E o toamnă așa de frumoasă, cel puțin până acum, încât nu-i poți găsi nici un cusur. Drept pentru în care toate temele abordate alături de copii se strecoară. Nu am putut-o elimina nici din această săptămână când Fluturașii au vorbit despre familie. Ori nu merge familia să observe frumusețe de frunze și să culeagă fructele atât de delicioase? Ba bine că nu!
Prima secvență a întâlnirii noastre a fost una ritmată, un nou cântecel aducând în atenția celor mici. De asemenea, l-am repetat și pe cel învățat la întâlnirea precedentă.
Apoi am vorbit despre familiile noastre.
Să ridice mâna sus cine are o surioară, apărând imediat patru mânuțe.
Să ridice mâna sus cine are un frățior și au apărut mai multe mânuțe.
Să ridice mâna sus cine are o surioară și un frățior mânuțele de numărat neexistând.
Pe aceste răspunsuri am alcătuit familiile și am avut familii cu trei membri, familii cu patru membri. Am ținut ca toți membrii familiei să fie de aceeași culoare pentru a-i folosi mai apoi, așa complicând jocul.
În momentul în care am terminat, toți copiii venind pentru a-și alcătui familia, am complicat jocul, cum spuneam mai sus.
Cum am complicat jocul? Am format mulțimi
am asociat cifra cu elementele mulțimii.
Și ne-am jucat pentru că a plăcut foarte mult așa putând interacționa cu fiecare copil în parte de mai multe ori. La un moment dat am pus mai multe cifre printre care și cea potrivită cu elementele dintr-o mulțime pentru a fi recunoscută. Și au putut rezolva această cerință.
Meștereala zilei a fost una care i-a încântat maxim pe Fluturași. Copacul toamnei, cel realizat din fășii de hârtie colorată este spectaculos chiar dacă e migălos și necesită mult material.
Am avut nevoie de:
carton alb din care am realizat cercul
carton maro pentru trunchi
hârtie colorată (portocaliu, diferite nuanțe de galben, maro) pentru realizarea fâșiilor late de 1 cm.
bandă dublu adezivă și lipici
Am exemplificat pașii care trebuiau fi făcuți asta pentru că altfel înțeleg care sunt.
Au trecut la treabă spre bucuria mea văzându-i ce implicați sunt, dar mai ales atenți și determinați să ducă la bun sfârșit totul. Inclusiv să deseneze, la baza copacului, propria familie.
Credeți că am plecat fără să citesc o poveste iar pentru această secvență am ales Te iubesc dintotdeauna de Hoda Kotb.
Momentele acestea, ale poveștii, sunt atât de tihnite. Le ador cu toate întrebările care vin, cu toate frământările, cu absolut totul.
Nu mai pot adăuga nimic doar pot confirma că aștept următoarea întâlnire. Spor și inspirați!
