machetedidactice.com

„Profesorul și menajera” de Yoko Ogawa

După ce am terminat „Profesorul și nebunul” am rămas cu lectura în mediul academic, alegând din bibliotecă ca următoare carte „Profesorul și menajera” de Yoko Ogawa, cea pe care o achiziționasem cu ceva vreme în urmă. Am descoperit o atmosferă tandră amestecată cu o educație ascunsă ceea ce mi-a creat o stare de bine și confort. Și pentru a o încadra perfect în starea mea de bine în ceea ce privește lectura, am luat-o cu mine în Dumbravă, într-o zi de octombrie blândă și însorită chiar dacă rece pe alocuri, atunci când soarele se ascundea după nori.

Cartea este povestită de menajera, o mamă singură angajată de o agenție, căreia i se atribuie un nou client. Noul client la care aceasta trebuie să lucreze este un domn în vârstă.

Profesorul avea 64 de ani, se specializase în teoria numerelor și fusese profesor universitar. Părea însă mai în vârstă. Nu doar pentru că era îmbătrânit, dar lăsa impresia că hrana nu pătrunde până în toate fibrele trupului său. Pentru că era adus de spate, părea mai mic decât cei 1,60 m pe care-i măsura, o înălțimea ea însăși destul de modestă. Între oasele ieșite în afară ale gâtului apăruseră pete și șuvițe cărunte se răspândea rebele, acoperindu-i pe jumătate urechile mari ca ale lui Buddha. Vocea îi era slabă, iar gesturile molcome, așa încât, pentru orice acțiune, avea nevoie de un timp dublu față de cel estimat de mine.
Cu toate acestea, dacă nu te lăsai păcălit de aparențe și priveai cu atenție, realizai că avea un chip plăcut, sau cel puțin îți dădeai seama că fusese cu siguranță un bărbat chipeș. Liniile ascuțite ale feței și trăsăturile sale bine conturate și profunde îi dădeau un aer care te fascina.(pagina 14)

Profesorul locuiește într-o dependință veche și dărăpănată a unei case elegante, în aceasta locuind cumnata sa. Poartă doar costum pe care sunt atașate un număr mare de bilețele prinse peste tot cu ace de gămălie asta pentru că acest matematician strălucit avusese în 1975 un accident de mașină în urma căruia a suferit leziuni cerebrale și de atunci nu-și mai putea aminti nimic mai mult de 80 de minute. „Este ca și cum ar avea o singură casetă video de 80 de minute în cap”, explică menajera, „și atunci când înregistrează ceva nou, trebuie să înregistreze peste amintirile existente”.

Însă ceva nu a dispărut din mintea lui și aceasta este matematica. Atunci când se întâlnesc, el îi cere mărimea pantofului și numărul de telefon și reflectă asupra proprietăților matematice ale fiecăruia. Odată ce a desenat o poză cu ea și a atașat-o de costum, astfel încât să nu fie deloc surprins să o vadă în fiecare zi, începe să o introducă în teoria numerelor. Aflăm despre numere prime, numere triunghiulare, cum a fost inventat zero și așa mai departe, în scene de expunere surprinzătoare cu inima caldă.

Cel mai mult pe lumea aceasta Profesorul iubea numerele prime. Auzisem și eu de aceste numere, dar nu mi-aș fi putut închipui că pot deveni obiectul unei iubiri adânci pentru cineva. Și era o iubire în toată regula. Nu le abandona niciodată și era grijuliu sau, închinându-se în fața lor. Când ne vorbea despre matematică, în birou sau la cină, numerele prime erau cel mai des menționate. Mă întrebam la început ce farmec pot avea aceste numere, mai degrabă încăpățânate, divizibile doar cu 1 și cu ele însele. Dar, cu timpul, atrași de entuziasmul cu care Profesorul vorbea despre ele, am început să-i înțelegem venerația, iar numerele prime au devenit și pentru noi palpabile, ca și cum le puteam atinge și invoca în mintea noastră. Ele aveau semnificații diferite pentru fiecare dintre noi, dar când Profesorul începea să vorbească despre ele, începeam să schimbăm între noi zâmbete complice. Simpla lor menționare ne stimula ca atunci când doar gândindu-te la o caramea, simți deja în gură gustul și aroma ei. (pagina 69)

Curând, menajera începe să-l ducă pe micul ei fiu la muncă, iar el și bătrânul devin prieteni. (Profesorul decide să-l numească Radical, după semnul rădăcină pătrată, deoarece vârful capului său este plat: nu aflăm până la finalul poveștii cum se numește acest băiat, mama sa referindu-se la el doar cu numele dat de Profesor.)
Ulterior, nu se întâmplă nimic spectaculos. Există o poveste despre baseball, care poate entuziasma mai mult cititorii americani decât cei români. Menajera îl ia pe profesor să se tundă, după care ea remarcă:

– Arătați chipeș și revigorat, exact așa cum am bănuit.
– Vorbești numai aiureli, a zis el, iar de data aceasta nu mai răspândea obișnuitul miros de hârtie, ci unul de spumă de ras. (pagina 52)

Un conflict cu cumnata supraprotectoare aduce profesorului o dezamăgire iar acesta notează pe o hârtie formula lui Euler, această hârtiuță fiind luată de menajeră. Profesorul câștigă un concurs într-o revistă de matematică și primește felicitări de la singurii lui prieteni, spunând că doar „a aruncat o privire în caietul lui Dumnezeu”. Menajera găsește o cutiuță în care sunt așezate cartoline cu jucătorii de baseball, cei care activau atunci când profesorul era tânăr.

O carte în care se încheagă o prietenie între niște oameni care, la prima vedere, nu au nimic în comun, fiind situați pe paliere intelectuale diferite. O carte în care matematica este abordată în așa manieră încât pare facilă oricărei minți, fiind suficient a te apleca asupra ei cu răbdare și perseverență.
Un copil care are parte de o întâlnire care-i va schimba cursul vieții, ajutat de o mamă calmă, răbdătoare, posesoare a bunului simț și echilibru. Până la urmă, există întâlniri pe care dacă știi să le primești destinul tău are parte de modificări esențiale.
Poți crea o prietenie durabilă cu un om a cărui amintire durează 80 de minute? Răspunsul este la cititor!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: