machetedidactice.com

„Cine mi-a furat frunzele?” de Alice Hemming și Nicola Slater * O poveste și o activitate integrată pe care-am savurat-o alături de copii de grupă mică

Primul atelier de anul acesta pe care l-am avut alături de copii de 3 ani a reprezentat pentru mine o mare provocare.
De ce?
Pentru că grupa aceasta de vârstă este diferită de restul grupelor din grădiniță de aici începând a se construi relația cu colectivitatea și ce înseamnă să fii într-un grup organizat, să respecți o rutină participând la activitățile în care ești antrenat, să gestionezi emoțiile pe care le simți atunci când nu ești în siguranța căminului propriu. Există locuri în țară unde copiii intră în colectivitate mai repede, dar asta se petrece în orașele care au creșe ori spații unde sunt primiți copiii foarte mici. La noi nu există așa ceva, încă, pentru că primăria a demarat construcția unei creșe asta însemnând că în viitorul apropiat va exista și alternativa aceasta pentru tinerele familii.
M-am pregătit pentru întâlnirea cu acești copii, la fel cum o fac de fiecare dată, însă am dorit a fi mai specifică și mai atentă la cât mai multe detalii având în vedere că noile generații sunt mai diferite de cele vechi. Și nu spun asta pentru a critica ci pentru a scoate în evidență că în contextul în care acești copii trăiesc există multe elemente noi, cu care nici o generație anterioară nu s-a intersectat.
Așadar, am căutat și găsit o carte pe care am considerat-o a fi cea mai potrivită pentru activitatea mea și chiar dacă nu este apărută în limba română am găsit o modalitate de a fi accesibilă. Am printat-o, tradus-o și am luat-o cu mine ca partener de nădejde în ceea ce voiam să întreprind. Practic, pe această poveste am construit ziua de astăzi și secvențele care au alcătuit activitatea integrată de o zi. Unde era mai nimerit să o citesc dacă nu în Dumbravă, ceea ce am și făcut. Tot de acolo, am cules frunzele necesare activităților matematice și celor de la știință.

Dimineață am plecat plină de bucurie convinsă fiind că nu aveam cum da greș cu așa poveste. Și așa a și fost pentru că orele pe care le-am petrecut alături de copii mi-au confirmat asta.

Dar iată cum s-au înșiruit lucrurile.
După ce am intrat în grupă (copiii tocmai terminând micul dejun) și am făcut cunoștință cu ei

a urmat întâlnirea de dimineață, moment în care ziua, luna, anul, anotimpul au răspuns prezent la strigare așa cum au făcut-o și copiii prezenți, ei ocupându-și locul în sectorul destinat prezenței.

Odată stabilit cine este și cine lipsește am trecut la poveste (DLC). Și am început citirea cu urmărire pe ilustrații. Revin la cititul cu voce tare și la importanța lui pentru că mereu îmi aduc aminte ce importanță are el.

Nu vă lăsați descurajați de întrebări în timp ce citiți, mai ales de la copiii foarte mici. Dacă întrebarea nu are intenția deghizată de a vă distrage sau a amâna alte activități, răspundeți cu răbdare. Nu există o limită de timp pentru cititul unei cărți, dar curiozitatea copilului are o limită. Cultivați acea curiozitate răspunzând cu multă răbdare, apoi reluați-vă cititul.
Nu impuneți anumite interpretări ale unei povești. În schimb, lăsați copiii să vorbească singuri despre asta. Cele mai mari câștiguri sunt ale copiilor care au acces la discuții, după ce lise citește o poveste.
Și nu uitați…
Nu substituiți cantitatea calității. Dacă-i citiți copilului zece minute acordându-i toată atenția și entuziasmul vostru, aceste detalii se vor întipări în mintea copilului mai mult decât două ore de privit la televizor de unul singur. (Manualul lecturii cu voce tare, pagina 188)

Povestea aceasta este foarte interesantă și ofertantă pentru că se pot aborda mai multe aspecte pe care cei mici le învață din exemple, mai ales din aducerea lor în atenție, repetarea și exersarea unor bune practici. Veverița din povestea noastră își tot acuză pe colegii din pădure că-i fură frunzele. Șoricelul și ciocănitoare o asigură că nu ei sunt cei care fură frunzele, dar ea este neîncrezătoare și sceptică. Pasărea, cea la care strigă mereu după ajutor, încearcă să o facă să înțeleagă cum stă treaba aducându-i mai multe argumente, doar că ea nu este atentă ori o ascultă superficial. Sunt secvențe în care pasărea repetă ceea ce i-a spus fără sorți de izbândă. Aici e momentul să aducem în atenția copiilor noțiunea de atenție la ceea ce se transmite pentru ca mai apoi să știe ce au de făcut. Pasărea are o răbdare infinită cu veverița năbădăioasă și e dispusă să-i dea răspunsuri și să o lămurească ori de câte ori aceasta strigă după ajutor. Pasărea e sfătoasă, răbdătoare nu o repede și nici jignește niciodată. O ascultă cu atenție și o îndrumă pentru a înțelege ce anume se petrece. Chiar și așa, după ce află cine a furat frunzele, la finalul poveștii constatăm că veverița nu a reușit să înțeleagă dovadă fiind ultima propoziție:

Pasăre! Cineva a furat iarba!

