De dimineață, am intrat într-o grupă care fremăta de dinozauri. Erau peste tot — în imagini, în fișe, în povești, în conversații. Atmosfera avea ceva dintr-un salt în timp: parcă pereții respirau Jurassic, iar pe o masă trona un vulcan… acum liniștit, stins, într-o binemeritată pauză după erupțiile zilelor trecute.
Se vedea că săptămâna fusese bogată. Copiii trecuseră prin activități atent gândite, pe domenii diferite, iar eu am venit să continui firul acestei aventuri prin joacă — pentru că la preșcolari și școlarii mici, joaca este cheia care deschide toate ușile cunoașterii.
Am început prin a rememora ce au descoperit deja. Ne-au ghidat imaginile de pe pereți, fișele lucrate cu migală și macheta vulcanului, martor tăcut al unor „erupții” spectaculoase. În aer s-au auzit din nou cuvinte mari și puternice: erupție, fosile, paleontolog, dinozaur. Le-am despărțit în silabe, le-am căutat literele de început, am construit propoziții noi cu ele. O joacă serioasă de dezvoltare a vorbirii, presărată cu zâmbete și mici descoperiri.
Pe lângă cărțile deja existente în grupă — o ofertă generoasă și atrăgătoare — am adus și eu o surpriză: o carte pop-up, O vizită la muzeul cu dinozauri. Știam că va face senzație. Și a făcut. Dinozaurii s-au ridicat din pagini, aproape că au prins viață, iar ochii copiilor au devenit mari cât ouăle… de dinozaur, bineînțeles.
A urmat povestea — un moment așteptat cu sufletul la gură. Am citit Dragonii adoră tacos, o poveste savuroasă despre un dragon (ruda imaginară și simpatică a dinozaurilor) care învață, nu fără peripeții, ce înseamnă prea mult „iute”. Copiii au descoperit că nu toți dinozaurii sunt înfricoșători și că, uneori, chiar și cei care mai dau foc la câte o casă pot participa, la final, la reconstrucția ei. Am râs, am anticipat, am comentat — povestea a fost vie, dialogată, trăită.
Ne-am oprit apoi la hrana dinozaurilor și am reauzit termeni precum ierbivor și carnivor. Discuția a alunecat firesc spre lumea animalelor de azi și, dintr-odată, sala s-a umplut de exemple hazlii:
— Tata este porc, mama este scroafă și puiul este purceluș!
— Tata este armăsar, mama este iapă și puiul este mânz!
S-au auzit chicote, s-au făcut conexiuni, iar la final am concluzionat că dinozaurii se înmulțeau prin ouă — o informație care a stârnit noi întrebări și mirări.
Nici matematica nu a lipsit din peisajul preistoric. Dinozaurii au fost numărați cu atenție, iar cifrele potrivite au fost scrise conștiincios lângă ei. Când matematica are coadă, solzi și colți (imaginar, desigur), parcă devine mai prietenoasă.
La activitatea practică ne-am propus să realizăm dinozauri din biluțe de plastic (Iron beads). Planul era clar, entuziasmul — la cote înalte. Doar că, uneori, realitatea vine fără suficiente forme pătrate pentru 20 de copii. Trei au reușit să creeze dinozaurii doriți, iar ceilalți și-au lăsat imaginația să zboare: au apărut inimioare, steluțe, floricele, peștișori. Și, știți ceva? A fost la fel de valoros. Din 20 de copii, doar trei nu au apucat să finalizeze până la sunetul clopoțelului de masă — semn că mâinile au lucrat cu spor, iar dorința de a duce lucrul la capăt a fost mare.
A fost o întâlnire plină, colorată, bogată în dialoguri și opinii. O zi în care am fost doi adulți bucuroși în fața copiilor — alături de doamna Cipriana — și în care am simțit, încă o dată, că atunci când învățarea este trăită cu bucurie, ea rămâne.
Iar aventura nu se oprește aici.
Săptămâna viitoare coborâm în lumea subacvatică. Peștii ne așteaptă cu poveștile lor nemaipomenite, iar noi suntem gata să le ascultăm, să le numărăm, să le modelăm și să le dăm glas.
Rămâneți aproape — urmează o nouă călătorie. 🌊🐠
