Știu, la prima vederea poate părea o carte care să-ți asigure o lectură confortabilă însă, ca de multe alte ori, aparențele înșală pentru că aceasta este o carte în care personajele principale trec prin iad. Și dacă doar trec, vor reuși ele să scape?
Saga mea legată de această autoare este una aparte, de care îmi voi aminti multă vreme deoarece am ajuns la Heaven căutând un alt titlu. „Povești de vară” traduse la noi, despre care un om drag mie a scris o recenzie anume. S-a așezat în sufletul meu în așa fel încât am pus imediat mâna să o caut pentru a o achiziționa. Pe nici un site nu a fost disponibilă, peste tot fiind epuizată și așa am început o vânătoare. Într-o zi, într-un hipermarket, am zărit-o la raft printre alte zeci de cărți și nu doar un exemplar ci două și în loc s-o cumpăr am ascuns-o, punând-o mai în spate, acolo unde speram eu să nu fie zărită. De ce n-am luat-o? Prețul a fost acela care m-a oprit cu toate că la câte cărți cumpăr lunar ar părea o nebunie piedica asta. Dar așa a fost atunci, începând cu ea un joc de-a v-ați ascunselea. De câte ori mergeam la magazin așteptam cu înfrigurare reîntâlnirea iar când se petrecea eram așa de fericită cum nu pot descrie. O luam în mâini, o răsfoiam, mângâiam, alintam după care o puneam la loc și plecam.
Până într-o zi când nu am mai găsit-o și am fost atât de tristă că m-au podidit lacrimile încercându-mă un regret amarnic. Însă la final de noiembrie, atunci când rafturile s-au reumplut cu marfă cărțile au reapărut, de această dată pe una dintre ele luând-o cu mine acasă cu o bucurie greu de descris ca și cum o primisem cadou. Și chiar așa a fost, acesta fiind cadoul meu pentru mine de Moș Nicolae. Luna decembrie a fost, din fericire, una încărcată timpul alocat lecturii fiind furat și având altele în curs de descoperire am lăsat-o în turnul de așteptare lângă ea alăturându-se un alt titlu al aceleași autoare, pe care l-am descoperit în căutările mele. Heaven, că despre el este vorba, a apărut la editura Litera în anul 2022, deci e proaspăt, despre cartea asta neavând nici o referință însă prin simpatie și trăind experiența unui alte scriitoare japoneze, Yoko Ogawa, pe care atât de mult am îndrăgit-o încât i-am citit toate cărțile traduse la noi am achiziționat-o convinsă fiind că nu dau greș.
Și nu am dat!
Un băiat de paisprezece ani este povestitorul din Heaven, al cărui nume nu-l aflăm fiind poreclit de colegii de clasă „Chiorul” din pricina strabismului de care suferă. Tot această problemă medicală, crede el, cauzează modul în care colegii se poartă cu el, atrăgând atenția asupra sa. Devine suspicios în ziua în care, în pupitrul său începe să găsească bilete cerândui-se prietenia și chiar o întâlnire.
Fiind convins că este o capcană, el decide în cele din urmă că ar putea da curs invitației, dar în mod surprinzător în parcul unde are loc întâlnirea nu se află unul dintre bătăuși ci Kojima, o fată din clasă care este, de asemenea, supusă aceluiași tratament de către colegele ei. Această primă întâlnire duce la mai mult și la începutul unei prietenii în care doi copii cu idei asemănătoare se ajută reciproc să facă față durerii vieții de zi cu zi. Cu toate acestea, pe măsură ce bătăușii continuă să vină după ei, iar Kojima rămâne fermă în credința ei că cei doi prieteni sunt suficient de puternici pentru a rezista, băiatul se întreabă dacă până la urmă sunt atât de asemănători.
Kawakami a creat o poveste emoționantă care examinează trauma și tortura vieții de adolescent și reușește să parcurgă cu atenție linia dintre o poveste siropoasă și sexuală cu brutalitate și multă mizerie.
La un moment dat descoperim de unde vine titlul cărții, dintr-o vizită la o galerie de artă în prima ieșire a celor doi prieteni împreună, unde Kojima vorbește despre pictura ei preferată, înfățișând iubiți mâncând o prăjitură într-o cameră cu covor roșu și o masă.