Copiii au tendința de a minți ori povesti eronat ceea ce se petrece la grădiniță de aici venind multe dintre problemele care mănâncă timp și energie.

Am vorbit și noi despre această veveriță iar faptul că am avut una de pluș a schimbat atmosfera.

Am citit cartea cu intonație, fiecare personaj având „vocea” lui, am gesticulat și dramatizat după cum mi-a cerut textul. Multe doamne consideră a fi sub demnitatea lor acest mod de manifestare, nu o dată auzind replici de genul:

Ce vrei dragă, eu nu mă pot maimuțări așa!

însă nu e vorba de maimuțăreală ori prosteală ci de o modalitate de a face povestea mai veridică pentru a intra în miezul ei, bineînțeles păstrând tonalitatea și gesturile într-un registru care să nu dea în ridicol. Nu vă pot arăta fotografiile, dar, credeți-mă!, copiii au fost fascinați de pățaniile veveriței.

După vacanță voi reveni pentru a continua activitățile pe marginea acestei povești pentru că merită mai mult de o întâlnire cu acești prichindei.

Ca să ne dezmorțim, am cântat și dansat pe „Bate vântul frunzele” unde mai pui că se potrivea perfect cu subiectul poveștii iar mai apoi am trecut la o joacă matematică ce a cuprins noțiuni de mare/mic, poziții spațiale sus/jos/, dedesubt/deasupra, numerele de la 1 la 3.

Copiii au primit câte două frunze de platan, de dimensiuni diferite adică doar mare și mică așa cum este specific acestei vârste, cele pe care le-am cules din Dumbravă și ne-am jucat cu ele. Cu această ocazie am făcut și mișcare.

Le-am ridicat și coborât când pe cea mică, când pe cea mare ori chiar pe amândouă odată. Le-am pus sub scăunele ori pe scăunele, în fața ori în spatele scăunelelor, scuturat/aruncat ori chiar suflat. O activitate care necesită o coordonare și atenție la ce ți se spune să faci.
Când a fost să punem frunzele în copac ori sub el, am avut frunze de trei culori – roșii, galbene, portocalii exact ca în poveste. Special am ales această reprezentare, aici referindu-mă la numărul doi și numărul trei și veți observa pe copăcel că ele sunt unite pentru a vedea cum reacționează copii și am avut plăcuta surpriză ca atunci când am rugat să pună trei frunze în copac să le aleagă pe cele trei roșii. Cerințele au sunat așa:
– Pune o frunză mică în copac
– Pune o frunză galbenă în copac.
– Pune două frunze galbene sub copac
– Pune o frunză mare în copac, și tot așa câte combinații am putut cuprinde până toți copiii au trecut pe la copăcel.

Secvența de la domeniul știință (DȘ) a fost aceea în care copiii au descoperit cum se vede o sămânță de arțar folosind lupa. Asta după ce în prealabil au văzut și identificat mișcarea pe care o face aceasta când este în zbor, adică o mișcare de rotație. Au aruncat aceste elice de mai multe ori spre bucuria lor. Încercați, dacă în plimbările dumneavoastră vă iese în cale un asemenea copac!

Jocul de mișcare pe care l-am avut a avut fondul muzical oferit de piesa

copiii fiind încântați de acest joc, cerându-l de mai multe ori. Dacă prima dată o fetiță a fost lupul, pentru următoarele nici nu mai știu câte dăți am fost eu. Atâta veselie și bucurie nu știu unde mai poți întâlni!

Și asta nu a fost tot ce am realizat la această întâlnire pentru că am avut și o activitate din domeniul estetic și creativ (DEC), acolo unde provocarea a constat în a picta o frunză în culorile toamnei cu ajutorul bețișoarelor de urechi. Nici unul dintre copii nu a refuzat această etapă, unii dintre ei dorind a picta două frunze de forme diferite.

O grupă de prichindei mi-nu-na-tă! Se poate observa implicarea părinților, cu adevărat, pentru că bagajul de cunoștințe pe care-l au și modul cum se comportă atestă acest lucru. Felicitări! Abia aștept să revin și mă voi pregăti temeinic pentru a petrece timp de calitate învățând jucându-ne.
Mai trebui să pomenesc de faptul că am făcut echipă cu Irina?
Nu, pentru că asta se întâmplă de ani de zile. Pot doar să-i mulțumesc pentru că reușim să facem o echipă atât de bună!

 

L.E. După ce am publicat acest articol am aflat că s-a tradus cartea, în luna septembrie 2022, apărând la editura Paralela 45. Deci există și tradusă ceea ce este minunat!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: