Dimineața care m-a întâmpinat a fost atât de neprietenoasă încât am fost hotărâtă să o schimb cu ajutorul copiilor cu care urma să mă întâlnesc. Subiectul pe care-l pregătisem pentru întâlnire era unul menit să reușească asta fiind tare colorat, dar mai ales incitant.
Am început cu un experiment, scopul fiind acela de a aduce ploaia la noi, în interior doar că ea urma a fi colorată. Am avut nevoie de pahare mari de plastic transparente, pipete, colorant alimentar, ulei.
Spectaculoase secvențe vizuale mai ales dacă cei mici nu se grăbesc și nu amestecă lichidele.
Niște frunze așteptau cuminți să capete culoare iar copiii nu le-au lăsat prea mult să aștepte.
Sunt copii care respectă întocmai cerința, ei fiind mai mari, având abilități dobândite mai complexe. Însă cum la aceste ateliere copiii sunt pe paliere diferite de vârstă, și reacția lor este diferită. Pe mine mă bucură dacă intră în jocul meu, eu căutând a ajuta acolo unde este nevoie și dacă se cere.
Nu doar s-a colorat și s-a și decupat, rezolvat socoteli, găsit calea corectă prin labirint și multe altele. Toate acestea intercalate cu secvențe de mișcare fără de care nu se poate la vârstă preșcolară.
Nu a lipsit povestea – ce-ar fi viața noastră fără povești – Cine mi-a furat frunzele? auzindu-se din nou în incinta acestui loc de joacă minunat.
Am observat de-a lungul timpului că e întotdeauna binevenită o relecturare pentru că altfel se așază informația în mintea ascultătorului. Și nu doar a lui.
Revin la cititul cu voce tare pentru că mereu îmi aduc aminte ce importanță are el.
Nu vă lăsați descurajați de întrebări în timp ce citiți, mai ales de la copiii foarte mici. Dacă întrebarea nu are intenția deghizată de a vă distrage sau a amâna alte activități, răspundeți cu răbdare. Nu există o limită de timp pentru cititul unei cărți, dar curiozitatea copilului are o limită. Cultivați acea curiozitate răspunzând cu multă răbdare, apoi reluați-vă cititul.
Nu impuneți anumite interpretări ale unei povești. În schimb, lăsați copiii să vorbească singuri despre asta. Cele mai mari câștiguri sunt ale copiilor care au acces la discuții, după ce lise citește o poveste.
Și nu uitați…
Nu substituiți cantitatea calității. Dacă-i citiți copilului zece minute acordându-i toată atenția și entuziasmul vostru, aceste detalii se vor întipări în mintea copilului mai mult decât două ore de privit la televizor de unul singur. (Manualul lecturii cu voce tare, pagina 188)
Povestea aceasta este foarte interesantă și ofertantă pentru că se pot aborda mai multe aspecte pe care cei mici le învață din exemple, mai ales din aducerea lor în atenție, repetarea și exersarea unor bune practici. Veverița din povestea noastră își tot acuză pe colegii din pădure că-i fură frunzele. Șoricelul și ciocănitoare o asigură că nu ei sunt cei care fură frunzele, dar ea este neîncrezătoare și sceptică. Pasărea, cea la care strigă mereu după ajutor, încearcă să o facă să înțeleagă cum stă treaba aducându-i mai multe argumente, doar că ea nu este atentă ori o ascultă superficial. Sunt secvențe în care pasărea repetă ceea ce i-a spus fără sorți de izbândă. Aici e momentul să aducem în atenția copiilor noțiunea de atenție la ceea ce se transmite pentru ca mai apoi să știe ce au de făcut. Pasărea are o răbdare infinită cu veverița năbădăioasă și e dispusă să-i dea răspunsuri și să o lămurească ori de câte ori aceasta strigă după ajutor. Pasărea e sfătoasă, răbdătoare nu o repede și nici jignește niciodată. O ascultă cu atenție și o îndrumă pentru a înțelege ce anume se petrece. Chiar și așa, după ce află cine a furat frunzele, la finalul poveștii constatăm că veverița nu a reușit să înțeleagă dovadă fiind ultima propoziție:
Pasăre! Cineva a furat iarba!
Cam așa am petrecut noi dimineața. A fost minunat și tocmai de aceea vom continua să ne întâlnim pentru a auzi povești noi și a ne juca într-un mod în care să și învățăm. Hai cu noi!