Oriunde merg, indiferent ce fac, sunt mereu împreună, totdeauna. Împreună e cel mai bine. Grozav, nu?
– Da.
…
I-a spus Heaven pentru că îndrăgostiții sunt morți?
– Nu, nu-i asta, mi-a răspuns cu o voce joasă, ieșind de undeva din adâncul gâtlejului. Li s-a întâmplat ceva cu adevărat dureros. Ceva trist, cu adevărat trist. Dar au mers mai departe, au rezistat. De asta, acum pot trăi într-o armonie desăvârșită. După tot ce li s-a întâmplat, după toată suferința îndurată, au ajuns aici. Pare o cameră obișnuită, dar în realitate e Heaven. (pagina 63)
Este ceva aspirațional, această zi de la începutul vacanței de vară reprezentând un exemplu al sanctuarului pe care ambii îl caută. Însă autoarea are altă abordare arătând că viața nu este dreaptă, hărțuirea continuând a se intensifica. Pe măsură ce anul trece și tortura continuă, gândurile băiatului se duc în direcții întunecate și începe să dispere că nu poate rezista pentru a termina gimnaziul.
Povestea este spusă de băiat, dar cea care atrage atenția este Kojima prin abordarea diferită a hărțuirii hotărând să o îndure, să o confrunte, mai degrabă decât să se ascundă de asta așa cum o face prietenul ei. Uneori, pare că ea provoacă în mod deliberat clasa, iar aspectul și mirosul ei, principalele motive pentru agresiune, sunt de fapt intenționate, ceva pe care a ales să îmbrățișeze. Abia mai târziu aflăm motivul surprinzător din spatele alegerilor ei și de ce refuză să facă schimbări care i-ar putea face viața mai ușoară.
Kojima poate părea cea mai puternică dintre cei doi prieteni, dar pe măsură ce romanul progresează, naratorul (și cititorul) începe să se întrebe dacă abordarea ei este într-adevăr mai bună. Pe fațada ei apar crăpături, comportamentul ei începe să se schimbe încet, iar băiatul începe să-și pună întrebări despre rostirile ei.
Sunt ei destul de puternici pentru a rezista? Ce se va întâmpla atunci când totul va ieși la iveală?
Heaven nu este un roman de întindere lungă însă este ritmat și frumos cu scene care nu par forțate, povestea fiind realistă, extrem de brutală acestea alternând cu scene încântătoare pe care autoarea are grijă să le oprească înainte de a avea altă conotație.
Unul dintre punctele forte ale cărții este caracterizarea, chiar și distribuția secundară fiind portretizată cu expertiză. Ambii protagoniști principali au probleme acasă, fie că este vorba de tatăl absent al naratorului sau de tatăl vitreg al lui Kojima, dar cea mai bună reprezentare este mama vitregă a băiatului, care plutește în fundal, nedorind să depășească pragul, în timp ce este evident îngrijorată. Chiar și bătăușii băiatului sunt mai mult decât recuzită bidimensională, iar nonșalantul Momose, care îl hărțuiește pe băiat fără să preia conducerea, este un personaj fascinant, cu o interpretare foarte interesantă față de comportamentului grupului. Contrar a ceea ce bănuiește naratorul, se dovedește că nu este nimic personal.
– Vreau să spun că înțelegi greșit. Știu că ești agresat la școală. Nu e ca și când pentru asta trăiesc sau că-mi face plăcere. Cui îi pasă? Știu că toți din clasă râd de tine, că te lovesc și te îmbrâncesc, și știu că-ți fac asta în fiecare zi. La faza asta, ai dreptate. Știu că ai un ochi defect și de-aia toți te strigă Chioru’. E-adevărat. Dar e doar o coincidență. Faptul că te uiți cruciș n-are nimic de-a face cu ce se întâmplă la școală. Nu de asta vine lumea la tine. (pagina 172)
Heaven este o carte de neratat, o poveste nuanțată și uneori tulburătoare a unui an crucial din viața unui adolescent. Ideea de Rai este speranța unui loc sigur, după cum am menționat mai sus, unde să te retragi în vremuri fericite. Din păcate, totuși, aceste vremuri fericite pot fi puține și îndepărtate – cei doi prieteni vor descoperi că trebuie să treacă prin multe momente întunecate pentru a găsi o licărire de pace.
Spor la ce mai citiți!
