Nu e zi să nu mă minunez de copiii ăștia cu care mă întâlnesc, din fericire, atât de des. Sunt într-un fel în care tu ca adult simți că trebuie să dai ce-i mai bun și tine și să te străduiești să fii o versiune mai bună a ta în fiecare zi. Și asta chiar că-i o provocare pe cinste!
Mă uit la acești copii de trei ani și nu înțeleg ce mecanism îi face să se comporte așa cum o fac, să dea răspunsurile pe care le dau și să aibă o rezolvare, evident că alta decât ai tu, la problemele cu care dau piept. Un piept atât de mic, dar o voința așa de mare.
Fețele lor sunt atât de expresive, nu mă mai satur să le privesc, și dac-aș putea aș face câte un album pentru fiecare întâlnire, unul care să rămână mărturie pentru mai târziu pentru că se uită, multe se uită din nefericire!
Astăzi am pregătit câteva secvențe însă nu m-am gândit că totul va căpăta o tușă aparte, responsabile fiind niște scufii așa Fluturașii transformându-se în Spiriduși. Și ce spiriduși!
Povestea în care am intrat a fost una pe cât de simplă pe atât de ofertantă și deschizătoare de subiecte care se cer vorbite. Este o poveste despre Moș Crăciun și dărnicia lui iar o propoziție din ea, acolo unde o căprioară vorbește cu voce de copil a declanșat o poveste minunată, aceea a faptului că dacă un animal vorbește suntem într-o poveste și cum „vorbim” noi cu alte animale. Mac-mac!, Oac-oac!, Ham-ham!, Be-he-he! Chiț-chiț! și altele până la cincisprezece că atâția copii erau au creat o atmosferă aparte.
Tot în povestea asta erau și niște spiriduși, Fluturașii transformându-se în Spiriduși cu ajutorul scufiilor, acestea ridicându-mi la fileu niște activități matematice, acolo unde am numărat, adunat și scăzut scufiile, pantofii, fularele. De ajutor ne-au fost degețelele, cele care scot copii din încurcătură atunci când e de socotit.
Meștereala zilei a fost aceea a unui brad, mai exact au confecționat un brad dintr-un con de hârtie. Ceva extrem, extrem de simplu, dar de așa mare efect. Am pregătit cele necesare, le-am prezentat după care am trecut la treabă.
Știți cum e cu abțibildurile care nu ajung niciodată? Ei, de data asta au fost suficiente pentru fiecare copil care a pus până s-a săturat. Am trăit s-o văd și pe asta!
Cât despre mine, azi așa. 🙂
