machetedidactice.com

Atât de multe de notat că e nevoie de un loc unde s-o fac

Zi de zi se petrec tot felul de întâmplări în viața mea pe care le-aș dori notate pentru a nu le uita. Vreau asta pentru că stările prin care trec sunt aparte, le conștientizez mai mult ca-n alți ani, simt, cumva, că au mai mare importanță pentru mine și ceea ce înseamnă trecerea mea prin viața asta. Nu știu dacă va mai fi alta ori ce se va petrece după.

Au fost secvențe de boală, boală care mi-a solicitat organismul pentru a avea grijă de cel al ființei pe care o iubesc profund, veghe noaptea, muncă zi și nu puțină. În situații de genul acesta nu cedez, nu intru în panică, rămân cu toate simțurile ascuțite pentru a face tot ce trebuie spre rezolvare pentru ca mai apoi să mă prăbușesc. Mai complicat a fost și este că m-a prins descoperită, epuizată, în incapacitate doar că cel de sus a vrut ca să pot gestiona. Acum că lucrurile s-au ameliorat și ce-a fost mai greu pentru el a trecut, m-am ofilit eu. Sunt atât de obosită că nu știu cum să mă adun. O stare de epuizare acută care ar necesita o pauză în care mi-aș dori să dorm câteva zile non-stop. Atât, doar să dorm. Fără apă, mâncare, nimic.

Nu e posibil și poate că e mai bine că cine știe cât timp mai am la dispoziție așa că încerc să mă regrupez. Poate că oboseala asta deformează percepțiile pe care le am și odată ce mă voi remonta totul se va simți diferit.

Din altă perspectivă, am avut de meșterit niște machete iar ele au ieșit atât de frumoase, pline de culoare cumva ca un rezultat al frământărilor și ideilor care s-au luat la trântă cu problemele de sănătate în mintea mea. E de la sine înțeles că a exista o chimie și un dialog favorabil cu colaboratoarele mele pentru că fără asta nu se închide cercul. Le mulțumesc tuturor și fiecărui în parte pentru că m-au ales pentru a colabora! E o onoare, în adevăratul sens al cuvântului.

A mai sosit și curierul și a adus numai delicatese cărora le va veni rândul de a fi în capul priorităților. Citesc, zi de zi, chiar dacă nu atât cât mi-aș dori însă nu trec douăzeci și patru de ore fără câteva pagini, după Theodoros alegând să intru într-o poveste cu îngeri semnată de  Jostein Gaarder, Ca într-o oglindă, în chip întunecat.

Nu mi-e străină scriitura autorului norvegian și cred că am aflat cu un scop povestea dintre Ariel și Cecilie tocmai în acest moment atât de încărcat. O poveste cu puțin peste o sută de pagini, dar plină de gingășie, candoare, cu dialoguri peste care m-am oprit, zăbovit. Voi nota aici despre ea atunci când timpul îmi va permite. Cam așa astăzi, o zi cu soare, cer senin însă cu un vânt al naibii de ticălos.

Lasă un răspuns