Pentru că săptămâna asta, la puțin timp după vacanța ce tocmai a fost nu mai știu asociată cărui modul, se vorbește despre viețuitoare marine aici, în urbea unde viața mea se scurge. Și datorită acestui lucru, m-am strecurat și eu într-o grupă pentru a mă mai juca puțin cu niște copilași de 4-5 ani de data asta. Chipuri angelice, încercate din când în când de niște fiori de nemulțumire din motive neștiute de nimeni, tot soiul de cereri cărora un educator nu are cum le da curs, și încercări de a gestiona un număr mare de copii într-un mod cât mai potrivit cu putință. Spațiul în care acești copii stau atât de multe ore este unul generos și foarte bine utilat, curat și luminos, cald și confortabil. E o plăcere să înveți aici jucându-te, însă copiii nu văd așa mereu, fiecare dintre ei având propriile nevoi și suferințe, unele emoționale.
Ca să nu ies din freamătul care mă caracterizează, căutările mele mi-au adus în față o poveste de care nu aveam cunoștință, netipărită în limba română, din păcate! dar care se potrivea perfect pe scenariul pe care-l aveam eu în minte. Grupa mijlocie, o activitate integrată de-o zi, în care am încorporat un D.L.C. la care am adăugat un D.Ș. pentru ca finalul să aparțină unei meștereli. Povestea se numește Little white fish de Guido van Genechten . Am printat-o în format generos, un A3 pentru a avea un suport de lucru și am citit-o copiilor atât în engleză cât și în română. Asta nu înainte de a face întâlnirea de dimineață, una în care am trecut în revistă tot ce trebuie, așa cum scrie la carte, și nu exagerez cu nimic când spun asta.
Ilustrațiile sunt foarte frumoase, cartonul pe care am imprimat cartea fiind unul de calitate, culorile fiind vibrante, cu mare priză la copilași.
Fiecare vietate marină a fost analizată din mai multe puncte de vedere atât lingvistic cât și biologic (atât cât se poate pentru acest nivel și chiar puțin mai sus pentru că a fost cu cine), despărțind în silabe, făcând analogii cu alte obiecte ori vietăți cunoscute de ei. A fost incitant și efervescent, copiii dorind a spune tot ce știu, vorbind unii peste alții, nemaiajungându-le gurițele, mâinile și chiar picioarele pentru a explica. O secvență care a ieșit așa cum mi-am dorit, felicitându-mă pentru alegerea făcută.
Tranzițiile au fost unele muzicale care au alternat cu mișcare, moment excelent pentru mine de a face gimnastică alături de prichindei.
Activitatea matematică ce a urmat a fost atât de frumoasă că o voi mai repeta, negreșit! Am confecționat cinci pești din polistiren pe care i-am diferențiat cu ajutorul ochilor, fiecare googly eye fiind pus pe un rondel de fetru colorat. Am avut cinci culori (copiii având cunoștințe în concentrul 1-5) pentru ca atunci când am complicat jocul să mai apară un pește, mai mare, pe care să fie puse culorile care nu aveau corespondent pe peștișorii mici.
Am explicat materialele pe care urma să le folosim, fiecare peștișor în parte și rondelele (solzii) pe care urma să-i punem pe pești conform cerinței.
Am răspuns întrebărilor pe care le-au avut cei mici și am lămurit ce era de lămurit și am trecut la joc. A fost unul individual, fiecare copil răspunzând de cel puțin două ori provocărilor. S-au auzit socoteli atât de adunare cât și de scădere, asocieri de culori și identificarea intrușilor (solzii care nu aveau corespondent pe micii peștișori) care urmau a fi puși pe peștele cel mare. Nu m-am concentrat foarte tare pe acest pește mare, dar a reprezentat o provocare pentru anumiți copii care și-au dorit a lucra cu el.
Rondelurile (solzii) colorați au fost puși într-un coșuleț, de câteva ori copiii folosind mâna oarbă pentru a intra în posesia lor, ceea ce le-a plăcut parcă mai mult.
Multe minute am jucat spre bucuria mea, felicitând copiii și oprindu-ne pentru a lua o gustare, niște caise deshidratate.
Ultima etapă a fost una creativă, copiii fiind invitați să dea culoare unui peștișor așa el devenind multicolor. Din nou am prezentat materialele pe care le vor folosi, tehnica de lucru și am trecut la treabă. Un pește a avut la interior o fereastră din autocolant transparent, pe el fiind lipite bucățele de hârtie creponată.
Dacă la activitatea anterioară nu le mai tăceau gurile, la asta mâinile au fost folosite pentru ca gura să se odihnească.
Frumos, foarte frumos! Mulțumesc, Cipriana!
