De dimineață am luat Fericirea la micul dejun. Am fost doar eu și Irina, într-un moment simplu și liniștit, pentru că Ana a ales să rămână deoparte. Uneori și momentele acestea mici, în care suntem doar noi cu noi, au frumusețea lor.
Apoi ne-am întâlnit cu marea. Plaja a fost la fel de liniștită ca ieri, cu puțină lume, cu mult spațiu pentru noi și cu o apă care parcă ne-a chemat să intrăm: caldă, limpede, clară. La un moment dat, marea ne-a făcut și un mic dar — au apărut valurile, suficient cât să schimbe puțin ritmul zilei.
Fericirea s-a jucat apoi cu Ana și au construit împreună castele din pietre. Un joc simplu, dar atât de frumos, în care imaginația copiilor transformă orice colț de plajă într-o lume întreagă.
După această repriză de mare am pornit spre hotel, iar pe drum ziua mi-a mai oferit o întâlnire frumoasă. O familie cu doi copii m-a întrebat dacă știu unde este Grădina Botanică. Mi-am dat seama că le-ar fi fost greu să ajungă singuri și am ales să îi însoțesc până acolo. A fost unul dintre acele gesturi mici care nu costă nimic, dar care aduc un sentiment frumos — acela de a fi de folos cuiva, chiar și pentru câteva minute.
La intrarea în grădină m-am oprit să caut un mic suvenir pentru mine. Pierdusem unul dintre inelele pe care le purtam, undeva în mare, pentru că nu erau foarte fixe pe deget, și am simțit că vreau să păstrez cu mine ceva din locul acesta.
Am încercat mai multe inele, dar la un moment dat m-am oprit la o verighetă mică din argint, pe care sunt scrise, în litere chirilice, cuvintele „Mântuiește și păzește”. Doamna de la tarabă a părut surprinsă de alegerea mea, poate pentru că dintre toate variantele tocmai pe acesta l-am simțit potrivit.
Și cred că uneori așa sunt cele mai frumoase suveniruri — nu cele care doar arată un loc, ci cele care poartă o poveste. Un obiect mic, ales într-un anumit moment, poate deveni o amintire vie a unei stări, a unei întâlniri, a unei zile. Pentru mine, acest ineluș nu este doar o bijuterie, ci un simbol al timpului petrecut aici, al liniștii pe care am găsit-o și al lucrurilor bune pe care locul acesta mi le-a adus.
După-amiaza ne-am odihnit, iar după ora patru am coborât la piscină. Din nou, liniște, puțină lume și mult spațiu pentru a ne bucura de zi. A fost o combinație perfectă: o baie de soare, o baie în piscină și o baie de lectură — acele momente în care timpul pare că încetinește.
Seara ne-am întors la terasa unde am mâncat. Am ales frigărui, un preparat specific bulgăresc numit, dacă am reținut bine, Landia, și o salată cu rapane și midii. Au fost gustoase, deși prețurile au fost destul de ridicate — pentru cele trei preparate și trei sticluțe mici de apă am plătit aproximativ 60 de euro.
După cină am ieșit la plimbare. Și parcă seara a avut un farmec aparte: multă verdeață, miros de tei înfloriți, răcoarea copacilor și acea atmosferă calmă pe care doar serile de vacanță o pot avea.
Așa s-a încheiat ziua de astăzi — caldă, luminoasă, plină de mici bucurii. Iar acum, când privesc cerul, luna are o culoare roșiatică, aproape ireală, ca un ultim detaliu pus peste o zi deja frumoasă.
O zi în care Fericirea chiar a mers cu mine la pas.
