În cadrul activităților desfășurate pe parcursul acestei săptămâni, preșcolarii din grupa mare Fluturașii au explorat tema „Meseriile”, având ocazia să își îmbogățească cunoștințele despre diverse profesii și rolul acestora în societate, prin activități interactive, integrate și adaptate vârstei. Știți voi ce este o meserie? așa a sunat prima rostire a […]
ateliere educative pentru copii
Din toamnă de când am fost alături de ei în excursie, nu i-am mai văzut, timpul și programul așezându-se de așa natură. Dar am revenit astăzi și am întâlnit niște copiii mult diferiți. Și nu doar din punct de vedere fizic, ci și comportamental. M-am uitat la ei și m-am […]
E săptămâna animalelor sălbatice așadar ne învârtim printre sălbăticiuni încercând să mai deslușim din multele mistere care le înconjoară. E un subiect din care, dacă vrei, nu te mai oprești. Animale sălbatice sunt și în pădurile noastre, dar și la poli, în deșert ori junglă, savană ori oceane. Eu am […]
Azi am avut de dus ceva Anei, bunei și adorabilei mele prietene și cum nu am vrut doar să intru, să las ce aveam de lăsat și să plec, m-am gândit să petrec câteva clipe alături de copiii ei. Unde mai pui că sunt în clasa a IV-a și poți […]
Toată lumea dorește ca aceste evenimente importante să fie aduse în fața celor mici încă din grădiniță și nu e neapărat rău ci doar mai complicat. De ce e complicat? Pentru că nu prea ai elemente de legătură, mulți dintre terminii folosiți la explicația evenimentelor fiind complet străini celor mici. […]
Am revenit la efectivul de cinci copii, mai exact cinci fetițe în a treia zi de grădiniță din luna decembrie. E ciudat și bizar să vezi o așa situație, cu atât mai mult cu cât știi ce atmosferă e atunci când zumzăie pe lângă tine peste douăzeci de copii. Fără […]
După îndelungi restricții iată că am reușit să mă reîntâlnesc cu spiridușii Anei pentru a încheia anul așa cum se cuvine din punctul de vedere al atelierelor. Am avut așa niște emoții și am căutat destul de mult o variantă care să-mi permită să mă joc cu ei o zi […]
Nu s-a împlinit săptămâna de când am spart gheața, într-un mod anume, în ceea ce privește învățarea răsturnată – flipped learning. Și chiar dacă mulți dintre noi, părinți fiind, o practicăm de ani de zile, denumirea această mai nouă și pompoasă o face să sune extrem de sofisticat. Pentru unii. […]
Din dorința de a pune umărul concret la ceea ce se numește educația copiilor noștri, curiozitatea și pasiunea mă împinge la a scormoni după metode noi , unele care să aibă șansă de reușită mai mare în ceea ce-i privește pe copiii noștri. Și pentru că în acest proces nu […]
În ziua trei am coborât pe Pământ pentru a-i desluși câteva noțiuni despre care nu mai vorbiseră până acum iar asta pentru mine a fost o provocare care m-a mobilizat și mai mult (de parcă ar mai fi fost nevoie). Planul meu era să vorbim despre păturile atmosferei. Ca și-n […]
Ultima zi din săptămâna dedicată istoriei românilor a fost una așteptată pentru că urma să parcurgem, cu toții, ceva inedit. Am evitat până acum, în ciuda faptului că ne-am întâlnit pe parcursul mai multor săptămâni, să provoc școlarii la o confruntare pentru că am așteptat să ne cunoaștem mai bine. […]
În întâlnirile pe care le-am avut cu acești mici școlărei, am încercat să aduc în fața lor activități cu care nu erau atât de familiari, pentru a-i scoate din confortul lor și a-i provoca să-și testeze limitele. Unii dintre ei, cum era și firesc, au dat curs cu bucurie, interes […]