Acum câteva zile scriam, tot aici, că nu m-am putut abține și am cumpărat cartea care a făcut și continuă să facă atâta vâlvă.
Dacă atunci, înainte de a intra în povestea propriu zisă așa cum este ea din punctul de vedere al prințului, mă întrebam ce i-aș spune dacă l-aș avea în față, acum știu ce aș spune și ce aș face pentru că mi-am format o părere.
Din capul locului trebuie să menționez că nu poți judeca (ori mai bine spus nu e bine să faci asta) pe nimeni și nimic atâta timp cât nu ești în șoșonii respectivi, părerile sunt împărțite pentru că trăirile se simt diferit. Nu știu să existe vreun adult care să nu fi simțit asta pe propria piele. Nu cred să fie cineva care să nu fi rămas trăsnit atunci când a auzit anumite remarci venite dinspre o persoană care a participat la o anumită discuție ori întâmplare, acestea fiind total diferite de ceea ce a perceput el.
Așa și cu prințul Harry care povestește niște întâmplări petrecute în sânul familiei ori alături de prieteni apropiați, reacțiile celor implicați fiind unele de mirare, frustrare, nervozitate ori furie.
Din partea familiei regale nemulțumirile s-ar justifica cumva, pentru că, nu-i așa? secretele trebuie menținute în siguranță, publicul larg trebuind a afla doar varianta oficială, cea venită de la Instituție. Una care are niște rădăcini atât de adânci cum puține familii din lumea asta se mai pot lăuda.
Actuala casă regală a Regatului Unit avea la origine alt nume, unul german: Saxe-Coburg şi Gotha. Monarhii britanici, începând cu George I de Hanovra (1714-1727), au fost practic germani. Circumstanțele Primului Război Mondial l-au obligat însă pe George V (1910-1936) să schimbe numele casei regale şi să se dezică de orice legătură cu rudele germane.
Ultimul rege catolic al Angliei, Scoţiei şi Irlandei, Iacob II Stuart (1685-1688), a fost depus în urma Revoluției Glorioase din 1688-1689, şi înlocuit de vărul său, olandezul William III de Orania (1689-1702), care era în acelaşi timp stathouder-ul Ţărilor de Jos. Mariajul său cu regina Maria II Stuart i-a făcut domnia legitimă, însă un puternic sentiment naţionalist a impus-o pe tron la moartea lui William pe Ana Stuart (1702-1714), fiica lui Iacob II. Mai multe detalii puteți citi aici.
Nu aș fi putut să-i fiu mamă acestui băiat, pentru că diferența de vârstă dintre noi nu este una care să permită acest lucru decât dacă aș fi forțat eu nota, dar din postura de mamă de doi știu cum stă treaba la nivel emoțional, că de material nu poate fi vorba (gândul îmi fuge la „Prinț și cerșetor”pe care l-am citit și lucrat alături de Luca și față de care am amintiri neprețuite), nu știu de ce că nu sunt chiar atât de săracă.
Harry cere ajutor, asta am înțeles eu din rândurile citite, înșirate pe mai bine de patru sute de pagini. Cere ajutor tatălui, doar că el nu are urechi să-l audă. Nu o dată, prințul spune că tatăl lui a avut copiii prea târziu pentru a înțelege cum stă treaba cu ei. Cel care nu de multă vreme a urcat pe tronul Marii Britanii nu s-a dovedit capabil să gestioneze emoțional nici moartea mamei copiilor lui, cât despre sprijinul ce trebuia acordat băieților, în acele momente tragice, nici nu poate fi vorba.
– Tată?
Stătea acolo, la marginea patului, privind în jos. Halatul alb îi dădea aerul unei fantome dintr-o piesă de teatru.
– Da, băiete drag.
A schițat un zâmbet și și-a ferit privirea.
Încăperea nu mai era întunecată. Dar nici luminoasă nu era. Era o umbră bizară, ușor maronie, aproape ca apa din cada străveche.
Mă privea într-un mod bizar, cum nu mă mai privise niciodată până atunci. Cu… teamă?
– Ce e, tată?
S-a așezat pe marginea patului. Mi-a pus mâna pe genunchi și mi-a zis:
– Băiete drag, mama ta a avut un accident de mașină.
Îmi amintesc că mi-am zis: „Un accident… Înțeleg. Dar e bine? Da?” Îmi amintesc limpede gândul care mi-a trecut atunci prin minte. Și îmi amintesc c-am așteptat răbdător ca tata să-mi confirme că, într-adevăr, mama era bine. Și îmi amintesc că nu a făcut-o. (pagina 27)
Cere ajutor fratelui, cel care este moștenitorul tronului și care se poartă în așa măsură cu el ca și cum deja ar fi pe tron.
