machetedidactice.com

Educația plastică – O piatră tare

Zilele trecute ofeream lui Luca o carte despre Vermeer și spuneam atunci că nu este întâmplător. Pentru că, în decurs de o săptămână a trebuit, a fost forțat pentru că a fost amenințat că i se pune nota 1, dacă nu aduce portofoliul complet cu toate lucrările de până acum.
Disperarea lui a fost maximă, dar a apreciat că i s-a mai dat o șansă, și uite așa, a fost nevoie să se picteze în fiecare zi, intens.
Nu pot să spun că nu-i dau dreptate profesoarei, pentru că e ora dumneaei și dorește ca elevii să deseneze – picteze, dar având în vedere că este un obiect la care dacă nu ai talent, nu ai, acest lucru fiind valabil și în cazul muzicii e destul de fină linia dintre ridicul și firesc. Dacă ar fi fost teorie, discutam despre altceva, însă poți foarte bine defini un elefant, cu lux de amânunte, dar atunci când vine vorba să-l desenezi ceea ce iese nu mai seamănă cu un elefant.
În fine, acestea fiind datele, am purces la desenat și pictat. Avea la porofoliu 4 din cele 9 teme, ultima fiind un peisaj de iarnă la zi, pe care îl aveau de făcut toți copiii.
Și am luat-o cu începutul:

Contraste cromatice în compoziție – aici a fost de făcut cercul cromatic, pe jumătate de foaie, pentru ca pe cealaltă să fie reprodus, la alegere, una dintre lucrările din carte.
Ele erau:
Paul Signac – „Seara la Antibes”
Georges Braque – „Casă la Estaque”
Maurice de Vlaminck – „Vedere a orașului de lângă lac”
Vincent van Gogh – „Chaumes la Cordeville”
Cum era de așteptat și cum s-a dovedit a proceda în restul desenelor ce trebuiau făcute, s-a ales varianta cea mai la îndemână posibilă, pentru că este extrem de greu să reproduci ceva dacă ești tămâie și nu ai nici un raport al proporțiilor.

Cu mari cazne s-a putut meșteri ceea ce se vede mai jos.

A urmat contrastul simultan al culorilor, iar aici era de ales dintre:

Camille Pissaro – „Arbori înfloriți”
Auguste Renoire – „Portretul doamnei Georges Charpentier”
Piotr Kouchalovsky – „Pensule”
Charles Camoin – „Tânără napoletană”
Alberto Magnelli – „Femeie în negru”

Cel ales a fost ultimul și ce a ieșit se vede.

La contrastul de calitate au trebuit desenate și pictate cele patru pătrate. Calitatea lasă de dorit însă s-a străduit mult până a făcut acest lucru.

În portofoliu mai era o temă cu denumirea „Peisaj de toamnă”

Un peisaj de iarnă, unde a ales unul făcut de doamna Zamfira Zamfirescu pe care a considerat că-l poate duce la bun sfârșit.

Și ultima, dar nu cea din urmă, o pictură din arta abstractă. Aici a ales un Mondrian, pe care l-a și văzut la Tate Museum din Londra, atunci când l-am vizitat.

Și uite așa, de nevoie, a alocat muuuult timp acestei materii cu care nu rezonează deloc și pe care o consideră inutilă creându-i un disconfort major. Nu știu prin ce minune să ajungă să deseneze-picteze ceva din proprie inițiativă, având în vedere că până acum nu a îndrăgit nici o secundă această activitate.
Însă a putut observa că atunci când ești constrâns trebuie să faci, și ce-i mai important, trebuie făcut la timp, pentru a nu se aduna atât de multe lucrări.
A lucrat singur și este drept că l-am încurajat, am stat lângă el, i-am mai purtat mână, dar nu le-am făcut eu. Doamna profesoară a apreciat efortul lui, a specificat că se vede că a jost ajutat, dar finalul a fost unul bun.
Din nefericire a coincis cu perioada tezelor, ceea ce s-a simțit.
E clar că este de lucrat la partea emoțională, și că răbdarea e necesară în proporție de 100%, însă știu că a tras învățămintele necesare pentru a nu mai repeta această ispravă. Sau cel puțin așa a declarat iar eu trebuie să-l cred până la proba contrarie.
În rest, atunci când ațipesc eu una visez numai pătrate și cercuri, contraste și acorduri cromatice, asta ca să-mi facă existența mai colorată și nu aiurea ci documentat.
Când vreau să mă răcoresc și să-mi spăl privirea, privesc pe geam, acolo unde e un alb de-ți sparge ochiul. Nu credeam să ajung să-mi doresc o perioadă de alb, dar nu știi niciodată ce-ți rezervă viața asta.
La voi cum e? Sunt așezate bine culorile? Cromatica e bună ori mai dați greș?

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Educația plastică – O piatră tare”

%d