Am început seria atelierelor alături de copii. O bucurie!

Într-o zi de toamnă bună de așezat în album, m-am reîntâlnit cu o grupă de Voinicei care acum au ajuns în ultima etapă din ciclul preșcolar: grupa mare.
Copii care au crescut, s-au schimbat și cu care poți aborda mult mai multe subiecte.
M-am tot gândit cu ce anume să marchez această întâlnire și m-am aplecat asupra unei cărți pe care orice copil ar trebui s-o audă, vadă, ori chiar mângâie dacă acest lucru este posibil.
Un mieluț la cină de Steve Smallman, apătură la Editura Cartemma s-a dovedit a merge direct la sufletele copiilor, pentru că dacă lectura se face cu intonație, efectul este garantat.

Știți cât au imitat sughițul, dar și modul în care se minuna lupul? Nu aveți idee!

– Doamne Dumnezeule! spuse bătrânul lup. Nu pot mânca un miel care sughiță! M-ar putea apuca și pe mine!

La felul în care a fost percepută povestea a contribuit și prezența machetei care pare că a ieșit din carte, dimensiunea ei fiind un element important în economia activității.

După ce povestea a fost citită, primul lucru pe care l-am întrebat a fost:
– Știe cineva ce înseamnă cină?
Așa am ajuns să spunem cum se numesc mesele principale ale zilei, când se iau și cu cine. Ca de fiecare dată, copiii vin cu exemple personale, vorbind de mamă și tată, frați, surori ori bunici.
Apoi am vorbit pe marginea ei, iar curiozitățile nu au fost puține, la fel ca și întrebările.
Un moment frumos a fost acela în care am exemplificat cum face mama atunci când puiul sughite, alegând o fetiță mai slăbuță pe care am pus-o pe umăr, pentru a o putea bate ușor cu palma.

Așa că bătrânul lup l-a pus pe mieluț pe umăr și l-a bătut pe spate cu laba lui mare și păroasă.

Nu au lipsit întrebările prin care aflăm ce a plăcut mai mult, mai puțin, ce ai schimba dacă ai fi tu unul dintre personaje. Copiii au fost cooperanți, curioși, empatici, o plăcere!

A urmat apoi un joc: Cine face supa mai gustoasă?
Pentru asta am avut nevoie de o oală și o grămadă de morcovi. Cerința era ca să se „arunce” morcovii în oală, câștigând echipa care adună cei mai mulți.
Un moment gustat și dorit a fi repetat.

A fost frumos și am trecut la etapa următoare.
Am meșterit un joc pe care l-am văzut în mediul virtual și pe care l-am considerat a fi de mare efect și cu priză la cei mici, și mari pot eu completa. Am avut nevoie de coli colorate de carton, zece culori am ales eu, câte două foi de fiecare. Din una am confecționat rulourile, tăind foaia în două așa putând confecționa două bucăți, iar cealaltă foaie am tăiat-o tot în două pentru a le așeza pe covor.

Evident că am exemplificat, ceea ce a adus o partidă de joc alături de doamna educatoare. Regret că nu ne-a filmat nimeni pentru că ne-am bucurat ca doi copii, iar cei mici ne-au făcut o galerie strașnică.

Și a venit rândul copiilor. O ne-bu-ni-e!
A fost timp suficient pentru a putea participa toți cei prezenți, 24 la număr.

Am mai avut pregătite câteva activități însă jocul acesta a fost adorat de copii. Nu s-a putut renunța la el decât când s-a terminat timpul activității. Dar voi reveni săptămâna viitoare pentru a continua.

I-am lăsat să-și tragă sufletul înainte de masă și am plecat. Afară, o atmosferă de vis!

Și uite așa, acum pot spune că am început cu dreptul. Așa de multă bucurie, atâta dorință de povești, atâta veselie nu are cum să nu-ți umple sufletul. Hai că nu-i totul pierdut!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: