Fără putință de tăgadă, luna august a fost una în care Tracy Chevalier a ocupat prima treaptă pe podium, asta pentru că am terminat de citit mare parte din ce s-a tradus la noi. Nu regret deloc, convinsă fiind că peste ani îmi voi aminti cadrul în care am făcut-o, într-o lună de vară caniculară, cu temperaturi care au năucit termometrele cât despre oameni, pe unii dintre ei terminându-i la propriu.
Eu sunt o persoană care-n altă viață (dacă o exista) am trăit într-un loc în care soarele era mare șef, iarnă nefiind niciodată, poate din când în când câte-o ploaie de vară. E drept că având tensiunea foarte mică, 9,65 mm Hg în cele mai multe cazuri când mi-o iau, contribuie la starea asta cel puțin așa am aflat de la medicii pe care i-am întrebat. Am mers în ultima sâmbătă a lunii într-un București copt la propriu, în miezul zilei, și nu am avut nici un disconfort, doar am băut ceva mai multă apă pentru că în mod curent nu prea o fac ceea ce nu e ok.
Așadar, luna august a fost una darnică în ceea ce privește paginile de carte reușind a citi douăsprezece cărți, pe care dacă-ar fi să le așez într-un clasament n-aș reuși.
Dar, fiecare în parte a adus în atenția mea povești care m-au bucurat și din care am învățat mult. Am început luna cu
„Zoomenirea” de Desmond Morris despre care puteți citi mai multe accesând linkul. Diana, prietena mea mi-a adus-o în atenție și-s fericită că am dat curs provocării.
A urmat „Făpturi uluitoare” de Tracy Chevalier, și fără putință de tăgadă pot afirma că parcurgerea acestui roman mi-a adus doar beneficii invitându-vă să-l descoperiți convinsă fiind că nu aveți cum regreta o așa întâlnire.
E luna în care o carte pe care-mi doream de multă vreme să o parcurg acum s-a întâmplat cu ”Memoriile lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar, acum bucurându-mă că am putut s-o parcurg. A fost destul de provocator asta pentru că a fost mult de căutat însă știu că-s puțin mai bună la acest capitol acum.
„Doamna și licornul” de Tracy Chevalier a venit să completeze tabloul scrierilor semnate de această autoare, povestea așezându-se înainte de a pleca în concediu la mare. Aș fi țesut alături de iscusiții artizani așa cum aș fi pictat deopotrivă. Doar am citit, cu nesaț și mare curiozitate.
Pe malul Mării Negre, la Balcic, am intrat într-o atmosferă albastră, cât de la cer, de la mare și cu siguranță de la povestea care se petrece la final de secol XVI. „Albastru pur” de Tracy Chevalier, are o intrigă complexă și puțin amorfă, greu de delimitat, deoarece se dezvoltă în paralel pe două piste fiind o poveste de dragoste împletită cu una detectivistică. Mi-a tihnit ce am aflat învelită fiind de atmosfera din fața castelului Reginei Maria acest loc fiindu-mi aproape de suflet. Tot de Tracy Chevalier am citit „Îngeri căzători” despre care nu am apucat să scriu aici așa cum am citit și „La marginea livezii” în traducerea Veronicăi N. Niculescu. Ce-mi place la această scriitoare este documentarea pe care o realizează în vederea scrierii romanelor, una care este extrem de minuțioasă și care mă trimite pe mine, cititor curios pe alte culoare, secundare, de unde pot afla lucruri atât de interesante pe care de altfel ar fi mai greu să le accesez.
Despre „Lolita lui Nabokov”, cartea lunii august de la Clubul cititorilor de cursă lungă pot spune că este o recitire, una care iată, se petrece după mai bine de treizeci de ani. E complet diferit cum am simțit-o acum, și cum a fost atunci, între timp devenind mamă, și cred că la bază este un roman care are o intrigă relativ simplă: odată ce știi că este vorba despre relațiile sexuale dintre Humbert Humbert, în vârstă de 37 de ani, și Dolores „Lolita” Hayes, de 12 ani, aproape știi tot. Avem parte de un început el fiind al îngrijirii, un cuprins care este destinat desăvârșirii și un final care are o consecință, autorul reușind a realiza acest lucru într-un mod jucăuș, seducător, liric, fermecător, amuzant, periculos. La un nivel superficial, între pagini are loc un conflict atotputernic între morală și estetică și indiferent dacă Nabokov a pus sau nu în mod deliberat conflictul acolo, subiectul cu siguranță l-a pus. În ceea ce privește moralitatea poveștii, nu există nicio îndoială că relațiile sexuale dintre un adult și un minor nu sunt doar imorale, ci și criminale.
Acesta este un fapt incontestabil.
Din punct de vedere juridic, motivul adultului este irelevant pentru proba infracțiunii.
Consimțământul minorului este irelevant pentru proba infracțiunii.
