În septembrie, anotimpurile își schimbă locul. Vara încă mai păstrează câteva zile calde în buzunare, dar toamna calendaristică și-a făcut deja intrarea. Astăzi, însă, toamna nu a venit cu explozia ei de culori și frunze arămii, ci cu ploaie, nori și o atmosferă aproape adormită.
Am încercat să o aducem în sala noastră prin povestea „A venit toamna în pădure”. Am citit, am ascultat, apoi ne-am oprit asupra personajelor și am vorbit despre ele, despre ceea ce fac, despre locul lor în poveste și despre semnele prin care ne putem da seama că pădurea se pregătește pentru un nou anotimp.
Am descoperit culorile toamnei — acele galbenuri, portocaliuri, roșuri și marouri care apar treptat printre frunzele verzi. Afară nu le vedeam încă foarte clar, dar imaginația copiilor le-a făcut loc în încăpere.
Apoi am scos cartonașele.
Fiecare copil a extras, pe rând, câte unul din mâna mea și a fost invitat să vorbească despre imaginea pe care o descoperise. Și de aici, ceea ce trebuia să fie un simplu exercițiu de exprimare s-a transformat într-un dialog minunat.
Copiii au observat, au descris, au făcut legături, au pus întrebări și au construit, fiecare în felul lui, câte o mică poveste pornind de la o imagine. M-a bucurat în mod special bogăția cuvintelor pe care le-au folosit. Pentru niște copii încă atât de mici, unele formulări au fost surprinzător de elaborate și de frumoase.
Uneori, o imagine scoasă la întâmplare poate deschide o lume întreagă.
Între joc și învățare
După poveste și conversație, ne-am așezat la masă. A fost vremea pentru sandwich și iaurt cu cereale — o pauză binevenită înainte să ne întoarcem la activitățile noastre.
Apoi au venit fișele.
Am adunat, am colorat, am sortat, am decupat. Fiecare sarcină a fost făcută pe rând, cu răbdare și cu acel amestec atât de specific copiilor între concentrare și dorința de a trece cât mai repede la următorul lucru interesant.
Am avut și o partidă de joc, pentru că învățarea, la vârsta aceasta, nu poate fi desprinsă de joacă. Uneori înveți cel mai bine tocmai atunci când nu simți că „înveți”.
O ramă pentru fiecare copil
Una dintre activitățile care mi-au plăcut cel mai mult a fost cea a ramelor.
Fiecare copil a primit o ramă pe care urma să o înfrumusețeze cu bucățele de oglindă, de diferite forme. Nu le-am cerut un model anume. Fiecare a avut libertatea de a decide cum vrea să arate propria ramă.
Și, privind-i, am observat ceva care mi s-a părut foarte frumos: mulți au ales simetria.
Poate conștient, poate intuitiv. Poate pentru că, în ochii lor, lucrurile așezate într-un anumit echilibru sunt pur și simplu mai frumoase.
Am vorbit, așadar, despre simetrie. Despre ce înseamnă să existe o anumită ordine și echilibru într-o formă. Despre felul în care ochiul nostru caută adesea această ordine și despre motivul pentru care simetria a fost privită, de-a lungul timpului, ca unul dintre reperele frumuseții.
Mi-a plăcut să-i văd lucrând fără să le spun eu unde să pună fiecare bucățică. Fiecare ramă a devenit o mică declarație despre felul în care vede copilul respectiv frumusețea.
Iar când au fost gata, a venit momentul cel mai frumos.
Am așezat în rame fotografiile pe care le scosesem cu o zi înainte — fotografii în acel stil pe care îl știm din albumele de altădată, când fotografiile erau lucruri fizice, pe care le țineai în mână, le puneai într-un album și le păstrai ani întregi.
Ramele copiilor, oglinzile, chipurile lor și fotografiile au făcut împreună un rezultat neașteptat de frumos.
Un obiect simplu, făcut de mâinile lor, devenise ceva personal.
Baloane, trambulină și povești
După atâta concentrare, aveam nevoie să ne mișcăm.
Am scos baloanele și, pentru o vreme, sala s-a umplut de râsete, alergare și încercări de a ține baloanele cât mai mult timp în aer. Ne-am jucat, am râs și am ajuns, inevitabil, la trambulină.
Acolo energia s-a consumat altfel.
Și, după ce ne-am jucat suficient, ne-am întors din nou la povești. Am citit „Cel mai bun prieten”, apoi, înainte de plecarea copiilor acasă, am mai avut o partidă de telefonul fără fir.
Un joc simplu, dar care ne-a adus, ca de fiecare dată, multe zâmbete și câteva variante foarte creative ale mesajului inițial.
Mâine devenim cercetători
A fost o zi în care toamna ne-a găsit somnoroși, dar ne-a trezit încet prin povești, întrebări, culori, jocuri și lucruri făcute cu propriile mâini.
Iar mâine schimbăm puțin registrul.
Vom fi cercetători.
Vom descoperi, vom compara, vom analiza și vom încerca să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru prin câteva experimente pregătite special pentru noi.
Suntem în mijlocul ultimei săptămâni petrecute la Rainbow Land, în cadrul atelierelor de vară, iar zilele acestea au ceva din emoția unui sfârșit care încă nu vrea să se termine.
Mai avem povești de spus, lucruri de descoperit, jocuri de jucat și întrebări la care să căutăm răspunsuri.
Și poate că asta este, până la urmă, cea mai frumoasă parte a copilăriei: să poți privi o frunză, o oglindă, un balon sau o simplă fotografie și să găsești în fiecare dintre ele un motiv pentru a întreba:
„Dar dacă…?”
Iar noi suntem aici să vedem unde ne duce întrebarea.
