machetedidactice.com

Ce crezi: plutesc sau mă scufund? * „Little white fish”

Când spuneam că e săptămâna peștilor știam eu ce știam, dar nu bănuiam cum se vor desfășura întâlnirile cu copiii și de ce trebuie să înțelegem cu toții de ce e necesar să avem așa mare grijă de ei. Pentru că toată baza e în ei, progresul și dezvoltarea nației ăsteia în mâinile lor aflându-se. Sună a limbă de lemn, a slogan comunist ori a mai știu eu ce însă e purul adevăr!

Tot cu peștișorul alb Little white fish am mers pentru că are ce povesti, activitățile care se pot țese pe mesajul lui fiind diverse și incitante.
Mulți dintre adulți au tendința de a arde niște etape considerându-le a fi prea ușoare pentru copii numai că totul se învață, dar absolut totul. Studiile arată că este foarte important și cum anume înveți, ca să nu mai pomenesc de timpul de învățare care diferă de la individ la individ. Unii o fac extrem de ușor, parcă din senin, alții având nevoie de sesiuni întregi în care anumite noțiuni să fie repetate iar și iar fără reproșuri, remarci ironice, tonalități ridicate ori atitudini nedorite.
Așa și cu acești copii care sunt între trei și patru ani, unii dintre ei neverbalizând, alții făcând-o însă greșit sau neinteligibil, educatorul din fața lor trebuind a avea răbdare cu fiecare, gestionând dinamica activităților, dându-le timp și răbdare și celor care se poticnesc din varii motive temperându-i pe cei care știu tot și nu mai lasă răspunsuri pentru nimeni.
La Grupa Fluturașilor am ales ca lectura să fie în ambele limbi, engleză și română, punând accent pe culori, având posibilitatea de a le repeta cu fiecare pagină cu care înaintam în poveste. Ori ce poate fi mai incitant pentru un prichindel decât să descopere că în limbi diferite cuvintele se bat la fel din palme, ori că poți găsi corespondențe care au o aură aparte, cea a cunoașterii.

La fel am pățit și cu emoțiile, pentru că chiar dacă vorbești în engleză zâmbetul e la fel, nu mai pomenesc de supărare, furie ori mirare.

Poate cel mai gustat moment al activității noastre a fost cel al experimentului „Ce crezi: plutesc sau mă scufund?” la care cei mici au fost numai ochi și urechi. Fiecare a participat individual, așa putând vedea ce se petrece când ei sunt actorii principali.

Am avut nevoie de un recipient mai mare în care am pus tot felul de obiecte din diferite materiale: lemn, plastic, plută, pene, sticlă.

Am/au văzut ce se întâmplă când alegem două dintre ele, le dăm drumul de sus, observând care ajunge mai repede și care mai greu, zgomotul pe care-l face la aterizare.

 

Apoi, fiecare a venit și a pus obiectul pe care-l avea în mână în recipientul gol observând cum rămâne pe fundul lui. Deasupra recipientului gol am pus unul mai mic, dar plin cu apă. Am invitat copiii să amestece vopseaua albastră pe care am turnat-o pentru a observa ce anume se petrece. Douăzeci și unu de mânuțe s-au întins pentru a amesteca lichidul așa transformându-i culoarea.

După ce apa s-a colorat, fiecare copil în parte a venit cu obiectul pe care-l avea în mână, l-a pus în vasul cu apă și a observat ce s-a întâmplat.

S-a auzit: această pană plutește!

sau acest obiect nu se scufundă.

Pe unele au încercat să le țină la fund, dar nu au putut, mingile, dopurile de plută, conurile de brad ori bilele de polistiren revenind la suprafață.

Activitatea matematică a fost în concentrul 1 – 3, fiind vorba de o grupă mică, folosind trei pești din polistiren cu care am făcut tot soiul de socoteli, adunări sau scăderi. Pentru complicarea jocului, am folosit un pește mai mare, care odată completat cu rondele de diferite culori s-a transformat în Peștele Curcubeu.


(mai sus e o mostră de rezultat al cerinței unui copil de a complica jocul, așa apărând patru elemente pe un pește, respectând culoarea)

 

Ne-am jucat mai mult decât era prevăzut, cerința fiind foarte mare, complicând jocul atunci când se cerea. Mai aveam pregătită o activitate din domeniul arte, dar nu a mai fost timp pentru ea. Poate mâine?!

Lasă un răspuns

%d