O zi cam aiurea

Nu știu dacă ziua asta care stă să se încheie a fost mai aiurea pentru că tot s-a trâmbițat că e cea mai deprimantă zi din an ori pentru că am fost la stomatolog și după ce am ieșit de acolo persistă un disconfort. Mâine oricum voi reveni pentru a remedia situația, însă până atunci mai am de suportat.
Sau pentru că a pierdut Simona Halep și mi-a părut teribil de rău pentru că văd ce multă muncă există acolo de atât de mulți ani, părere de rău accentuată și de comentariile semenilor mei care nu știu cum s-o mai bălăcărească gratuit și lipsit de fond.
În ultimii ani, în țara asta în care locuiesc eu, tensiunea a crescut de la o zi la alta, pentru că nu suntem în stare să ne trezim. Poate părea o abordare fatalistă însă e atât de multă ură și încrâncenare, nu se poate purta un dialog pentru că cei care-l au sunt surzi, ori consideră că dețin adevărul suprem.
Sunt îngrijorată mai mult decât mi-aș dori de tot ce face parte din existența mea, de ceea ce se preconizează a urma, de anii care se adună și aduc cu ei bătrânețea asta așa de urâtă.
Tot aud sintagma „să îmbătrânești frumos”, și mă gândesc cum s-o materializa asta în ceea ce mă privește, dacă așa o fi.
Sunt multe întrebări care nu-și găsesc un răspuns și pe care în unele momente nu le pot alunga din minte.
Tot ce pot face este să meșteresc la machete, să mă aciuez pe lângă Luca, asistând din umbră la cum își scrie și învață la materiile de mâine ori să citesc.
Am să fac din fiecare câte puțin poate reușesc mai trec peste o zi.
Afară e frig, a nins destul de mult, e o gheață pe drum de-ți rupi capul dacă nu ești atent.

Nu-mi pot scoate din minte o întâmplare din zilele trecute, atunci când la întoarcerea acasă am găsit în fața blocului o pasăre care părea rănită. Stătea cu aripile întinse și nu m-am dumirit din prima despre ce e vorba. Am avut inspirația să pornesc camera video și așa am putut urmări după, ce și cum s-a întâmplat.
Era vorba despre o cucuvea care prinsese un guguștiuc pentru a-l servi la mic dejun, iar eu îi stricasem planurile. Pe jos erau o grămadă de pene și chiar dacă l-am scăpat pe moment, l-am zărit a doua zi mort. Mi-ar fi plăcut să-l fi putut ajuta mai mult, dar nu m-am priceput.

La întoarcerea de la stomatolog am zăbovit câteva minute bune pentru a privi un stol de vrăbii, cărora nu le mai ajungeau pliscurile la „vorbit”, dar și aripile la zburat. Au făcut mai multe ture de la niște arbuști la alții, iar în acest timp numai vocea lor se auzea, nefiind afectate prea mult de frig, ori așa mi s-a părut.

Acasă am meșterit la niște machete și am bibilit la rochița fetiței mult, până am ajuns la o variantă pe care am agreat-o. În ceea ce-l privește pe partener, acolo a fost mai ușor.

  

Ah, și am putut citi câteva pagini bune din cartea scrisă de Michelle Obama,

iar pe seară abia aștept să văd, alături de Luca, peripețiile prin care mai trec Luka, Cuțu și Ursu în cartea semnată de Salman Rushdie, „Luka și focul vieții”.

Ah, și iată că am scris aici, un mod de a mă mai detensiona, pentru că aceste rânduri le-am așternut nu dintr-o suflare ci printre alte ocupații mărunte din casă. Bine că nu mai e mult și se termină ziua, una nu chiar dezastruoasă dacă e să fiu corectă.

Sper că ați avut dacă nu o zi obișnuită, măcar lipsită de incidente neplăcute majore. Vorba lui Scarlett O’Hara:

Până la urmă, mâine este o altă zi.

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “O zi cam aiurea”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: