Fiecare zi are cerul ei. Și multe dintre ele, dacă nu or fi chiar toate, au chiar mai multe, cu forme care mai de care mai inedite și cu nuanțe cum doar el are-n nori, nu în traistă.
De zile bune, multe, îngrijorător de multe în ultima vreme cerul nu se mai vede din cauza pâclei care-l sufocă. Iar pe lângă asta e așa de multă ceață cum n-am mai văzut și nici n-am mai citit a fi consemnat undeva.
Griul ăsta aduce cu el o stare depresivă, tot dau cu mână prin fața ochilor doar doar s-o împrăștia, dar el e ca scaiul, nu mai scapi de el.
Dimineață e întuneric, la prânz e întuneric, după amiezile sunt pâcloase și apăsătoare, serilor se încadrează și ele în același registru.
Ultimul exemplu e chiar de astăzi, iaca!
Numai că, eu fiind iubită, am avut parte de un alt fel de cer, venit tot din țara asta, dar mai de la centru, unde se știe că lucrurile stau complet diferit. Cel puțin la nivel de cer și am dovada.
Mulțumesc, Alina! Te iubesc.