Cere ajutorul bunicii lui, Regina, dar ea este prea ocupată să respecte regulile pentru a se mai apleca peste problemele emoționale ale nepotului ei.
Cere ajutorul prietenilor, o parte dintre ei trădându-l, vânzând fotografii cu el în ipostaze ciudate, rușinoase.
Cere ajutorul iubitelor pe care le-a avut, nu multe la număr, dar ele renunță la un moment dat din cauza hărțuirii venită din partea paparaților.
Ajutor găsește la foarte puțini oameni, din afara familiei, care rămân alături de el mereu, indiferent de problemele care sunt de rezolvat. Și, poate, cel mai mare ajutor îl primește de la cea care ajunge să-i devină soție. Dar cu ce costuri!
Departe de mine a analiza această carte, e bine dacă sunteți curioși să o parcurgeți pentru a afla ce zice prințul nu ce spun unii și alții despre el ori declarații rupte din context. Pentru că multele ajunse în atenția mea, având ca postament cartea, s-au dovedit a fi transmise eronat, interpretate, mesajul fiind denaturat. Primul care-mi vine în minte e cel legat de talibanii pe care Harry i-ar fi ucis.
Povestea asta scrisă atât de frumos este și despre Africa, acolo unde sper să ajung și eu în viața asta, o Africă descrisă atât de măiastru încât am simțit că sunt acolo printre lei și elefanți, păsări cu penaj multicolor ori facoceri și girafe. Atât de mult am intrat în poveste asta că am putut simți anumite arome, adierea vântului, textura plantelor ori răsăriturile și apusurile.
M-au întristat secvențele în care Harry se droga pentru a reuși să meargă mai departe, anxietățile lui multiple, problemele de concentrare, veșnica întrebare care răsuna în mintea lui în care nu știa dacă e suficient de bun pentru a face una ori alta.
Cu ajutorul prințului Harry mulți muritori care nu au și nu vor avea acces niciodată în castelele britanice, am putut vizita și simți cum este în interiorul Castelului Balmoral, în cotloane greu de ajuns.
Castelul Balmoral este un edificiu de mari dimensiuni, aflat pe o moșie în zona Aberdeenshire, Scoția, cunoscută ca Royal Deeside. Proprietatea a fost achiziționată de Prințul Consort Albert, soțul reginei Victoria și este o reședință regală de vară preferată.
Proprietatea (terenul) Balmoral a fost transmisă din generație în generație și a fost treptat extinsă la mai mult de 260 kilometri pătrați. Acum este o proprietate pe care se lucrează, fiind angajate acolo 50 de persoane ca angajați permanenți și între 50 și 100 temporar.
Castelul Balmoral este locul unde a decedat Regina Elisabeta a II-a, la data de 8 septembrie 2022.
ori din Castelul Sandringan.
Problema cea mai spinoasă o reprezintă atitudinea jurnaliștilor, de multe ori în cârdășie cu unii membri din interiorul familiei și fotografii, cei care au devenit atât de agresivi și violenți încât au ajuns să reprezinte un pericol. Da, știu, ești persoană publică și aparții maselor, nemairămânându-ți nici o fărâmă de care să te bucuri în intimitate, dar de acolo și până la a trage cu ochiul pe fereastră e cale lungă. Scenele, nu puține, în care sunt descrise manifestările paparaților te fac să nu-ți dorești niciodată să fii în pielea lor. Poate părea interesant să ai parte de atâta atenție doar că la un moment dat ea te poate omorî la propriu. Bășcălia, așa zisele pamflete, glumele de un gust îndoielnic, remarcile rasiste, toate nu fac decât să distrugă o persoană indiferent ce structură interioară are. Megan, soția lui Harry, a avut parte de așa ceva mai mult ca orice altcineva de pe fața pământului, iar asta spun statisticile nu eu.
Într-un editorial, Jeremy Clarkson spunea că visa la ziua în care Meghan ar trebui „plimbată goală pe străzile din întreaga Mare Britanie, în timp ce mulţimea strigă ‘Ruşine!’ şi aruncă spre ea cu excremente”. Mai contează scuzele care vin după ce pe adresa agenţiei britanice de reglementare a presei au fost depuse peste 20.000 de plângeri?
Nu știu ce va urma pentru acest prinț și care va fi destinul lui, dar știu că-i doresc să aibă parte de liniște și fericire pentru a-și crește cei doi copii pe care-i are și cărora vrea să le ofere ce nu a primit el de la propria familie, mama dispărând mult prea repede din viața lui.
