Machete didactice – Ce au în comun Mikey și Minnie Mouse cu Calendarul zilei? Destul de multe!

DSC_0316

Am confecționat de-a lungul timpului tot felul de machete, având forme care mai de care mai frumoase. Am pus mult drag și determinare în conceperea și execuția lor, pentru că asta simt pentru această îndeletnicire a mea. Mai bine zis, o mare pasiune!

Nu o dată am sugerat celor cu care m-am întâlnit abordarea de teme noi, de personaje inedite prezente în basmele de astăzi ale copiilor sau de ce nu, în desenele animate. Până la urmă nu putem face abstracție de tehnologia aceasta atât de avansată dar și de emisiunile la care cei mici se uită.

Mă întreabă lumea, din când în când, dacă am o machetă preferată iar răspunsul vine foarte greu, pentru că fiecare are o poveste aparte și a fost confecționată pentru anumite ocazii sau în anumite scopuri.

De obicei, așa se spune, îți place cel mai mult ultima . Și așa am ajuns să vă povestesc despre cum am confecționat eu niște machete didactice sub această formă, pentru prima dată.

DSC_0313DSC_0314

Este vorba despre Mikey și Minnie Mouse, celebrii șoricei a lui Disney. Aceste fețe minunate, vesele, potrivite la fix pentru o grupă de prichindei de 3 anișori. Am spus că celebrele personaje vor ajuta la calendarul zilei și le vor șopti copiilor în ce anotimp suntem, ce zi, lună, an este, cum e vremea, dar și multe , multe altele. Se pot țese primele exerciții de verbalizare în colectiv, primele dialoguri cu persoane necunoscute și înșiruirea poate continua.

DSC_0315

Aceste note vor fi afișate pe oglinda special făcută, oglindă ce stă între cele două personaje.

Nu-i așa că este o abordare mai altfel?

DSC_0319DSC_0318

Carmen trebuie să știe că numai faptul că este o persoană atât de pozitivă și așa de mare iubitoare de copii îi oferă un avantaj din start. Gândurile și atitudinea pozitivă sunt molipsitoare și se regăsesc în atmosfera care ne înconjoară 🙂

Mulțumesc pentru această minunată și îndelungată colaborare!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: