Dacă luni am intrat în Țara Oglinzilor pentru a afla ce se ascunde acolo, astazi am revenit pentru că ce am văzut a fost super interesant, cerând a fi explorat. Am procedat la fel ca Toni, personajul principal al poveștii. Eu am avut rol de păzitoare, ghidând copiii pe acest tărâm. Însă înainte de a păși în poveste, am zăbovit puțin (mai mult) asupra corpului omenesc. Postament au fost cele douăsprezece cărticele cu această tematica, semnate de Pușa Iordan.
Cum nu putea citit atât de multe cărți și chiar de s-ar fi putut nu ar fi avut efectul scontat, m-am oprit în a analiza titlurile și să nu credeți că nu meritat. Am identificat poziția organelor la care se făcea referire descriind ce știam deja despre ele. În aceste descrieri se împletesc întâmplări care cuprind părinții, bunicii ori prietenii copiilor, faptele la care ei au fost părtași trebuind a fi rostite. E foarte interesantă dinamica pentru că așa se pot corecta diferite exprimări, dar mai ales cei mici au parte de un exercițiu al dialogului, căutând a se exprima în proporții cât mai bogate și cursive. Am deja un istoric cu ei și știu cum stăteau lucrurile acum doi ani când ei au pășit în grădiniță. Unii dintre ei nu verbalizau deloc, alții poticnit. Unii au întâmpinat mari probleme de adaptare, alții de comunicare acum putând observa ce progrese au avut. Ori toate acestea au fost posibile datorita implicării celor doi factori majori din viața lor: familia (extinsă cu bunici ori bone) și doamnele de la grădiniță. În cazul unora dintre ei mai sunt diferitele activități la care au participat. Eu sunt încântată de acest progres și știu că ce am clădit în acești ani (atât cât a fost) nu are cum să nu influențeze conduita lor următoare.
Multe dintre informațiile pe care ei le știau deja au fost trecute în revistă la care s-au adăugat câteva noțiuni noi. Țin foarte multa aceste recapitulări ale activității anterioare pentru că repetiția consolidează ce se știe pe acest postament continuându-se a se construi.
Organe pereche, cel mai mare organ, cel mai mic și despre multe altele am vorbit.
A urmat povestea pe care am recitit-o pentru a fi cunoscută și de copiii care luni au lipsit.
Pe alocuri, în timpul lecturii, am fost ajutată de cei care data trecută au fost mai atenți și au putut completa detalii din poveste. Mă bucură această stare, de fiecare dată, pentru c-o socotesc a fi un câștig pentru mine (că am ajuns la sufletul lor) iar pentru ei pentru că au învățat cuvinte noi și pot spune propoziții mai închegate.
Nu știu cum s-a întâmplat însă și în grupă au apărut niște oglinzi prilej numai bun de a ne oglindi în ele. Fiecare în funcție de stare. Ce exercițiu minunat!
Vă puteți imagina ce a fost având în vedere ca fiecare copil a venit pentru a se oglindi. Fără cuvinte!
O prima fișă a fost în limba engleză cerință fiind aceea de a scrie câte organe ai din cele specificate. Am tradus, explicat, exemplificat și am trecut la treabă.
Respiro a fost și dulce și dansant roly poly și celălalt cântecel cu numere s-a auzit.
O secvență a fost aceea în care cei mici au avut de decupat și de lipit la locul potrivit imaginile. Și această etapă a fost parcursă cu bine de marea majoritate. Mai trebuie de insistat la decupat.
Finalul a fost acela în care copilașii au ascultat și văzut, de data asta cu imagini mult mai mari și clare povestea de săptămâna asta. O pot asculta de câte ori doresc.
Fericită să închei așa o zi. Mulțumesc, Mihaela! Mulțumesc, Irina! Ce treabă bună putem face împreună!