Dacă Humbert ar fi fost acuzat de o infracțiune de relații sexuale cu un minor, nu ar fi avut nicio apărare juridică.
Orice întrebare dacă Lolita l-a sedus cu adevărat pe Humbert ar fi fost irelevantă.
De fapt, probele s-ar putea să nu fi fost nici măcar admisibile, cu excepția potențialului ca parte a stabilirii pedepsei.
Cu alte cuvinte, chiar dacă era relevantă pentru pedeapsă, nu era relevantă pentru vinovăție. Lolita lui Nabokov va reprezenta mereu o piatră de încercare, fiecare analizând-o și primind-o după propriile puteri, înțelegând-o după sistemul de valori în care a fost format/educat.
Despre „Cartea verii” semnată de Tove Jansson atât doresc să spun: spre ca atunci când voi fi bunică să fiu exact ca cea din poveste. O relație mai presus de cuvinte între fetiță și bunica paternă.
„Familia mea și alte animale” de Gerald Durrell o carte căreia i-am dat cinci stele, face parte din cele care așteaptă de multă vreme, neștiind ce anume a amânat-o atât de mult. Am mai început-o, dar nu s-a legat așa cum s-a întâmplat în acest august canicular. E o minune de poveste cu descrieri de vis, pățaniile acestei familii făcându-mă să râd atât de zgomotos încât am stârnit curiozitatea tânărului. Aș pune cartea asta pe lista de lectură, acolo unde n-am văzut-o în nici un an pentru că se încadrează la sectorul lectură obligatorie pentru toți tinerii iubitori de animale și nu numai.
Părinții vor găsi propria distracție în lectură și, deși unele fapte despre animale nu sunt prea precise, este totuși o carte importantă pentru înțelegerea naturii și formarea abilității de observare.
„Prizonieri în noaptea polară” de Julian Sancton a reprezentat lectura în care am alunecat complet și am rămas acolo, surprinzându-mă această stare pentru că eu funcționez atunci când e vorba de frig. Povestea aceasta m-a răscolit atât de tare încât a scos la suprafață senzații și sentimente de care-mi era dor.
Știți copchilul ăla care flutură mâinile cu o frenezie greu de privit vrând să spună el ce știe și simte? Așa-s eu de când am terminat cartea! Vorbele se rostogolesc ca nebunele fără teama de a se răni pentru că știu ca zăpadă va amortiza căderea. Mie frigul îmi cauzează o paralizie aproape totală mai ales de când am stat blocată o zi întreagă în zăpadă fiind convinsa că acolo e sfârșitul meu însă cartea asta a fost ceva ce nu credeam să pot simți cu atâta intensitate vând a sta prizonieră acolo cu ei nu o zi ci toate zilele. Poate pentru că am parcurs-o în locurile pe care le ador recte tăpșanul lecturilor mele și Paradisul tot a lor la care s-a adăugat malul Mării Negre de la Balcic, vegheat fiind de Regina Maria, cea care a trăit atunci experiența și reușită marelui Racoviță? Da, și asta contribuit la modul cum am perceput-o pentru că povestea asta adevărată merită știută de cât mai multă lume. După ce am terminat-o, cu un mare regret, a continuat să reverbereze întâlnindu-l pe Racoviță și la Muzeul de Geologie ca și la Muzeul Antipa, acolo fiind o expoziție temporară în care el este subiect principal (mergeți cu cei mici că e interactiv). Aș fi făcut orice de la muncă susținută la mâncat pinguini cruzi, aș fi cules date, scris, și tot ce mi s-ar fi cerut și poate altele. Aș fi gătit, dar mai ales aș fi ostoit sufletele chinuite de frământări și îndoieli. Da, sunt gânduri de la 38 de grade, dar recunoștința și aprecierea mea nu poate fi cuantificată. Datorita acestor temerari noi știm ceea ce știm și tot datorită lor am dus curiozitatea atât de departe cum ei n-ar fi putut bănui.
Ultima, dar nu cea din urmă este cartea semnată de Bogdan Alexandru Stănescu, „Copilăria lui Kaspar Hauser”. Trebuie s-o citiți pentru a vă forma singuri o părere. Eu am scris aici de ce am ales s-o fac.
Sunt ultimele ore din vara asta pe care am traversat-o bucurându-mă că s-a întâmplat așa după primăvara pe care am avut-o. La capitolul pagini de carte stau bine, sunt mulțumită de ce am reușit să realizez însă la alte capitole stau tare, tare prost. Nu le poți avea pe toate, nu-i așa?
Septembrie, te aștept cu inima deschisă mai ales că știu că la începutul tău voi zbura spre jumătatea inimii mele, cea britanică, acolo unde voi participa la unul dintre cele mai importante evenimente din viața unui om. Iar pentru asta nu am cum nu te iubi chiar așa, în orb.
