Citesc o carte minunată, carte care este la Clubul de lectură de luna asta. Am cumpărat-o de îndată ce am aflat că a fost votată de membrii clubului ajungând în brațele mele săptămâna trecută. E o carte generoasă care ar speria pe mulți prin grosimea pe care o are însă de îndată ce ajunge în fața ochilor tăi are ceva electrizant. Cartea se numește Ochii Monei și este scrisă de Thomas Schlesser. Autorul a venit în România și a participat la lansarea de carte iar după ce am urmărit această lansare am știut că e ceva ce-mi va plăcea foarte mult.
Roman cu un succes fulminant, în curs de traducere în 60 de țări, însoțit de splendide reproduceri ale unor capodopere din trei muzee celebre pariziene, Ochii Monei este povestea emoționantă a relației solare dintre o fetiță și bunicul ei și, în același timp, o explorare a artei și a nevoii fundamentale de frumos.
Un singur an: atât îi rămâne Monei pentru a descoperi frumusețea lumii. Acesta este verdictul medicilor, neputincioși în fața bolii misterioase a fetiței care își pierde vederea. În fiecare dintre cele 52 de săptămâni, bunicul ei, un om erudit și înțelept, o ajută să descopere esențialul: 52 de capodopere. Cei doi vor străbate galeriile marilor muzee ale Parisului – Luvru, Orsay, Beaubourg –, încredințându-se lui Botticelli, Vermeer, Goya, Courbet, Brâncuși, Kahlo sau Basquiat. Vor plonja împreună în fiece operă comentată de bunic, pentru ca Monei să i se înscrie în memorie frumusețea ei intrinsecă și lecția de filozofie pe care o emană. Contemplând capodopere, fetița va înțelege de asemenea ce înseamnă generozitatea, spiritualul, melancolia sau revolta și va aplica aceste mici învățături în viața sa cotidiană. Un roman despre salvarea prin artă, unic în felul său, pasionant, atașant.
Ei bine, de ce am avut o așa introducere de lungă? Pentru că așa mi-a venit ideea aceasta, de a aduce în fața copiilor cu prilejul acestui atelier cu frunze de toamnă, niște frunze în stilul Mondrian. Nu sunt la prima ispravă de acest gen, putând vedea ce am mai făcut inspirată de muza acestui magnific pictor olandez, de-a lungul timpului.
Fluturașii, Mondrian și o nebunie de zi
Educația plastică – O piatră tare
De-a lungul timpului am făcut acest tip de exercițiu pe care-l face și bunicul Monei alături de copiii mei și vreau să spun că este o stare pe care nu o prea poți descrie, trebuind a fi neapărat încercată. Și se poate face asta, mai ales că mare parte din copiii cu care eu mă întâlnesc au o viață plină de excursii minunate alături de părinții lor, acest lucru fiindu-le la îndemână lesne.
Știam că voi merge la copii și aveam stabilit un scenariu însă peste noapte mi-a venit ideea asta și m-am trezit mai repede să realizez suportul necesar, ceea ce am și făcut.
M-am încadrat în timp și la ora stabilită eram la Fluturași. I-am găsit în plină aniversare, doi sărbătoriți cu numele de Mihai și Gabriela bucurându-se alături de colegii lor.
Ne-am bucurat, îndulcit, am cântat și mers mai departe.
Le-am reamintit când ne-am mai întânit cu acest pictor i ce am făcut atunci. Mai apoi, am vorbit despre coperta cărții și am analizat-o puțin mai mult ca un preambul la ce urma să facem. Pictura lui Mondrian, cea cu caroiaje și doar culori primare a fost potrivită pentru a vorbi despre ea și ce anume putem obține dacă le amestecăm, practic din aceste trei culori primare rezultând toate celelalte.
De asemenea, am arătat copiilor pictura pe care bunicul Monei o aduce în atenția nepoatei sale. Știu, unii vor considera că sunt prea mici pentru asemenea activități însă veți rămâne surprinși ce viziune au și cum anume interpretează anumite picturi. Trebuie doar să le facilitați aceste experințe câștigul în ceea ce-i privește fiind incuantificabil. Vă invit să încercați și să nu ocoliți această minunată carte!
Apoi am trecut la realizarea propriilor noastre frunze în stil Mondrian.
Finalul a fost interesant de analizat și vă las pe voi să interpetați cum vă spune inima și mintea.
Am mai făcut și alte activități, am dansat, am jucat și un joc foarte foarte frumos „Aș mânca … portocale” copiii reacționând excelent având în vedere că-l jucau prima dată însă vreau să rămână activitatea cu Mondrian singură, pentru a savura starea excepțională de care am avut parte. Până nu veți fi în șoșonii mei nu aveți cum înțelege despre ce vorbesc eu aici indiferent că sunteți dascăli ori părinți. Încercați, vă rog încercați!
Iată cum sună capitolul 34, Piet Mondrian, Simplifică.
