intra în clădire dar am intrat în curte unde mai multă lume făcea fotografii, mai multe care de televiziune flancând o latură a clădirii.

Curioasă cum sunt, am căutat să văd ce fac acolo și așa am descoperit că putem intra în interior. Ce fericire, nu puteți bănui! Că un copil care a descoperit cea mai delicioasă prăjitură!

O bucurie neașteptată, dar râvnită de mult timp.

Ateneul Român este o sală de concerte din București, situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (în partea nordică a Pieței Revoluției). Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron. În prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu”.

Ateneul Român a fost ridicat în Grădina Episcopiei, teren ce aparținea familiei Văcăreștilor. Mulți contemporani au criticat amplasamentul … căci locul ales era socotit ca fiind prea departe de centrul orașului și foarte greu de ajuns, mai cu seamă iarna. Nu avea statul destule terenuri centrale, trebuia oare neapărat ales acest loc „la marginea orașului”? În 1886 a început construcția actualului edificiu; o parte din fonduri au fost adunate prin subscripție publică, la îndemnul Dați un leu pentru Ateneu.

La recomandarea arhitectului francez Charles Garnier, autorul Opera Garnier din Paris, planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron, în așa fel încât să se poată folosi fundația deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. Clădirea a fost inaugurată la 14 februarie 1888. (sursa: wikipedia)

Am stabilit cu Luca să venim și la un spectacol și voi face tot posibilul să mă țin de cuvânt.

Am încercat o stare aparte în care bucuria, nerăbdarea, dorința s-au împletit armonios.
Bucuria adevărată nu trebuie zorită ci savurată.

După așa experiență am plecat spre Cișmigiu iar odată ajunși aici am fost forțați să ieșim din povestea minunată. De ce? Pentru că realitatea asta a ordonat.

Ar fi putut sta lucrurile altfel. Deocamdată atât se poate.

Bucureștiul e fascinant fără putință de tăgadă. Continuăm!

Lasă un răspuns