A fost una dintre acele dimineți în care cerul nu părea dispus la compromisuri — vântul bătea neprietenos, iar in termometre gradele își făcea de cap, zbârlindu-ne fără milă gândurile de vară. Și totuși, am urcat împreună pe un curcubeu imaginar, cocoțați cu zâmbete și curiozitate, ignorând vremea mohorâtă.
Am rămas ancorați în atmosfera bâlciului din apropiere, un eveniment cu rădăcini adânci în tradiția zonei noastre. Deși uneori răzbit de capriciile naturii — îmi amintesc încă dureros de un an în care o furtună neașteptată a răsturnat un utilaj, luând viața unui tânăr — bâlciul continuă să atragă oameni din toate satele, ca un magnet al bucuriei colective. E un moment de așteptare și pregătire, de strângere laolaltă, chiar dacă prețurile sunt… de bâlci.
N-am mai fost acolo de ani buni, dar astăzi, datorită copiilor, am pășit în acea lume colorată, chiar și doar prin cuvinte. Au rostit „iuj”, „tiribombe”, „arlechin” și „scamatorii” cu uimire și poftă de joacă. Le-am legănat în propoziții, le-am rotit pe limbă și le-am transformat în pretexte pentru râs și descoperire.
Am făcut exerciții de mișcare și am invitat copiii să se învârtă precum într-un carusel, ca să trăiască pe pielea lor amețeala unui bâlci. Răspunsurile lor spontane au deschis larg ușa experiențelor senzoriale — iar noi am intrat, curioși, fără bilet.
La sectorul matematic, am jonglat cu cifre, că tot eram „în cadrul prefect”, iar în pauzele de respiro ne-am așezat sufletul într-o lectură tihnită: am ajuns la capitolul 4 din Povestea frindelului, care devine din ce în ce mai captivantă.
Dulcele de azi a fost simplu, dar cu inimă: un desert bio, făcut în zori, cu zmeură mare, zemoasă, culeasă și spălată de ploaie — poate cel mai sincer mod de a îndulci o zi.
Meșterelile au fost o explozie de culoare, ca după furtună. Am pictat cu tot ce ne-a trecut prin minte, iar vântul — neinvitat, dar util — ne-a fost complice.
Și tocmai când părea că nimic nu mai poate surprinde… a apărut curcubeul. Unul adevărat, pe cerul care nu promitea nimic. Dar se știe — în mintea copiilor și a celor care aleg să învețe de la ei, orice e posibil.
Morala zilei:
Învățarea nu are nevoie de pereți, de scaune drepte și tăceri impuse. Are nevoie de curiozitate, de libertate, de râs, de joacă, de zmeură proaspătă și de un strop de neașteptat.
Și mai ales, de un curcubeu pe cerul unei zile în care, teoretic, nu trebuia să apară.
