Ultima duminică din septembrie a fost rece, umedă, neprietenoasă complet. Ceva lipsește major din viața mea și încerc să țin în frâu tot ce înseamnă asta pentru mine. Știu că e bine că e așa, știu că dacă lucrurile s-ar fi așezat diferit ar fi adus multe frustrări… știu toate astea și totuși, dacă asta simt ce pot face?
Am făcut ochi de dimineață, chiar dacă duminica e zi de relaș, obișnuința spunându-și cuvântul. După ce am verificat mail-ul, pentru că nu se știe niciodată ce mai apare, am citit din cartea pe care am început-o acu’ câteva zile, una cam greu de dus și priceput.
Subiectul ei plus atenționările atât de îngrijorătoare despre ciclonul care se pare că nu e ce s-a trâmbițat au curs toată ziua neînțelegând de ce se dorește instaurarea panicii în rândul populației.
În fine, e deja ora 22:30 și nu s-a petrecut încă ce s-a preconizat. Urmează să vedem cum vor evolua lucrurile.
Cert este faptul că aici temperaturile au scăzut brusc, burnița și ploaia care au îmbrăcat ziua aducând o stare de somnolență și leneveală. De fapt, dacă ținem cont că suntem pe final de septembrie nu ar trebui să ne mire că toamna e toamnă adică ploi, vânt, cer acoperit de nori, temperaturi mai scăzute cam așa cum este descris acest anotimp.
Am alergat, și astăzi, ajungând acasă după ora trei când am reușit să mănânc ceva după cafeaua pe care am băut-o dimineață. Mai apoi m-am apucat de meșterit, pregătind materialele pentru săptămâna ce urmează. În cadrul acestui proces parcurg o etapă pe care o îndrăgesc nespus, aceea de căutare a poveștilor care să reprezinte postamentul activității.
Săptămâna pe care tocmai o închei a adus multe cărți noi în casă iar una dintre ele s-a potrivit perfect pentru un atelier.
Nu mai trebuie să specific faptul că aștept cu nerăbdare să văd cum anume o primesc cei mici și cum vor reacționa la provocările mele.
Cum povestea este trambulina, trebuie să fiu pregătită și pentru salt. Iar eu asta am făcut, pregătindu-mi plasa unde să aterizez.
Cum mi-am planificat întâlnirea vă povestesc mâine.
