machetedidactice.com

Goldilocks și Fluturașii sau cum am reușit noi să avem o dimineață de bis

Da, da e bis nu vis pentru că se repetă! Singura diferență e subiectul în rest stările, senzațiile, învațul, joaca, bucurie e la fel, dacă nu mai mare. Eram pregătită inițial sa aduc alt personaj în atenția lor doar că, aseară după ora șapte, căutând sa fac o fotografie cărții cu Prințul Harry, ochii mi-au căzut pe joste cărticele, Șotron Ponti, pe care Luca le-a primit cândva, demult, sa fie trecut bine de zece ani și așa totul a luat altă turnură. Am știut atunci că povestea neastâmpăratei cu bucle aurii se cere adusă în atenția prichindeilor.

Știam ce trebuie să fac, de ce materiale am nevoie și cum să le ordonează pentru că impactul sa fie major. Pentru că nu aveam o carte în format mare, am ales să fac o poveste după imagini, de ajutor fiindu-mi și cei trei ursi din dotare, unii aleși din mutitudinea celor care există în arsenalul lui Luca.

Papa Bear, mama Bear, baby Bear și eu.

Când Luca s-a întors de la școală și i-am povestit, m-a întrebat dacă am adus urșii acasă. Și da, i-am adus! Revenind la activitățile noastre, am început prin a desena ursul asa cum am desenat pisica, copiii fiind încântați de ușurință cu care se face.

   

Cartolinele pe care le-am folosit pentru a ilustra povestea „Goldilocks and the Three Bears” au fost luate de pe twinkl

„Goldilocks and the Three Bears” este unul dintre cele mai populare basme din limba engleză. Povestea a fost înregistrată pentru prima dată sub formă narativă de scriitorul și poetul englez Robert Southey și publicată pentru prima dată anonim ca „Povestea celor trei urși” în 1837 într-un volum al scrierilor sale numit Doctorul. Folcloriştii Iona şi Peter Opie subliniază în Basmele clasice (1999) că povestea are un „analog parţial” în „Albă ca Zăpada”: prinţesa rătăcită intră în casa piticilor, gustă din mâncarea lor şi adoarme într-unul din păturile lor. Într-o manieră asemănătoare celor trei urși, piticii strigă: „Cineva a stat pe scaunul meu!”, „Cineva a mâncat din farfurie mea!” și „Cineva a dormit în patul meu!”. Opies indică, de asemenea, asemănări într-o poveste norvegiană despre o prințesă care se refugiază într-o peșteră locuită de trei prinți ruși îmbrăcați în piei de urs. Ea le mănâncă mâncarea și se ascunde sub un pat. Este interesantă istoria acestei povești pe care dacă doriți, o puteți afla de aici.

Odată ce cartolinele se înșisau pe tabla magnetică copiii intrau în poveste, manifestările lor fiind unele care-mi transmiteau că-i interesează, le place, vor să participe.

Am plâns ca Baby Bear

ne-am înfuriat ca Papa Bear

ori ne-am furișat ca Goldilocks

paleta de emoții și trăiri fiind așa de mare. Am suflat în linguriță pentru a ști ce să facem când supa este fierbinte și am știut cum o folosi atunci când a fost nevoie însă și cum să suflăm în lumânărelele aniversare când va fi cazul.

Se putea o poveste despre urs și să nu mâncăm și noi ce-i place lui? Evident că nu! Mierea de mană, zmeura și afinele toate au completat paleta gustativă de această dată, copiii fiind încântați de surpriza pregătită.

O secvență de decupare a urmat mai apoi. S-a vorbit despre materialele necesare, dar mai ales despre cum trebuie folosită forfecuța, ce am voie și ce nu am voie să fac cu ea pentru a fi în siguranță. Dacă gândiți că niște copii de trei ani nu pot decupa, vă înșelați! Nu pot toți ei urmând a învăța, dar unii dintre ei o fac foarte bine.

Finalul a aprtținut unei activități de șnuruire, aici alegând a înșira pe un fir elastic niște cerculețe de Cheerios. Ca să înțelegeți cum a fost e nevoie de un exercițiu de imaginație.

Cam așa a fost astăzi, o poveste dintr-o poveste cu niște copilași de trei ani pe care eu pur și simplu îi ador. Continuăm!

Lasă un răspuns